Moise Guran, despre cazul elevei care a fugit la mănăstire: Trebuie să fi existat o predispoziţie către dogmatism
0Cazul Iuliei Ionescu, eleva de 15 ani care a fugit din Bucureşti miercuri şi care, conform propriei declaraţii, s-a adăpostit la o mănăstire din Moldova, fiind găsită sâmbătă într-un tren care venea de la Suceava la Bucureşti, a stârnit reacţii în privinţa influenţei învăţăturilor bisericeşti asupra minorilor şi întrebări legate de ce a făcut Iulia în tot timpul cât a fost „dispărută”.
Jurnalistul Cătălin Striblea se întreabă pe blogul său striblea.ro de ce duhovnicul fetei nu a sesizat familia că ceva nu este în regulă cu Iulia Ionescu. „E în neregulă să te acoperi cu taina spovedaniei, dacă afli că un copil vrea să plece. Nu-i musai să spui ce ai aflat. Dar e musai să-i anunţi părinţii că lucrurile nu-s în regulă. Să faci în aşa fel încât să împiedici o dramă”, scrie Striblea pe blogul său.
Pe de altă parte, preotul Eugen Tănăsescu, blogger adevarul.ro, spune că „duhovnicul nu poate fi obligat să divulge secretele spovedaniei. Mai mult, legile româneşti îl protejează în faţa aceste invazii în spaţiul intim al fiecăruia. În cazul fetei, deşi era minoră, duhovnicul nu putea fi obligat de nicio lege să spună ceva părinţilor”
Şi Moise Guran a comentat pe biziday.ro caz fetei spunând că este nefiresc ca o fată de 15 ani să îşi dorească să se călugărească şi atrage atenţia asupra orei de religie din şcoli, care nu este obligatorie, însă dacă un părinte nu vrea ca al lui copilul să facă religie în şcoală, atunci trebuie să facă cerere de renunţare, nu cerere de adeziune la ora de religie. „E o chestiune psihologică, e mai uşor să nu faci nimic decât să faci o cerere”, scrie Guran pe blogul său.
Lucian Mândruţă întreabă pe blogul său unde a fost fata atâtea zile, cine a avut grijă de ea. El atrage atenţia că un copil de 15 ani nu are discernamantul necesar pentru a-şi dedica viata cuiva (Hristos), iar singurii care pot să-i îndrume pe copii sunt părinţii lor, nu confesorul şi nici dirigintele.
„Cum o fi ajuns un copil să se spovedească singur într-o biserică? De ce a avut mai multă încredere într-un străin, fie el şi preot, de ce a ales să se deschidă altora decât celor din casă sau din clasă e o poveste pe care cei care au crescut-o trebuie să o lămurească cu ei înşişi.
Preotul Visarion Alexa spune aşa: „Eu sunt un preot la care Iulia s-a spovedit, iar eu nu pot să divulg spovedania. Nu e treaba mea să intru în spaţiul unei familii.”
Fără să mă pricep la religie sau canoane, eu cred că sunt câteva lucruri cumplit de neînregulă aici.
Preotul nu e un înregistrator de cuvinte. El trebuie să evalueze persoana din faţa sa şi să-i dea cele mai potrivite sfaturi. Spovedania nu trebuie să fie musai o descărcare, cât o călăuzire.
Să nu faci tu, duhovnic, diferenţa dintre copil şi adult, iarăşi e grav. (...) E în neregulă să te acoperi cu taina spovedaniei, dacă afli că un copil vrea să plece. Nu-i musai să spui ce ai aflat. Dar e musai să-i anunţi părinţii că lucrurile nu-s în regulă. Să faci în aşa fel încât să împiedici o dramă.
„Da, nu este firesc ca la 15 ani un copil să-şi dorească să se călugărescă. Dar este stupid să dai vina pe şcoală pentru asta. Trebuie să fi existat şi în familie fie o predispoziţie către dogmatism, fie un mediu ostil (de orice natură) care să fi împins ca o reacţie de adversitate copilul spre dogmatism.
(...) Adevărata problemă nu este obligativitatea orei de religie (teoretic ea este opţională), ci modul în care ora de religie devine aproape imposibil de evitat:
- Deseori (depinde mult de directorul şcolii) este programată în mijlocul orarului, niciodată prima sau ultima, astfel încât părintele să poată decide că se poate renunţa la ea fără să-şi facă griji ce face copilul său în ora respectivă. Acesta este principalul motiv pentru care un părinte ateist va prefera totuşi să nu îşi retragă copilul de la ora de religie. În clasele mici mai intervine şi desocializarea – copiii nu înţeleg de ce să nu facă şi ei ce fac ceilalţi, iar şcoala este totuşi viaţa lor socială;
- Trebuie să faci cerere de renunţare, nu cerere de adeziune la ora de religie, aşa cum ar fi firesc. E o chestiune psihologică, e mai uşor să nu faci nimic decât să faci o cerere.
„Povestea Iuliei Ionescu, plecată de la Bucureşti sa se călugarească în Moldova sună romantic şi adolescentin. Să-l descoperi pe Dumnezeu, să-i dedici viaţa, să fii mireasa lui Hristos…
Sună bine, însă nu şi legal. La 15 ani nu ai voie să te căsătoreşti nici măcar cu un bărbat în carne şi oase. La 15 ani nu ai discernamantul necesar pentru a-ţi dedica viaţa cuiva. La 15 ani, singurii care te pot îndruma sunt părinţii tăi. Nu confesorul şi nici diriginta. Părinţii.
(...) nu pot să nu pun câteva întrebări: Unde a fost fata atâtea zile? Miercuri noapte în tren, să zicem. Dar totuşi, unde a dormit joi? Vineri noapte? Unde? Pe stradă? Nu cred, e frig în Moldova. La un hotel? Ar fi fost gasită. La vreun prieten? Nu are unul nici măcar la Bucureşti.
Nu, părerea mea e că a mers la sigur, la o mănăstire. Şi că acum se depun toate eforturile ca fata să nu povestească nimic şi totul să fie muşamalizat.
Eu nu cred că autorităţile ecleziastice de la Bucureşti au vreo vină. Cred că mai degrabă discutăm de o lipsă de sinceritate locală, din partea celor care au adăpostit-o atâtea zile. Oricum ar fi, undeva, la mijloc, e o minciună.
(...) Dincolo de toate: e legal sa iei in custodie, într-o manastire, un minor?
Nu, nu moral. Asta am stabilit deja: să sculptezi cu cadelniţa şi mătăniile în destinul fragil al unei fete naive nu e vreun semn de dragoste faţă de Dumnezeu. E doar un semn de iresponsabilitate faţă de oameni.”
„Puţin a lipsit ca duhovnicul (sau Biserica) să nu fie scos (scoasă) vinovat(ă) de gestul fetei. Deşi Patriarhia a explicat în detaliu ce înseamnă duhovnicul şi viaţa monahală, opozanţii BOR mai aveau puţin şi puneau pistolul la tâmpla duhovnicului/Bisericii, nepricepând chestiuni de profunzime. Cum ar fi:
a) Duhovnicul nu poate fi obligat să divulge secretele spovedaniei. Mai mult, legile româneşti îl protejează în faţa aceste invazii în spaţiul intim al fiecăruia. În cazul fetei, deşi era minoră, duhovnicul nu putea fi obligat de nici o lege să spună ceva părinţilor. El are libertatea (garantată de legi, repet) de a acţiona de la caz la caz, spre binele fiului său duhovnicesc, cât şi al familiei. El nu poate „turna” copilul părinţilor, dacă aceştia nu-l pot înţelege, deoarece ar provoca tensiuni inutile în familie (mai ales când aceştia sunt despărţiţi şi îşi dispută copilul). Dar nici nu poate ţine secrete date care ar pune în pericol integritatea copilului. Pentru modul în care îşi tratează fii duhovniceşti, duhovnicul nu poate fi judecat decât de către instanţele bisericeşti, în afară de situaţia când la mijloc ar fi încălcări ale legilor zis lumeşti. În schimb, duhovnicul poate colabora cu autorităţile oricând, în interesul fiului său sufletesc.
b) Când un copil destăinuie unui duhovnic gânduri pe care nu le poate comunica părinţilor, înseamnă că deja există o barieră de comunicare între părinţi şi copil. Nu e vina duhovnicului pentru această situaţie. Dar el nici nu poate fi poliţist, să stea să facă anchetă în sufletul copilului, în numele părinţilor.
(...)Alegerea unei vieţi monahale nu este o joacă, nu se discută pe loc şi nu se poate impune de nimeni. Există o perioadă de probă care are tocmai rolul de a demonstra practic dacă eşti făcut pentru aşa ceva. Dar toate acestea numai după vârsta majoratului. Cine îşi închipuie că BOR este un bau-bau care papă copii părinţilor onorabili, smulgându-i de la inima lor, se înşeală amarnic.
(...)Sunt absolut convins că iminenţa Apocalipsei din mintea Iuliei nu a fost culeasă de pe siturile oficiale ale BOR, ci de pe o serie de situri anonime, aproape para-ortodoxe sau extremiste, care au uneori pretenţia că sunt mai ortodoxe decât Ortodoxia. Există, mai ales în zona monahală, tot soiul de „sfinţişori” socotiţi mai de încredere decât toată Ortodoxia la un loc, care devin generatori de opinii ce nasc uneori, în mintea unor credincioşi, în circumstanţe aproape patologice, curente de opinie mai puternice decât învăţăturile oficiale al Bisericii. Acestea, de regulă, desconsideră autoritatea preoţilor de mir, socotiţi mai „lumeşti” şi incapabili de desăvârşire spirituală. Posibil ca Iulia să fi fost atrasă de un asemenea curent, Eu însumi am fost (şi sunt convins că voi mai fi) înjurat de diverşi „curentaţi” pentru poziţia privind CIP-ul sau alte bazaconii, scornite de aşa-zişi „ucenici” ai unor duhovnici cu renume.”
Pe aceeaşi temă:
Iulia Ionescu, eleva de 15 care a dispărut săptămâna trecută din Bucureşti, a ajuns în această dimineaţă acasă. Între timp ancheta în acest caz continuă, iar surse judiciare susţin că fata a fost găsită de fapt de către poliţişti, iar Cornel Grigoriciuc, şeful de tren despre care s-a spus iniţial că a găsit-o pe tânără, a fost chemat în compartimentul în care aceasta se afla de poliţişti pentru a fi martor în caz.
Iulia Ionescu (15 ani), eleva de la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală, dată dispărută miercuri, a fost găsită, sâmbătă, într-un tren internaţional care venea de la Moscova şi mergea spre Sofia. Adolescenta s-a urcat în tren la Suceava pentru a ajunge la Bucureşti, fiind identificată de angajaţii CFR.
Fata, duhovnicul şi duşmanii BOR
Suntem în Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor. Dacă ar fi să ne uităm la cazul Iuliei Ionescu, l-am putea numi foarte bine „Duminica întoarcerii fiicei risipitoare”. Sau a neîntoarcerii fiilor duşmănoşi ai Bisericii, care au găsit momentul să-I mai dea un ghiont, neînţelegând mare lucru din existenţa ei.
Familia Iuliei Ionescu, eleva în vârstă de 15 ani, din Capitală, care este dată dispărută de miercuri, 12 februarie, a transmis un mesaj public prin care susţine că fata nu a fugit la o mănăstire, să se călugărească, variantă prezentată de mass-media, în ultimele zile.
Iulia Ionescu (15 ani), elevă în clasa a IX-a la Colegiul ”Sfântul Sava”, unde a intrat cu media 10, pare să fi intrat în pământ, de miercuri la ora 12.00, când a fost lăsată de mama ei la staţia de metrou Eroilor. Aici s-au despărţit, femeia plecând spre serviciu, iar copila spre şcoală.
Tatăl elevei în vârstă de 15 ani, de la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală”, care a dispărut miercuri, este de părere că fiica lui a fost ademenită în nişte cercuri „extremiste“. Bărbatul se bazează pe faptul că, în urmă cu câteva zile, fiica lui, Iulia, i-a trimis un mesaj duhovnicului ei în care îi spunea că vine Apocalipsa şi că ar trebui să se roage.
După ce Daniel Ionescu, tatăl fetei dispărute miercuri în Capitală, a declarat că fiica sa în vârstă de 15 ani avea un duhovnic, sociologul Alfred Bulai a explicat, pentru „Adevărul“, că acest lucru nu este considerat normal într-o societate modernă.
Daniel Ionescu, tatăl fetei dispărute miercuri, a declarat că Iulia obişnuia să îi lase scrisori mamei sale în care să îi spună că o iubeşte sau că regretă dacă a suparat-o. După ce Iulia Ionescu, tânără dispărută, i-a trimis un mesaj duhovnicul său în care i-a scris că Apocalipsa este aproape, preotul a fost audiat de poliţişti.
Se încarcă comentariile...
