UPDATE După ce a anunţat o sentinţă de achitare, deşi instanța nu s-a pronunțat, Predoiu invocă surse neoficiale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a susținut miercuri într-un interviu pentru Europa FM că fostul polițist Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost achitat. Ulterior, oficialul s-a scuzat pentru eroare, invocând surse neoficiale.

Dan Hosu ar fi fost achitat / Foto: Arhivă
Dan Hosu ar fi fost achitat / Foto: Arhivă

În primă instanță, în anul 2020, Dan Hosu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat pentru două capete de acuzare. Conform sentinţei Tribunalului Bucureşti, Dan Hosu a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi la 1 an şi şase luni de detenţie pentru instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.

Cătălin Predoiu a fost întrebat în interviul de la Europa FM cum evaluează activitatea procurorilor generali ai Parchetelor, inclusiv a Giorgianei Hosu, care a demisionat după condamnarea soțului ei. Ministrul Justiției a spus de Dan Hosu: „Și ulterior achitat. Am putea spune că doamna Hosu și-a dat demisia cu adevărat de onoare pentru o ipoteză care nu s-a realizat în final”.

  Dan Hosu a făcut apel la sentința Tribunalului București, și potrivit portalului instanțelor următorul termen la care ar putea fi dată sentința de către Curtea de Apel București este 7 februarie.

Joi, ministrul Justiției a remis un comunicat către presă în care precizează că „în data de 18.01.2023, în cadrul emisiunii „Piața Victoriei”, difuzată de postul „Europa FM”, am făcut o afirmație eronată pe care doresc să o corectez, de asemenea, public (...) Eroarea comisă a fost fără intenție, de bună credință am crezut în adevărul celor afirmate, dar, regretabil, nu am verificat în prealabil informația pe care o aveam din surse neoficiale. Îmi asum confuzia creată involuntar pe care o regret și prezint scuze publicului. Precizez că aparatul ministerului nu are nicio responsabilitate în vehicularea acestei informații eronate, culpa îmi aparține în întregime pentru că nu am verificat informația parvenită din surse neoficiale”.

Reamintim că Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul Direcției de combatere a crimei organizate a IGPR, a fost trimis în judecată de DNA în 2017 pentru trafic de influenţă, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi la dare de mită.

Alături de el, au mai fost trimiși în judecată Angela Toncescu, fost membru în Consiliul de Administrație al Carpatica Asig Sibiu, un alt polițist, Cătălin Marian Cataramă, și patronul unei firme, Ion-Sorin Tatu.

Soțul fostei șefe a DIICOT este acuzat că ar fi ajutat-o pe Angela Toncescu să influențeze deciziile de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) astfel încât să obțină avizul pentru numirea în funcția de președinte al CA al Carpatica Asig, dar și pentru ca autoritatea să nu ia decizii nefavorabile societății de asigurări patronate de Dan Ilie Carabulea.

DNA mai arată că între martie 2015 și martie 2016, Dan Hosu și alte persoane, printre care Ion-Sorin Tatu și Adrian Gurzău (fost deputat PDL, finul Elenei Udrea), ar fi primit „foloase necuvenite constând în indemnizații lunare de la Carpatica Asig”, „în schimbul influenței asupra unor persoane din conducerea ASF”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite