Ministerul Afacerilor Interne despre cazul Sorinei Pintea: Se prezintă informaţii neadevărate cu scopul de a denigra

0
0
Sorina Pintea arestata. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Sorina Pintea arestata. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Interne, a declarat, vineri, că Sorinei Pintea i s-a propus să fie la transferată la Spitalul Penitenciar Mioveni, însă aceasta a refuzat. Oficialul a mai menţionat că „este regretabil” că în spaţiul public sunt prezentate informaţii neadevărate.

Secretarul de stat al MAI a spus că Sorina Pintea a stat sigură într-o celulă în Arestul Capitalei.

„Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public privind modul în care a fost tratată Sorina Pintea: Încă de la momentul încarcerării a beneficiat de asistenţă medicală de specialitate, fiind cazată individual”, a spus Despescu.

Bogdan Despescu a mai declarat că Sorina Pintea a refuzat să fie transferată în Spitalul Penitenciar Mioveni.

„Ieri, în contextul acordării asistenţei, medicul a adus la cunoştinţă că poate fi transferată la spital, persoana refuzând. Ulterior, la ora 19.00, i s-a asigurat la cerere o conversaţie telefonică cu unul din avocaţi. În consecinţă, pacientului i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea transferului. Este regretabil că se prezintă informaţii neadevărate cu scopul de a denigra.(…)Medicul unităţii va putea să comunice dacă e cazul ca persoana să fie transportată fără cătuşe”, a mai spus secretarul de stat al MAI.

Sorina Pintea, în lacrimi şi cătuşe, retrimisă de medici în Arest

Fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, aflată în arest preventiv pentru 30 de zile, a ajuns, marţi seară, pentru a doua oară în faţa medicilor, după ce a reclamat că se simte rău şi că vrea să fie internată într-un spital de stat. Adusă seara la Policlinica Ministerului Afacerilor Interne – Dr. Nicolae Kretulescu, Sorina Pintea s-a mişcat cu greu printre jurnalişti şi aproape că a izbucnit în plâns. Cu o haină peste mâini, pentru a-i acoperi cătuşele, fostul ministru s-a ferit constant de camerele de luat vederi şi nu a oferit nicio declaraţie. După circa o oră şi jumătate petrecute în cabinetul medical, fostul ministru a fost trimis înapoi în Arestul Central, pentru că nici doctorii de la clinica MAI nu au considerat necesară internarea acesteia.

Sorina Pintea fusese consultată şi luni de medicul ei curant de la spitalul Sf. Maria din Capitală după ce s-a plâns de febră şi dureri musculare. Şi atunci i-a fost prescris un tratament, medicii considerând că starea de sănătate a fostului ministru nu este gravă, încât să necesite internarea. 

În noiembrie anul trecut, Sorina Pintea a anunţat că a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă, dermatomiozită. „În data de 5 noiembrie 2019, am primit un diagnostic de boală gravă autoimună, urmând imediat tratamentul specific, printre care şi cel cu imunoglobuline. Dermatomiozită! Din fericire diagnosticată in primele 4 luni, fără afectare musculară, din fericire”, spunea atunci fostul ministru.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri