Miloşevici, ultimul dictator din Europa: „Cneazul“ dezastrului

0
0

Prins între “Legământul cneazului Lazăr” şi destrămarea Iugoslaviei, Slobodan Miloşevici a sfârşit la colţul infamiei. Însă, chiar şi după moartea sa, încă este adulat de naţionaliştii care deplâng pulverizarea fostei Iugoslavii.

Istoria lui Miloşevici începe în 1389, în Kosovo, în timpul domniei cneazului Ştefan Lazăr şi a celor 12 voievozi ai săi, printre care şi Stevo Vasoievici, întemeietorul unui puternic clan de munteni. Înaintea bătăliei cu sultanul Murad I şi fiii acestuia, Baiazid şi Iacub, Lazăr a primit vizita unui înger al Maicii Domnului, care l-a pus să aleagă între un regat pe Pământ sau unul în Ceruri.

Lazăr s-a sfătuit cu căpitanii săi şi a ales regatul în Ceruri, legământ pecetluit cu sângele lor. Însemna că vor muri pe câmpul de bătălie. “Murim întru Hristos ca să trăim veşnic! Pentru un Kosovo liber!”, le-a spus Lazăr înaintea bătăliei.

Acest jurământ este un testament spiritual pentru sârbi, iar Kosovo a devenit locul unde s-a pecetluit voinţa divină. Turcii aveau peste 40.000 de oameni, iar armata lui Lazăr, cu tot cu micile oşti aduse de bani bosniaci şi croaţi, până în 15.000. Lupta a fost crâncenă, dar turcii n-ar fi răzbit fără trădarea banului de Kosovo, Vuk Brankovici, ginerele lui Lazăr, căruia i se promisese coroana Serbiei. După ce Brankovici a trecut la inamic, Baiazid a pornit un atac victorios pe aripa rămasă liberă, turcul primind atunci porecla “Fulgerul”.

Urmările bătăliei de la Kosovo

Murad I şi-a pierdut viaţa, dar nu pe câmpul de bătălie, ci în propria tabără, unde l-a primit pe nobilul sârb Miloş Obilici, care pretindea că dezertează. Acesta l-a înjunghiat mortal pe sultan, fiind şi el “făcut bucăţi”. Baiazid a profitat de ocazie, l-a chemat pe Iacub în tabără şi l-a sugrumat, rămânând singurul pretendent la tron. Cneazul Lazăr şi-a pierdut şi el viaţa în bătălie, împreună cu toţi voievozii săi.

Ambele armate s-au retras din Kosovo, dar Serbia a devenit paşalâc. Baiazid a luat-o de soţie pe fiica lui Lazăr. Acesta a fost canonizat de Biserica Ortodoxă, care consideră Kosovo “leagănul credinţei” pentru sârbi. Clanul kosovar al lui Vasoievici s-a refugiat în Muntenegru, întemeind  un clan puternic.

Familiile celorlalţi voievozi sârbi ucişi la Kosovo s-au retras în munţii din Bosnia şi Herţegovina, hăituind armatele otomane, pornite să cucerească Europa. De altfel, unul dintre Vasoievici a iscat revolta împotriva otomanilor în 1804, întemeind şi prima dinastie sârbă, “Casa Karadordevici”. Albanezii au colonizat în masă Kosovo după ce au fost cuceriţi de turci, în 1487, şi au trecut, în mare majoritate, la Islam. A fost un dar făgăduit de turcii cărora le ţinuseră piept, creştini fiind, ani de-a rândul.

„Micul Lenin“ al unei familii de sinucigaşi

Din puternicul clan al vasoievicilor se trăgea şi Miloşevici, botezat Slobodan (“libertate”) după cuvântarea cneazului Lazăr înaintea bătăliei de la Kosovo, devenit “nume de legământ” al clanului. Slobodan s-a născut în Požarevac, Serbia, în timpul ocupaţiei naziste, la 29 august 1941. Părinţii s-au despărţit imediat după terminarea războiului.

Tatăl, Svetozar, care avea studii de teologie, s-a reîntors în Muntenegru, unde s-a sinucis în 1962. Mama, Stanislava, învăţătoare şi o activă membră a Partidului Comunist, s-a spânzurat în 1974. Un frate al mamei sale a recurs la acelaşi mod de a-şi curma viaţa. Sinuciderile din familia sa au constituit o grea moştenire pentru Slobodan, dar au generat şi o mare ambiţie de a înfrunta soarta.

În timpul liceului, Slobodan a cunoscut-o pe Mirjana (Mira) Markovici, viitoarea lui soţie, marea lui iubire. A studiat Dreptul la Universitatea din Belgrad, unde devine conducătorul Comitetului Ideologic al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia, cu porecla de “Micul Lenin”. Mai bine decât Mira, care avea să fie poreclită “Vrăjitoarea Roşie”, din cauza vehemenţei marxiste pe care o afişa.

Slobodan se împrieteneşte la universitate cu Ivan Stamboloci, al cărui unchi, Petar, era preşedintele Consiliului Executiv (premier). În 1965 se însoară cu Mira, care avea să-l propulseze fără încetare în sfera puterii, având legături de familie cu eşalonul superior din guvernarea Tito, o mătuşă de-a sa fiind secretara personală a preşedintelui. În 1968, Slobodan obţine o slujbă la compania Tehnogas şi ajunge directorul acesteia în 1973.

În 1978 devine director la Beobanka, una dintre cele mai mari bănci din Iugoslavia. Miloşevici a fost ales preşedinte al Comitetului Ligii Comuniste din Belgrad în aprilie 1984, iar în mai 1986 a fost nominalizat pentru funcţia de  preşedinte al Comitetului Central al Serbiei.

Startul carierei sale politice s-a consemnat pe 24 aprilie 1987, când Miloşevici a fost trimis de preşedintele Ivan Stambolici, vechiul său prieten în provincia autonomă Kosovo, ca să rezolve incidentele legate de persecutarea etnicilor sârbi de către majoritarii albanezi. 15.000 de sârbi şi muntenegreni se încăieraseră cu poliţia.

Un grup a forţat intrarea în clădirea centrului cultural din Kosovo Polje, unde se afla Miloşevici, cerând să-i vorbească direct, dar poliţia kosovară albaneză i-a respins violent. Atunci, vasoieviciul din Miloşevici a răbufnit: “Vă promit că n-o să mai fiţi bătuţi!”, le-a zis el sârbilor, de faţă cu poliţiştii care încercau să-i asigure protecţia. “Niciodată, nimeni nu-şi va mai permite să vă bată!”.

Aceste simple cuvinte au schimbat istoria Serbiei. Politicienii sârbi­ moderaţi şi-au dat seama de pericolul manevrării naţionalismului. Ivan Stambolici considera că autonomia provinciei Kosovo trebuie reglementată astfel încât nicio etnie să nu fie discriminată şi să nu mai existe năzuinţe de independenţă, însă cuvintele lui Slobodan şi reacţia sârbilor şi muntenegrenilor l-au cutremurat. “Am întrezărit atunci sfârşitul Iugoslaviei!”, avea să spună el mai târziu.

Spiritul naţionalist a destrămat Iugoslavia

Mesajul oficial al lui Miloşevici era în acord cu principiul internaţional al Ligii Comuniste din Iugoslavia, care preciza că niciun grup etnic nu va conduce un altul. Însă Miloşevici exploata la maximum naţionalismul sârbilor în ceea ce priveşte provincia Kosovo şi critica politicienii care amânau luarea de măsuri drastice faţă de separatiştii albanezi care visau la independenţă şi la făurirea Albaniei Mari. Cu toate astea, Stambolici îl susţinea în continuare pe Slobodan, în ciuda opoziţiei multor colegi. Mai târziu, Stambolici va regreta susţinerea sa şi chiar va plăti cu viaţa.

Miloşevici a pregătit terenul pentru înlăturarea lui de la putere, înlocuindu-i în prealabil pe susţinătorii lui Stambolici cu oamenii săi de încredere. Pus sub presiune de susţinătorii lui Miloşevici, Stambolici demisionează în februarie 1988,  permiţându-i lui Miloşevici să ocupe locul de preşedinte. Doisprezece ani mai târziu, la 25 august 2000, Stambolici dispare în mod misterios.

Abia în 2003, poliţia a anunţat că acesta fusese ucis de către opt ofiţeri ai unei unităţi speciale, din ordinul lui Slobodan Miloşevici, după cum avea să stabilească tribunalul. Dintre numeroasele fapte condamnabile executate cu ştiinţa lui Miloşevici, uciderea lui Stambolici avea să distrugă definitiv încrederea sârbilor în Slobodan. În fond, Ivan Stambolici fusese prietenul său, susţinătorul său şi omul care l-a adus practic la putere. De la Tribunalul de la Haga, Slobodan Miloşevici a negat implicarea sa în uciderea lui Stambolici, dar el a pledat nevinovat la toate acuzaţiile.

Poliţele războiului

Miloşevici găsise vehiculul către inima alegătorilor: „problema Kosovo”. Dar şi a Voivodinei. Se organizează demonstraţii publice care conduc la demisia conducătorilor Voivodinei (6 octombrie 1988) şi Muntenegrului (10 ianuarie 1989). Azem Vllasi, liderul Ligii Comuniste din Kosovo, a fost arestat pentru incitarea la revolte a minerilor albanezi din Kosovo.

La 28 martie 1989, Adunarea Naţională a Serbiei, sub conducerea lui Miloşevici, amendează Constituţia pentru reducerea autonomiei acestor două provincii. Visul Albaniei Mari se destrăma. Un regim aspru a fost instaurat, atrăgând nemulţumirea populaţiei kosovare albaneze. Miloşevici transformă formaţiunea prezidată de el în Partidul Socialist Sârb, în iulie 1990 şi adoptă o nouă Constituţie, care conferea preşedintelui mai multă putere. În primele alegeri libere parlamentare în decembrie 1990, Partidul Socialist al lui Miloşevici a câştigat cu 80,5% din voturi, dovedindu-se că “Legământul cneazului Lazăr” era încă viu.

Numai că naţionalismul a cuprins întreaga Federaţie Iugoslavă, indiferent de etnie. În iune 1991, Slovenia şi Croaţia s-au separat de Federaţie, urmate de Republica Macedonia (septembrie 1991) şi Bosnia şi Herţegovina (martie 1992). Armata Populară Iugoslavă nu a reuşit să oprească secesiunea Sloveniei. Războiul a cuprins întreaga zonă. Miloşevici a sprijinit cu bani, logistic şi cu armament miliţiile sârbe din republicile separatiste, când armata federală nu a intrat direct în conflict.

Atrocităţile comise de toate părţile implicate în conflict au fost puse numai în cârca lui Miloşevici, iar acesta va plăti mai târziu toate poliţele: sârbii alcătuiseră „bande de criminali” al căror scop era „eliminarea cu forţa a tuturor croaţilor şi a celorlalte populaţii non-sârbe de pe întinsul a aproximativ o treime din teritoriul Republicii Croaţia, pentru a o integra în noul stat dominant sârb”. Sârbii uciseseră cu bestialitate, sârbii violaseră, iar ceilalţi se părea că luptaseră cinstit! Adevărul este însă că toate părţile aflate în război comiteau masacre.

 Miloşevici avea să declare în faţa tribunalului pentru crime de război că nu a intenţionat nicio clipă să genereze aşa ceva. “Ce comandant ar putea crede vreodată că poate ţine sub control un front cu atâtea focare? Nu am fost niciodată de acord cu niciun fel de epurare etnică”. 

Iugoslavia, într-un haos total

În 1992, Bosnia şi Herţegovina au intrat în conflict armat, chiar înainte de declaraţia formală de independenţă. În 1995, războiul interminabil dintre Croaţia şi Bosnia a devenit o imensă povară pentru Serbia. Ţara a cunoscut o scădere dramatică a nivelului de trai, din cauza colapsului economic şi a efectelor sancţiunilor internaţionale. După cum spun apropiaţi ai săi, Miloşevici încerca să se relaxeze privind la desene animate produse de Disney şi ascultând discuri cu Frank Sinatra. Din când în când, mai încerca să forţeze părţile prinse în conflict să negocieze, fiind refuzat de liderii naţionalişti.

Cu ajutor din afară, de la puterile ce voiau destrămarea Iugoslaviei, republicile separatiste câştigă teren. Războiul din Croaţia s-a încheiat în august 1995. Aproape toată populaţia de origine sârbă a fost alungată, refugiindu-se în Bosnia sau Serbia. Nimeni nu a condamnat “purificarea etnică”.

Era, de fapt, un joc „care pe care“! Armata separatistă de Eliberare din Kosovo (KLA), susţinută din exterior, a lansat atacuri împotriva forţelor sârbe şi iugoslave şi asupra oficialilor sârbi şi albanezi consideraţi „colaboratori”.

Conflictul se sfârşeşte cu atacurile aeriene ale NATO împotriva Republicii Federale Iugoslave, purtate între martie şi iunie 1999, ca urmare a masacrului de la Raciak. S-a presupus că acesta a fost comis de sârbi, deşi a existat un supravieţuitor care a mărturisit că luptătorii KLA îi uciseseră pe săteni pentru că găsise la ei pistoale specifice ofiţerilor sârbi şi îi considerase colaboratori. Raportul asupra masacrului de la Raciak rămâne controversat şi astăzi. William Walker, şeful Misiunii de Verificare în Kosovo, a depus mărturie că el nu a sunat niciun oficial american ca să spună că masacrul a fost comis de sârbi şi că se justifică o intervenţie NATO!

Miloşevici a fost forţat să se predea forţelor de securitate pe data de 31 martie 2001. Pe 28 iunie acelaşi an, Miloşevici a fost extrădat de guvernul iugoslav în custodia Naţiunilor Unite, deşi Constituţia interzicea extrădarea unui cetăţean iugoslav. El a fost transportat la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie de la Haga.

Pe 11 martie 2006, a fost găsit mort în celula sa. Familia este convinsă că a fost otrăvit cu o substanţă nedetectabilă la autopsie. În urma lui, rămâne declaraţia imemorabilă, rostită la Haga, de Lordul Owen, autorul unui plan de pace în războiul bosniac: “Miloşevici nu a fost rasist, radical-naţionalist sau “epurator etnic!”.

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite