Verdictul Europei după solicitarea lui Trump: Deblocarea prin forță a Strâmtorii Ormuz, o misiune imposibilă

Pe fondul escaladării tensiunilor din Golful Persic, președintele american Donald Trump a cerut națiunilor aliate să redeschidă cu ajutorul forței Strâmtoarea Ormuz, o arteră maritimă esențială prin care tranzitează aproximativ o cincime din transportul global de petrol. Iranul a blocat tranzitul de la începutul războiului, amplificând temerile privind perturbări prelungite ale piețelor energetice globale.

FOTO SHUTTERSTOCK

Totuși, în Europa și în rândul experților militari, propunerea lui Trump a fost întâmpinată cu scepticism, relatează WSJ. Ideea de a forța redeschiderea strâmtorii cu mijloace militare este considerată nu doar nepractică, ci și periculoasă.

Președintele francez Emmanuel Macron a respins categoric această posibilitate joi, avertizând că „ar dura o veșnicie și i-ar expune pe toți cei care traversează strâmtoarea riscurilor” unor atacuri iraniene. Comentariile sale reflectă un consens mai larg în rândul liderilor aliați, potrivit căruia un armistițiu și presiunea internațională asupra Iranului, și nu forța militară, reprezintă calea mai viabilă.

Aceeași poziție a fost exprimată și de Londra, unde ministrul britanic de externe, Yvette Cooper, a convocat reprezentanți din peste 40 de țări pentru a discuta opțiunile de redeschidere a strâmtorii. „Iranul încearcă să țină economia globală ostatică în Strâmtoarea Ormuz”, a declarat aceasta, subliniind că discuțiile s-au concentrat pe măsuri politice și diplomatice, inclusiv posibile sancțiuni. Intervenția militară nu s-a aflat pe lista opțiunilor analizate.

Trump a declarat miercuri că loviturile SUA asupra Iranului vor continua în următoarele cel puțin două săptămâni. Analiștii apreciază că, atâta timp cât ostilitățile sunt active, companiile de transport maritim probabil nu ar risca trimiterea navelor comerciale prin această zonă de conflict. Principala întrebare în acest context este ce nivel de asigurări ar fi necesar pentru ca acestea să reia tranzitul în număr mare.

Deși loviturile americane și israeliene au afectat grav forțele navale convenționale ale Iranului, experții avertizează că principala amenințare vine din alte direcții. Iranul dispune încă de un arsenal semnificativ de capabilități pentru un război asimetric, inclusiv rachete antinavă lansate de la sol, drone, ambarcațiuni rapide de atac, submarine de mici dimensiuni și mine navale.

Geografia complică și mai mult situația. În punctul său cel mai îngust, Strâmtoarea Hormuz are aproximativ 30 km lățime și este împărțită în culoare de navigație care obligă navele să urmeze rute previzibile. Acest fapt reduce drastic timpul de reacție în cazul unui atac. Linia de coastă a Iranului, care se întinde pe circa 1600 km de-a lungul Golfului Persic, oferă numeroase puncte de lansare pentru atacuri surpriză -munți și golfuri, tuneluri săpate în stâncă sau ascunse de păduri de mangrove, precum și peșteri de sare.

Insula Qeshm

Deosebit de problematică este Insula Qeshm, cea mai mare insulă din Golful Persic un punct strategic major pentru Gardienii Revoluției, aripa de elită a armatei iraniene, însărcinată cu blocarea Strâmtorii. Aceasta găzduiește ambarcațiuni rapide de atac, drone, rachete și bărci încărcate cu explozibili, reprezentând un potențial centru de operațiuni împotriva traficului maritim.

Iranul poate provoca daune semnificative chiar și cu arme cu rază scurtă de acțiune, a subliniat Farzin Nadimi de la Washington Institute. El a explicat că bărci rapide, echipate cu lansatoare de grenade, pot perfora ușor coca unei nave sau pot plasa mine în strâmtoare.

Deși puterea aeriană a SUA ar putea descuraja unele dintre aceste amenințări, țările europene nu dispun de aceleași capabilități și, în unele cazuri, nici de disponibilitatea de a le înlocui. „Puteri europene nu vor putea, și probabil nici nu vor dori, să înlocuiască acea capacitate”, a spus Nadimi.

Precedentele istorice oferă puțin confort. În timpul războiului Iran-Irak din anii 1980, escortele navale au protejat doar o parte din transporturi, în timp ce milioane de tone de marfă au fost totuși deteriorate. Chiar și navele escortate rămân vulnerabile, așa cum demonstrează atacurile rebelilor Houthi din Yemen asupra transportului maritim din Marea Roșie.

„Provocarea nu este doar dacă acest lucru poate fi înfăptuit, ci dacă poate fi realizat în mod constant și la nivelul de prezență necesar pentru a reasigura traficul comercial și a descuraja interferențele”, a punctat David Cattler, fost oficial NATO și ofițer al Marinei SUA.

Având în vedere aceste riscuri, experții sunt de părere că transportatorii maritimi vor aștepta probabil până la încetarea ostilităților și stabilirea unor mecanisme internaționale. Christian Bueger, de la Universitatea din Copenhaga, consideră că redeschiderea strâmtorii ar începe probabil cu o rezoluție a ONU și desfășurarea unei forțe multinaționale -nu pentru a escorta navele, ci pentru a monitoriza și stabiliza situația. „Ar fi o prezență militară capabilă să răspundă la incidente și să ofere încredere industriei de transport maritim”, a spus el. „Ideea nu este de a face escortări.”

O astfel de misiune ar presupune probabil o „abordare stratificată”, combinând supravegherea electronică și prin satelit, schimbul de informații între țările participante și capacități de reacție rapidă. „Provocarea nu este una navală”, a explicat Kevin Rowlands, de la Institutul Regal al Serviciilor Unite. „A stabili câte nave de război sunt necesare nu este modul corect de a privi problema. Întrebarea este câte straturi de protecție sunt necesare.”

Totuși, există necunoscute importante. O întrebare crucială este, de pildă, dacă Iranul ar înceta amenințările în cazul în care loviturile SUA și Israelului s-ar opri. Teheranul a cerut despăgubiri pentru distrugerile suferite în război, iar în absența unui acord, ar putea continua să exercite presiune asupra economiei globale prin blocarea în continuare a Strâmtorii Ormuz pe unde trec nu doar petrol, ci și alte mărfuri critice precum îngrășăminte,

„Depinde de Iran să spună că războiul s-a încheiat”, a subliniat Rowlands, avertizând că, chiar și în acest caz, grupările aliate Iranului ar putea continua să vizeze alte puncte strategice. „Chiar dacă Iranul decide că comerțul poate circula prin strâmtoare, există în continuare riscul ca grupurile proxy să aibă o altă poziție.”