Metroul din Drumul Taberei, amânat până în vara anului viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Metrou Drumul Taberei
Metrou Drumul Taberei

Mariana Miclăuş, noul director general al Metrorex crede că metroul din Drumul Taberei ar putea circula abia în vara anului viitor, mai exact la sfârşitul primului semestru.

Foşti oficiali ai Metrorex şi de la Transporturi promiteau că tronsonul Eroilor – Râul Doamnei al Magistralei 5, va fi deschis în 2019.

„O estimare este anul viitor. La sfârşitul semestrului 1, începutul semestrului 2, sperăm să reuşim să finalizăm tot ceea ce s-a început” a declarat joi Mariana Miclăuş la întrebările presei cu privire la deschiderea circulaţiei pe cea mai nouă magistrală de metrou.

Ministrul pentru Transporturi şi Comunicaţii, Lucian Bode a precizat la rândul său că tronsonul de metrou Drumul Taberei – Eroilor, de pe Magistrala 5, nu va fi gata în 2019, conform g4media.ro.

Licitaţiile la tronsonul respectiv au început în 2008, iar lucrările în 2012. Termenul de finalizare era programat pentru decembrie 2019, cu o întârziere de 4 ani faţă de data iniţială.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2). Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei.

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite