Maia Sandu condamnă „atacul rusesc” de la Galați și își exprimă solidaritatea cu România

0
0
Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat vineri „cu fermitate atacul rusesc cu dronă care a lovit civili români în propriile locuințe, la Galați”.

Blocul unde a căzut drona rusească FOTO: Inquam Photos
Blocul unde a căzut drona rusească FOTO: Inquam Photos

Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu condamnă vineri căderea unei drone pe un bloc, care s-a soldat cu doi răniţi şi denunţă un fapt ”grav şi pericolul pe care-l reprezintă Rusia „pentru toţi”.

„Este încă o dovadă a faptului că războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei afectează întreaga regiune şi pune în pericol vieţi omeneşti", a scris Maia Sandu într-o postare pe Facebook.

„În aceste momente, suntem solidari cu România, iar Europa trebuie să rămână unită şi fermă în apărarea păcii, securităţii şi valorilor democratice", a adăugat preşedinta Republicii Moldova.  

O dronă s-a prăbuşit vineri noaptea pe un bloc din Galați, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galați.

Cele două persoane care au fost rănite, vineri noaptea, după ce o dronă a lovit un bloc din Galați au fost transportate la spital, iar alți doi locatari, cu atac de panică, au primit îngrijiri la fața locului.   

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite