Mafia retrocedărilor: Şpaga, negociată în şoaptă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Remus Baciu a fost arestat preventiv 29 de zile pentru trafic de influenţă. Magistraţii care au admis cererea procurorilor anticorupţie de a-l aresta pe Baciu - care avea şi rang de subsecretar de stat - au motivat că fostul demnitar a pus într-o lumină negativă instituţia pe care o coordona.

În plus, procurorii au arătat că activitatea ANRP este practic blocată, fiind necesar ca persoanele care se adresează instituţiei în vederea solicitării de despăgubiri să îşi ia bon de ordine încă de la orele 5.00 dimineaţa. În faţa instanţei,

Mita, desenată pe hârtie

Remus Bratu a arătat că „procurorul de caz a exprimat o părere despre ANRP, respectiv faptul că există mari nemulţumiri în raport de activitatea acestei instituţii, dar la acest moment există mari nemulţumiri şi cu privire la activitatea spitalelor, minelor". El s-a plâns şi de numărul redus al angajaţilor instituţiei. Bratu a respins categoric toate acuzaţiile, însă monitorizările SRI au demonstrat că demnitarul îşi făcuse un plan minuţios pentru a încasa mita.

Mai exact, susţine DNA, „o parte dintre discuţiile purtate de Baciu şi presupusa sa complice, Camelia Andruşenco, au fost purtate în şoaptă, iar unele informaţii şi le-au transmis în scris pe o foaie de hârtie".

Trafic de influenţă

Remus Baciu, care are şi rang subsecretar de stat, este acuzat de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă, după ce în perioada iunie - august 2011, ar fi pretins prin intermediul Cameliei Andruşenco, 15% din valoarea despăgubirilor acordate de ANRP pentru persoanele deposedate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Şpaga era solicitată pentru a face demersurile pentru urgentarea soluţionării dosarelor şi remiterea banilor cuveniţi, prin convertirea sumelor în acţiuni la Fondul Proprietatea.


Pretenţii: 1,5 milioane de euro

Remus Baciu ar fi cerut aproximativ 1,5 milioane de euro pentru a urgenta despăgubirile pentru un teren din Capitală. Valoarea terenul, în suprafaţă de 8.180 metri pătraţi, a fost stabilită la aproximativ 10,5 milioane de euro, iar prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) din ianuarie 2007, se aprobase plata către titulari a despăgubirilor. Baciu a fost prins în flagrant când primea partea lui din şpaga cerută.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite