Loteria îi cere 30.000 de euro Lilianei Mincă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liliana Mincă, fost director general al Loteriei Române, este acuzată de succesorii săi că, în octombrie 2008, şi-a depăşit mandatul de conducere şi a semnat un contract inutil pentru realizarea unui studiu de piaţă.

Astfel că Loteria cere Tribunalului Bucureşti să o oblige pe Mincă să plătească despăgubiri în valoare de 117.000 de lei (aproximativ 30.000 de euro).

Mai citeşte şi:

Liliana Mincă: "A fost o campanie foarte murdară din partea PDL"

Specialiştii Curţii de Conturi care au verificat activitatea achiziţiilor făcute de Loteria Română, în perioada în care a fost condusă de Liliana Mincă, au constatat mai multe încălcări ale legislaţiei în cazul semnării unui contract din 21 octombrie 2008, încheiat cu SC Centrul pentru Studiul Opiniei şi Pieţei (CSOP).

Potrivit Curţii, vinovaţi de prejudiciul suferit de Loterie, în valoare de 117.242 de lei, ar fi Liliana Mincă şi alţi trei directori executivi. Motivul: acest contract a fost semnat în pofida avizului negativ al Hotărârii Consiliului de Administraţie şi al Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor. Obiectul acestui contract era realizarea de către CSOP a unui studiu de piaţă cu tema „Locul pe care jocurile Pariloto şi Videoloterie îl ocupă pe piaţa de profil din România".

În numele Pariloto

La 25 iunie 2008, Consiliul de Administraţie a respins referatul prin care Liliana Mincă cerea realizarea a două studii de piaţă. Potrivit procesului-verbal al şedinţei, unul dintre membrii CA, Cristina Pocora, a atras atenţia: „Mie mi se pare suma cam mare. Pentru Pariloto nu mai e nevoie. Eu mă abţin pe treaba asta, întrucât Pariloto e o cauză pierdută".

Un alt membru al CA, Roxana Batâr, a întrebat-o pe directoarea generală pentru ce trebuie acest studiu. „În fiecare an facem această cercetare de piaţă. Păi, să vedem cum stăm pe piaţă", a fost răspunsul Lilianei Mincă. În final s-a decis realizarea unui unic studiu de piaţă pentru toate produsele Loteriei.

Astfel, pe 6 octombrie, a fost semnat un contract cu firma Totem Communication care avea ca obiect realizarea studiului „Percepţii, preferinţe şi aşteptări ale populaţiei faţă de produsele Companiei Naţionale Loteria Română şi identificarea elementelor care influenţează atitudinile şi deciziile de participare la joc". Acest contract includea şi capitole referitoare la jocurile Pariloto şi Videoloterie.

Loteria Naţională susţine că, fără acest aviz, fosta directoare generală şi-a depăşit mandatul acordat atunci când, două săptămâni mai târziu, a semnat contractul cu CSOP şi a achitat banii. Liliana Mincă a declarat pentru „Adevărul"că a respectat procedura în toate achiziţiile făcute. „Nu ştiam că Loteria m-a chemat în judecată, eu nu am primit citaţie", a mai spus Mincă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite