Locul care a rămas mereu în sufletul actorului Mircea Diaconu. Visa să-și trăiască acolo bătrânețile iar în ultima vreme îl vizita tot mai des

0
Publicat:

Actorul Mircea Diaconu s-a luptat în ultimii ani cu o boală cumplită, cancerul de colon. De altfel, actorul s-a și retras la țară, încă de anul trecut, unde stătea în casa părintească.

Actorul Mircea Diaconu a murit la 74 de ani FOTO Adevărul
Actorul Mircea Diaconu a murit la 74 de ani FOTO Adevărul

Actorul Mircea Diaconu, cunoscut pentru rolurile sale de referință din cinemtografia dar și teatrul românesc, a murit în urma unei lungi suferințe. Actorul era bolnav de cancer de colon și deși urmase tratament, boala l-a învins în cele din urmă. Decesul a survenit cu doar 10 zile înainte de ziua de naștere, care ar fi trebuit să o sărbătorească pe 24 decembrie. Actorul s-a și retras, acum aproximativ un an, la casa părintească din județul Argeș. Nu definitiv, dar obișnuia să petreacă mult timp pe locurile copilăriei, ca un fel de premoniție.

”Măi băiatule, eu nu am plecat niciodată de aici”

Actorul Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949, în comuna Vlădești, județul Argeș. Aici actorul și-a petrecut copilăria. Mărturisea deseori că au fost momente frumoase și că de fapt acel loc i-a rămas mereu în suflet, dorind să se reîntoarcă acolo, către finalul vieții.

” Fiind la mine în sat, cu treabă, un băiat tinerel, care nu știa mai nimic despre mine, m-a întrebat: „V-ați mutat la noi, la țară?. Și eu i-am zis: „Măi băiatule, eu nu am plecat niciodată de aici. Pentru că, oriunde m-am dus, m-am reîntors aici, cât de des am putut.”, mărturisa actorul într-un interviu pentru revista VIVA. Nu a înstrăinat niciodată gospodăria părintească și mărturisește că și înainte de 1989 venea aproape în fiecare weekend până la moartea părinților.  „Și pe vremea cealaltă veneam aproape săptămânal acasă, și aduceam ce nu aveau ai mei – câte un sac cu pâine pentru porci – și plecam înapoi cu ouă, cărniță de pui, tăiam porcul și toate celelalte, iar gospodăria noastră funcționează la fel. Am păstrat-o.”, mărturisea Mircea Diaconu, în 2023, pentru aceeași publicație.  Actorul avea grijă de gospodăria părinților împreună cu fratele său. Plăteau oameni din sat să aibă grijă de găini, de casă și a de animale.

O reîntoarcere premonitorie, acasă

În ultimii ani, Mircea Diaconu ar fi fost mai apropiat de casa de la țară. Practic, deși angrenat în numeroase activități, ar fi dorit să se retragă la țară, în casa părintească. Mărturisea că-i plăcea să se bucure de natură și de muncile câmpului, renunțând tot mai des la viața agitată din capitală. „E foarte multă treabă. Și toate lucrurile îți dau o putere brusc. Lucrurile de făcut. Că toate sunt legate de revigorare, relansare, și a pământului, și a animalelor, și a caselor, parcă totul crește. E fabulos. Și trebuie să trăim bucuria asta.”, preciza actorul în același interviu. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite