Liderul opoziţiei din Rusia, arestat înainte de alegeri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abuz. Scrutinul care se va desfăşura duminică a fost transformat de partidul pro-Kremlin, Rusia Unită, într-un plebiscit pentru menţinerea la putere a preşedintelui. Opoziţia a fost

Abuz. Scrutinul care se va desfăşura duminică a fost transformat de partidul pro-Kremlin, Rusia Unită, într-un plebiscit pentru menţinerea la putere a preşedintelui.

Opoziţia a fost complet eclipsată, iar liderul său, Garry Kasparov (foto), se află în închisoare după ce a participat la o manifestaţie anti-Kremlin. Kasparov, liderul FDE din Rusia, a fost condamnat la cinci zile de închisoare pentru organizarea "Marşului celor în dezacord", la care au participat mii de persoane nemulţumite de conducerea autoritară a preşedintelui Vladimir Putin.

Violenţe. Începute încă de duminică seara în suburbia pariziană Villiers-le-Bel, violenţele au ajuns şi în alte oraşe franceze. Manifestările brutale au ajuns şi în sudul oraşului Toulouse, unde protestatarii au incendiat 20 de maşini.

Tinerii au încercat miercuri să dea foc şi unor biblioteci, dar poliţia a intervenit înainte să se producă pagube majore. Revoltele, declanşate de moartea a doi tineri, fii de imigranţi africani, al căror scuter s-a izbit de o maşină a poliţiei, sunt o nouă provocare pentru guvernul Sarkozy, după grevele din transporturi şi protestele studenţilor.

Mediere. Negociatorii israelieni şi palestinieni au stabilit în cadrul discuţiilor desfăşurate în SUA să rezolve toate divergenţele până la sfârşitul anului 2008. Academia Navală din Annapolis a devenit pentru câteva zile capitala mondială a diplomaţiei, avându-l pe preşedintele american în rolul de mediator între premierul israelian, Ehud Olmert, şi preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, reprezentanţi a două popoare ce se luptă de peste şase decenii. "Momentul este potrivit. Cauza este justă. Cu foarte multe eforturi, cred că putem reuşi", le-a transmis preşedintele american George W. Bush celor prezenţi la conferinţa de pace de la Annapolis.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite