Liberalii cer demisia ministrului Transporturilor
0
Liberalii cer demisia ministrului Transporturilor
Viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a solicitat public, luni, demisia ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, invocând ca argument 'dezordinea' din sistemul românesc de transporturi.
"Grupul parlamentar al PNL de la Cameră a decis să solicite public demisia ministrului Radu Berceanu pentru toată dezordinea care se regăseşte în sistemul transporturilor din România", a declarat Nicolăescu.
El a mai spus că liberalii îi vor trimite o scrisoare oficială în acest sens primului-ministru Emil Boc.
"Evident că va ajunge mâine o scrisoare la domnul Emil Boc prin care îi cerem demiterea lui Radu Berceanu", a conchis Eugen Nicolăescu.























































