Interviu „Iranul nu va preda niciodată materialul nuclear”. Ce urmează după expirarea armistițiului cu SUA

Iranul a anunțat, sâmbătă, că închide Strâmtoarea Ormuz, iar cel mai mare portavion din lume - USS Gerald Ford revine în zona Orientului Mijlociu. Experta în relații internaționale Ioana Mateș susține că în ciuda acestor tensiuni, faptul că s-a ajuns la o încetare a focului în Liban relevă faptul că se poartă negocieri serioase și există șanse mari să se ajungă la un acord de pace.

Iranul a anunțat, vineri, că deschide Strâmtoarea Ormuz. FOTO: Shutterstock

Iranul a revenit asupra deciziei de a redeschide Strâmtoarea Ormuz și a reimpus sâmbătă, 18 aprilie, restricții asupra uneia dintre cele mai importante rute maritime din lume, acuzând Statele Unite că nu și-au respectat angajamentele legate de ridicarea blocadei.

Un reprezentant al Statului Major al Poliției Iraniene „Khatam al-Anbia” a anunțat că tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz s-a întors la „o stare de control militar strict” din cauza blocadei impuse de SUA.

Autoritățile de la Teheran au avertizat că tranzitul prin strâmtoare va continua să fie blocat atât timp cât SUA mențin restricțiile asupra porturilor iraniene.

Decizia survine la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a declarat că blocada impusă de Statele Unite va rămâne în vigoare până când Iranul va ajunge la un acord cu Washingtonul, inclusiv în privința programului său nuclear.

Revenirea la normal a tranzitului în Strâmtoarea Ormuz a durat, practic, doar o zi. Vineri, ministrul de Externe de la Teheran, Abbas Araghchi, a declarat că, în baza acordului de încetare a focului în Liban, traficul maritim prin această rută strategică este reluat pe durata armistițiului. Anunțul a fost făcut public printr-un mesaj pe rețeaua X.

Potrivit oficialului iranian, toate navele comerciale pot tranzita Strâmtoarea Ormuz pe un traseu stabilit în prealabil, decizia fiind coordonată cu autoritățile maritime ale Republicii Islamice.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele american, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de zece zile între Israel și Liban, intrat în vigoare pe 16 aprilie. Inițiativa este văzută drept un pas important pentru reducerea tensiunilor și relansarea dialogului diplomatic între Washington și Teheran.

Armistițiul de două săptămâni dintre SUA și Iran urmează să expire miercuri, în timp ce cele două părți au purtat discuții indirecte pentru a ajunge la o soluție pe termen lung.

Ioana Mateș, expertă în relații internaționale și avocat specializat în regiune, care a reprezentat sute de companii românești în Iran, posibilele scenarii privind evoluția situației.

Ioana Mateș: „Este vorba și de un joc psihologic”

Adevărul: La aproape o zi de la anunțarea deblocării Strâmtorii Ormuz, Iranul a anunțat închiderea strâmtorii invocând refuzul SUA de a renunța la blocada asupra vaselor care vin spre sau dinspre porturile iraniene. Ce se întâmplă?

Ioana Mateș: Iranul a menționat foarte clar că atâta timp cât nu se va ridica blocada impusă porturilor iraniene, nu vor permite tranzitarea Strâmtorii Ormuz.

În acest context, se va merge către o ușoară escaladare. Eu așteptam acum în weekend să vedem dacă se concretizează partea a doua a negocierilor. Așa cum v-am spus, liniile roșii substanțiale și poate foarte multe chestiuni ar putea să fie rezolvate.

Cum vă explicați aceste inadvertențe în declarații?

Evident că este vorba și de un joc psihologic între două puteri care se află în conflict și fiecare încearcă să maximizeze câștigurile din negociere, dar vă spun cu certitudine că nu se va ajunge la un acord pe această temă, nu cu privire la predarea materialului nuclear către Statele Unite și nici măcar către alți parteneri.

Este un reactor civil, cel de la Bushehr, care a fost făcut cu transfer de know-how din partea Rusiei, de unde am văzut, și este îngrijorător, o retragere a personalului civil aproape în întregime zilele trecute, ceea ce nu mi-a dat un semnal neapărat pozitiv, mai ales în condiții în care se prefigura o încheiere a ostilităților. Am văzut o retragere masivă a întregului personal de acolo, o evacuare de către Rusia a personalului pe care îl avea la Bushehr.

Dar în privința celorlalte reactoare, trebuie să spunem că toate au fost construite cu know-how iranian și iranienii apreciază că este un drept național și un drept suveran de a dispune cu privire nu doar la modul în care își controlează aceste active, ci sunt depozitari ai cunoștințelor dobândite în domeniu. Statele Unite nu pot să șteargă cunoștințele care pot în orice moment să producă acest tip de tehnologie. Acest lucru nu poate fi luat Iranului, indiferent de soarta materialului nuclear existent sub dărâmături.

Nu cred că în curând și nici într-un termen mediu, nu cred că vom avea specialiști americani în teritoriul iranian care pe deasupra să mai și ajute la localizarea și scoaterea uraniului îmbogățit de unde este îngropat.

Ce se întâmplă de miercuri încolo: cel mai important pas a fost făcut

Miercuri expiră perioada de încetare a focului convenită de SUA și Iran. Trump a motivat păstrarea blocadei americane în Ormuz cu nevoia de a se avansa în negocieri. Ce credeți că se va întâmpla?

Cred că SUA s-au gândit că instituirea unei blocade ar putea să forțeze mâna Iranului în a negocia, dar ei știu faptul că aflându-se într-un armistițiu, nici Iranul nu poate să procedeze la atacuri asupra marinei americane. O atare poziție ar fi o încălcare a acordului încheiat cu Statele Unite. Văd că se reîntoarce cel mai mare portavion din lume - USS Gerald Ford - în regiune.

Am văzut analiști și chiar reprezentanți ai establishment-ului militar din Statele Unite, cum ar fi generalul McChrystal, care au subliniat că un atac asupra facilităților civile ar însemna o crimă de război așa cum prevăd tratatele internaționale.

Totuși, pentru mine cel mai important pas, care este semnul clar al dezescaladării, este încetarea focului din Liban.

Acesta este pasul semnificativ fără de care orice discuție între Iran și Statele Unite nu putea să continue. Să sperăm că în ciuda acestor tatonări și în ciuda acestor tensiuni, negocierile vor conduce la o încetare a focului.

Așa cum spuneați în intervențiile anterioare, fără încetarea focului în Liban, Strâmtoarea Ormuz nu va fi deblocată. După ce Israel și Liban au convenit încetarea focului, Iranul a fost de acord cu deblocarea Strâmtorii Ormuz. De ce este atât de important situația din Liban pentru Iran ?

Tot acest conflict și toată situația din Orientul Mijlociu este generată de vechi tensiuni între Israel și Liban, în sensul în care au existat tentative de expansiune în sudul Libanului. În sudul Libanului locuiesc comunități ample de islamiști șiiți. Inclusiv în Coran se spune foarte clar că este de datoria oricărui musulman să protejeze comunitățile musulmane. Pentru Iran este vorba pur și simplu de susținerea comunității șiite, că până la urmă Hezbollahul este expresia militară a grupărilor șiite și a comunități șiite din regiune. Ceea ce pentru noi este o aripă militară a unei populații civile, pentru Iran este o comunitate și este o organizație legitimă, este o reprezentare a Gărzilor Revoluționare în Liban, asta neînsemnând că există o subordonare a Hezbollahului față de Gărzile Revoluționare. Protejarea comunităților șiite din regiune este pentru Iran manifestarea unei datorii de credință, unei datorii religioase.

Iranul cu certitudine va condiționa acordul cu SUA, în continuare, de încetarea ostilităților din Liban.

Faptul că Israelul a fost de acord să înceteze atacurile asupra sudului Libanului este un semn clar că negocierile sunt reale și serioase.

„În niciun caz Iranul nu va preda materialul nuclear. Cel mai dificil punct de negociere”

Am văzut mai multe declarații contradictorii privind uraniul îmbogățit al Iranului. Cum credeți că se va negocia acest punct?

În niciun caz, în nicio circumstanță, Iranul nu va preda materialul nuclear, acel uraniu îmbogățit care s-ar afla sub ruine în urma atacului american de anul trecut.

Acesta va fi cel mai dificil punct de negociere, pentru că până la urmă orice altă formulă ne întoarce în cadrul acordului nuclear din 2015 și atunci care ar mai fi fost necesitatea războiului? Sau atunci ar trebui să analizăm dacă la momentul respectiv analiza establishment-ului politic american a fost suficient de substanțială ca să justifice retragerea din Acordul nuclear. Pentru că o dezvoltare a programului nuclear civil de către Iran era convenită sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică Internațională încă de la vremea respectivă. Care ar fi de fapt noul cadru de acum? Ce ar trebui să facă în plus Iranul față de ce s-a întâmplat atunci? Ce ar putea să facă mai mult decât a făcut în 2015?

Acel acord a fost susținut de către Teheran și către Uniunea Europeană și Uniunea Europeană a continuat și după retragerea Statelor Unite din acord să desfășoare activități economice bilaterale cu Iranul și nu a impus sancțiuni la momentul respectiv.

Trump a declarat că va aduce în SUA uraniul respectiv...

Eu nu pot să-mi dau seama pe ce se bazează președintele american în momentul în care declară că au fost agreate cele mai importante puncte de negociere, inclusiv chestiunea nucleară, pentru că s-a văzut inclusiv răspunsul imediat dat de negociatorul cel mai important din partea iraniană, domnul Mohammad Ghalibaf, președintele Parlamentului Iranian, care a spus foarte clar că nu sunt reale susținerile președintelui Donald Trump, că nu s-a ajuns la un acord pe tema nucleară.

Nu va exista acord cu Iranul în lipsa respectării și recunoașterii dreptului suveran al Iranului de a dezvolta facilități și tehnologii nucleare civile. Deci este exclus. Acest punct este nenegociabil.

În niciun caz nu va fi semnat niciun acord care presupune predarea acelui uraniu. După cum am spus, deși anterior și-au exprimat disponibilitatea, să știți că nici măcar partenerilor ruși nu le va fi predat uraniul. Nu se va accepta predarea uraniului având în vedere munca și sacrificiul real al mai multor generații de cercetători și ingineri în domeniul nuclear civil.

Despăgubiri pentru victimele civile

Ce alte puncte importante credeți că se mai negociază?

Din ce am văzut și din ce am citit din toate sursele, inclusiv din sursele iraniene, nu s-ar fi pus în discuție obligația Statelor Unite de a oferi compensații pentru tot ceea ce înseamnă pierderile de vieți omenești și tot ce înseamnă daune materiale reprezentând atacuri asupra infrastructurii civile din Iran. În mod evident, acesta cred că este un punct nu doar nenegociabil, dar cred că Statele Unite și-au asumat acest punct, pentru că este oricum obligație colaterală, cel puțin în cazul victimelor civile, cum este atacul sângeros de la școala de fete Minab. Obligația de despăgubire rezultă chiar din principiile dreptului internațional și nu ar putea să fie nici măcar ocolite de către Statele Unite. Ar însemna pur și simplu o încălcare flagrantă a tot ce înseamnă norme de drept internaționale.

Acest punct se pare că ar fi clarificat, rămâne totuși probabil de discutat într-un cadru mai extins detaliile privind aceste despăgubiri.