Între martorii audiaţi în cazul Cozma sunt şi poliţişti | adevarul.ro

Între martorii audiaţi în cazul Cozma sunt şi poliţişti

Publicat:
Ultima actualizare:
0

În 'cazul Cozma' au fost audiate, în calitate de martori, mai mult de 70 de persoane, între care se numără şi poliţişti, a declarat Jozsef Bencze, comandantul poliţiei ungare, transmite MTI, consultată de Agerpres.

'Între persoanele aflate în barul 'Patriota' în noaptea respectivă, persoane ale căror mărturii ar putea veni în sprijinul derulării anchetei, se află şi poliţişti. Oricum însă, trebuie stabilit dacă au fost de faţă la scandal poliţişti, fie şi aflaţi în afara programului, motiv pentru care am dispus o anchetă care se va încheia în cursul acestei săptămâni', a declarat într-o conferinţă de presă general maior Jozsef Bencze.

Şeful poliţiei ungare a precizat că, potrivit legilor în vigoare, poliţiştii sunt obligaţi să intervină în cazul unor situaţii cum a fost cea de la Veszprem, indiferent dacă sunt sau nu în timpul serviciului, adăugând însă că eventualele măsuri disciplinare le va lua abia după ce va primi rezultatul anchetei interne pe care a dispus-o.

În zorii zilei de duminică, 8 februarie, în barul ''Patriota'' din Veszprem, un grup mai mare de persoane a intrat într-o dispută verbală cu grupul de handbalişti ai echipei MKB Vesprem care participau la o petrecere, în scandalul care a izbucnit fiind ucis handbalistul Marian Cozma, component al echipei locale şi al naţionalei României. Totodată, au fost grav răniţi coechipierii lui Cozma, Ivan Pesic şi Zarko Sesum, care au sărit în ajutorul colegului lor.


Portarul Ivan Pesic, component al echipei naţionale a Croaţiei, a fost înjunghiat de către unul dintre agresori în rinichi, rana periclitându-i viaţa. Sângerând abundent, Pesici a parcurs pe propriile-i picioare, ajutat de un alt coleg de echipă, sârbul Uros Vilovski, cei 400 de metri până la spital, fiind introdus imediat în sala de operaţie, unde i-a fost extirpat un rinichi. A scăpat cu viaţă, însă, după toate probabilităţile, nu va mai putea juca handbal niciodată. Ivan Pesic s-a prezentat luni la medicul sportiv, pentru un examen medical, după care i s-a permis să plece acasă, la Zagreb, unde va continua tratamentul ambulatoriu, nemaifiind necesară internarea sa în spital.

Sârbul Zarko Sesum, component de bază al naţionalei ţării sale, care a fost rănit la faţă şi la ochi - la un moment dat fiind în pericol de a-şi pierde ochiul stâng -, a fost externat din spital în cursul zilei de marţi, 17 februarie, starea lui ameliorându-se considerabil. În prezent se reface acasă la părinţi, în oraşul Bacska Palanka, din Vojvodina, Republica Serbia.

Până în prezent în arestul poliţiei din Veszprem se află cinci suspecţi, cercetaţi în stare de arest preventiv. Este vorba de Sandor Raffael, Gyozo Nemeth - arestaţi în data de 9 februarie, în Austria şi care au fost extrădaţi vineri de către autorităţile austriece; Ivan Sztojka, care s-a predat poliţiştilor din Veszprem în data de 12 februarie; Gabor P., reţinut în data de 16 februarie, la Budapesta şi Csaba B., reţinut în data de 18 februarie, în oraşul Zalaegerszeg.

Top articole

Partenerii noștri