Instanțele din România au gestionat peste 3,5 milioane de dosare în 2025, pe fondul unui deficit de judecători

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanțele judecătorești din România au avut pe rol, în anul 2025, aproape 3,6 milioane de dosare, un volum de activitate similar cu cel din 2024, în condițiile în care sistemul s-a confruntat cu un deficit constant de judecători, potrivit unei statistici publicate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Instanțele judecătorești au avut pe rol aproape 3,6 milioane de dosare FOTO: Forumul judecătorilor
Instanțele judecătorești au avut pe rol aproape 3,6 milioane de dosare FOTO: Forumul judecătorilor

Statistica elaborată la data de 16 decembrie 2025 arată că, în cursul acestui an, instanțele judecătorești au avut pe rol 3.578.860 de dosare, dintre care 2.372.304 au fost dosare nou intrate. Prin comparație, în aceeași perioadă a anului 2024, la nivel național au fost gestionate 3.584.871 de dosare.

Potrivit CSM, „volumul de activitate al instanțelor în anul 2025 s-a menținut relativ constant față de anul trecut din perspectiva tuturor indicatorilor statistici analizați, fie că raportarea se realizează la dosarele nou intrate ori la volumul total de dosare”.

Cele mai multe dosare au fost soluționate la nivelul judecătoriilor, care au înregistrat un volum de activitate de 2.652.160 de dosare. Tribunalele au avut pe rol 709.213 dosare, iar curțile de apel au gestionat 194.617 dosare.

Deficit semnificativ de judecători 

În ceea ce privește resursa umană, la data de 1 ianuarie 2025, din totalul de 5.071 de posturi de judecător, erau ocupate 4.251, în timp ce 820 de posturi erau vacante, ceea ce însemna un grad de ocupare de 83%. În prezent, la nivelul instanțelor judecătorești sunt vacante 779 de posturi de judecător, raportat la totalitatea posturilor aprobate, inclusiv cele alocate din fondul de rezervă.

CSM explică faptul că situația posturilor vacante a fost generată de imposibilitatea organizării concursului de admitere în magistratură în anul 2025, date fiind dispozițiile art. VII din O.U.G. nr. 156/2024”. De asemenea, instituția atrage atenția că, potrivit art. XXII alin. (1)–(2) și (4) din Legea nr. 141/2025, „și în anul 2026 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice”.

În concluzie, Consiliul Superior al Magistraturii subliniază că instanțele din România au gestionat în anul 2025 un volum de activitate de 3.578.860 de dosare „în condițiile unui deficit de judecători care a fluctuat în cursul anului în jurul procentului de 20%”.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite