Înrolaţi în Irak pentru a-şi putea plăti studiile

Mulţi dintre recruţii americani optează temporar pentru traiul în cazarmă, fiindcă doresc să strângă bani pentru facultate Italienii însărcinaţi cu instalarea fluxului tehnologic

Mulţi dintre recruţii americani optează temporar pentru traiul în cazarmă, fiindcă doresc să strângă bani pentru facultate

Italienii însărcinaţi cu instalarea fluxului tehnologic pentru umplerea sticlelor sunt disperaţi că, de câteva zile, pierderea de sticle de plastic de pe banda transportoare este mare. Suntem sosiţi în baza militară americană Al Taqaddum din Irak de mai puţin de o lună şi deja se fac finisajele pentru inaugurarea primei şarje de sticle umplute cu apă plată.

"Mâncătorii de conducte", cum sunt numiţi uneori specialiştii italieni, au refăcut reglajele şi i-au cerut colegului Lucian Floroiu să scrie în limba română un afiş de interdicţie pe care să îl lipească pe cutia agregatului. Românul, un fost campion de lupte greco-romane originar din Câmpina, a luat un marker şi a scris mare: "Nu atingeţi aparatul". Chestia asta e chiar mai tare decât afişul de la spălătorul muncitorilor, unde un şugubăţ a mâzgălit un îndemn: "Trageţi apa chiar dacă sunteţi români". Este vorba despre acelaşi spălător pe treptele căruia sunt lăsate deseori marmitele de mâncare ale muncitorilor filipinezi sau pakistanezi, pline cu resturi de orez. Uneori, trece pe acolo şi "asistenta medicală" Barariu din Brăila, se uită puţin şi îşi continuă drumul: Irakul este ca un front, unde mănânci cum poţi.

"'r-aţi ai dracu' de fricoşi!"

Chiar în coasta fabricii de apă plată a bazei militare americane Al Taqaddum din Irak, ocupând tot orizontul dinspre est, se află lacul. Este uriaş, suveran, liniştit, de un cenuşiu dur, accentuat la asfinţit. Pe uscat, foişoarele de pază ale soldaţilor americani şi valurile de sârmă ghimpată închipuie un patrulater uriaş de securitate, care urmăreşte fidel linia ţărmului. Muncitorii români sunt convinşi că lângă luciul de apă se află plantate şi câmpuri de mine, pentru că nu i-au văzut niciodată pe americani patrulând pe plajă. Aşa încât, de două luni de când sunt sosiţi pe teritoriul irakian, niciunul dintre ei nu a îndrăznit să se aventureze până la ţărm.

Nu departe de barăcile românilor, în zona garajelor contractorului Toifor (care foloseşte exclusiv şoferi maghiari, dar şi vreo cinci români) se află înfipte, sub un palmier singuratic, trei cruci uriaşe. Acolo au murit infanterişti marini în timpul operaţiunilor de debarcare, dar nimeni nu ştie în ce condiţii. Nu ar fi de mirare să fi călcat pe o mină - la Al Taqaddum găsim frecvent printre mărăcini, muniţie de război sau de manevră, căzută probabil din multele elicoptere care se îndreaptă zilnic către Bagdad sau din blindatele Humvee. Oprean, un "şmecheraş" de Brăila care a ajuns întâmplător supervizor pentru unul dintre schimburile de lucru ale românilor, a înfăşurat cartuşul de mitralieră găsit cu o panglică roşie şi i l-a dat "cadou" lui John Colla, americanul. Colla şi Pormann - un bigot american, ras în cap, cu braţele lungi până la genunchi şi pline de tatuaje - au râs: John, pentru că adoră glumele bune, iar Pormann, pentru că adoră să râdă pe placul şefilor.

În Taqaddum însă până şi glumele au duritatea lor. Sentimentul de însingurare este adâncit aici de lipsa vegetaţiei. Palmierul de pe plajă şi vreo doi-trei arbuşti spre Lakeside sunt singurii copaci pe care îi vedem. În rest, cât vezi cu ochii, sunt coline de nisip şi mărăcini de deşert, mai tăioşi chiar decât ghimpii de sârmă ghimpată. Astăzi, în drum spre sala de mese, zărim în depărtare câteva bărci pescăreşti. Sunt primii irakieni pe care îi vedem de aproape două luni. "Nu-mi plac deloc pescarii ăia acolo", zice Sandu Cobză, un constănţean, pe care l-am găsit în Al Taqaddum la sosirea noastră şi care a muncit la ridicarea fabricii. "Am visat azi-noapte că ăia or să arunce o bombă la fabrică şi or să o facă praf! Şi ce-am visat eu până acum s-a cam împlinit!". Se uită la feţele noastre stupefiate şi începe să râdă: "'r-aţi ai dracu' de fricoşi!"

Sandra Brown, opere complete

Baza militară Al Taqaddum are două biblioteci pline de cărţi: una în Main Side, iar cealaltă lângă lac (Lake Side). Mergem frecvent acolo, împreună cu Aurelian Paralesca, un lungan ajuns în timp subiect de distracţie colectivă al grupului de români. Nu am găsit aici Hemingway, dar operele complete ale, de exemplu, Sandrei Brown sunt puse la vedere. La intrarea în bibliotecă se află un nepalez micuţ, care înregistrează ora şi numele vizitatorilor. Ne strigă: "Paralesco!" şi "Horai!", se convinge că suntem acolo şi se cufundă iar în vizionarea filmelor lui de pe DVD. Are două case la el în ţară, dar a venit în Irak ca să mai construiască una, fiindcă are trei neveste. "La bătrâneţe vreau fără neveste!", ne explică nepalezul cu gesturi ample. Cel mai activ cititor dintre militarii americani de aici este un chinez minuscul numit Li, provenit dintr-o familie denaturalizată în Statele Unite. Este slab şi tăcut, vârât într-o uniformă de camuflaj care flutură.

Mulţi, foarte mulţi dintre soldaţii americani sunt hispanici sau asiatici şi au vârsta medie de 20-22 de ani. Unii se înscriu în armată din spirit de aventură, alţii continuă o tradiţie de familie, iar mulţi dintre ei vor pur şi simplu să strângă bani pentru plata studiilor superioare. Diferă doar motivele: Paralesca, de exemplu, zice că este urmaş de căpitan de-al lui Tudor Vladimirescu şi că a ajuns în Irak fiindcă vrea nevasta să deschidă o grădiniţă în comuna lor de şes, undeva lângă Bacău. Cu aerul că ţine prelegeri la Sorbona, vorbeşte mult despre filosofia indiană în faţa unor adunări de olteni şi moldoveni care îl ascultă plictisiţi, amuzaţi şi intrigaţi. Pe schimbul de noapte, sunt uneori discuţii "culturale": Paralesca este întrebat dacă a citit "Oraşul cu salcâmi" de Mihail Sebastian, iar el zice că "Da, demult!".

Tot ce a citit Paralescu, a citit "demult". Se potriveşte bine, pentru că însuşi Irakul, îngrămădit între nisipuri şi incendiat de soare, pare o ţară fără memorie, de demult.

Am visat azi-noapte că ăia or să arunce o bombă la fabrică şi or să o facă praf! Şi ce-am visat eu până acum s-a cam împlinit!
Sandu Cobză
un constănţean