Incendiu în cartierul Bucureştii Noi din Capitală: sunt afectate mai multe imobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Un incendiu violent a izbucnit, marţi seară, pe Strada Romeo Popescu din Sectorul 1, în cartierul Bucureştii Noi din Capitală, patru imobile fiind afectate, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin.

Incendiul a fost localizat, nemaiexistând posibiliăţi de propagare, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin. Flăcările au afectat patru imobile, nefiind semnalată nicio persoană rănită.

Un incendiu violent a izbucnit, marţi seară, pe Strada Romeo Popescu din Sectorul 1, în cartierul Bucureştii Noi din Capitală, patru case fiind afectate.

Trei dintre imobile au un nivel, iar al patrulea are parter şi un etaj, a precizat Adrian Marin. El a adăugat că nu au fost semnalate victime şi că se lucrează la decopertarea acoperişului şi stingerea în totalitate a focarelor de incendiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, flăcările au cuprins o suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi. Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov anunţase iniţial că incendiul a afectat acoperişurile a trei imobile.

La faţa locului au intervenit 10 maşini de pompieri, două autoscări, un echipaj de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite