ÎCCJ invocă un „posibil exces de putere” și suspendă activitatea Comitetului pentru Legile Justiției înființat de Bolojan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, așa cum a fost denumit oficial, este condus de reprezentantul Cancelariei premierului, iar din acesta fac parte reprezentanți ai Cancelariei și ai Ministerului de Justiție.

Decizia ÎCCJ este definitivă
Decizia ÎCCJ este definitivă

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Contencios administrativ și fiscal a decis miercuri, 25 martie, suspendarea Deciziei nr. 574/2025 privind constituirea Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa prim-ministrului Ilie Bolojan, în contextul elaborării și promovării modificărilor privind legile justiției.

”Decizia instanței vine ca urmare a constatării unui posibil exces de putere în modul de constituire și funcționare al acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalității și separației puterilor în stat. Hotărârea ÎCCJ reprezintă un semnal important privind necesitatea ca orice demers legislativ sau administrativ să se desfășoare strict în cadrul constituțional și legal, fără abuzuri de autoritate”, potrivit unui comunicat al ÎCCJ. 

Decizia este definitivă și are ca efect suspendarea imediată a activității acestui comitet, mai anunță ÎCCJ.

  Decizia privind constituirea Comitetului pentru revizuirea legilor justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 decembrie 2025. Conform deciziei de înfiinţare, Comitetul va fi alcătuit din reprezentanţi ai Cancelariei prim-ministrului şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, în calitate de membri permanenţi şi va fi condus de reprezentantul Cancelariei prim-ministrului.

Printre atribuţii, acest grup de lucru va avea analiza efectelor punerii în aplicare a legislaţiei din domeniul justiţiei adoptate în 2022, dar şi a opiniilor formulate de către asociaţiile reprezentative ale magistraţilor şi de către ONG-uri. De asemenea, Comitetul solicită puncte de vedere din partea instituţiilor, autorităţilor şi organizaţiilor, inclusiv de la nivel internaţional, din domeniul justiţiei şi propune măsuri pentru asigurarea imparţialităţii, independenţei şi eficienţei actului de justiţie, în acord cu valorile constituţionale şi standardele internaţionale privind statul de drept.

Potrivit documentului, la lucrările Comitetului pot participa, pe baza invitaţiei premierului, reprezentanţi ai altor autorităţi şi instituţii publice, ai societăţii civile şi ai organizaţiilor internaţionale. Decizia mai prevede că, în vederea îndeplinirii atribuţiilor, în cadrul Comitetului se pot constitui grupuri de lucru tematice, la nivel tehnic, alcătuite din experţi ai Cancelariei Prim-Ministrului şi ai Ministerului Justiţiei, precum şi din experţi ai instituţiilor sau care au calitatea de invitaţi, desemnaţi în acest sens.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite