În Ajun, brazi pentru toate buzunarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercianţii brazilor aduşi din import se plâng de scăderea pieţei, în comparaţie cu anii trecuţi.

Cu doar două zile înaintea Crăciunului, sucevenii încă îşi mai achiziţionează brazi din pieţele oraşului. Cu preţuri cuprinse între 25 şi 350 lei, locuitorii municipiului şi ai localităţilor din apropiere îşi pot cumpăra un brad din România, sau unul din import. Pieţele din Suceava încă mai au brazi, pentru cei care au amânat să-şi cumpere pomul dinainte. Unii comercianţi sunt dispuşi să mai lase din preţ pentru a da ultimii brazi rămaşi. Pentru cei care nu îşi permit un brad adus din străinătate, se găsesc pe piaţă crenguţe la doar 1 leu sau brazi în miniatură, confecţionaţi din cetini, la preţuri cuprinse între 5 şi 20 lei, în funcţie de mărime. „Eu mi-am cumpărat doar o crenguţă, pentru că de atâta am bani, să am şi eu miros de brad în casă”, a declarat Neculai Marşan, pensionar din Şcheia. Radu Kirstuk a adus în Suceava aproximativ 1.000 de brazi din Danemarca, începând comercializarea acestora cu o săptămână înaintea sărbătorii Crăciunului. În acest interval de timp a vândut aproximativ jumătate din marfă. „Hotărâtoare este ziua de astăzi. Anul trecut am vândut brazi până pe 24 decembrie, la prânz. Acum doi ani i-am terminat pe 23. Anul ăsta merge destul de greu treaba, brazii au rămas la acelaşi preţ, dar vânzările au scăzut”, a declarat Radu Kirstuk pentru Adevărul de Seară. Firma importatoare oferă spre vânzare sucevenilor brazi la preţuri cuprinse între 40 şi 350 lei, în funcţie de mărime. „Sunt frumoşi brazii ăştia, dar sunt şi un pic cam scumpi. Pentru cât îi ţii în casă, să dai atâţia bani, mi se pare cam mult”, a declarat un trecător. Unii suceveni preferă să-şi achiziţioneze un brad artificial în defavoarea unuia natural. „Îl ţin în casă doar câteva zile. Pentru ce să tai un brad, mai bine cumpăr unul artificial”, a spus revoltat un sucevean. Costurile unul brad artificial ar putea ajunge şi chiar depăşi pe cele ale unuia natural. Hypermarketurile sucevene şi pieţele au pus în vânzare astfel de produse cu preţuri cuprinse între 24 şi 60 lei. „N-aş da prea mult pe un brad natural, anul trecut am dat un milion jumate. E păcat de ei, îi tai degeaba şi se face şi multă mizerie. Mai degrabă mi-aş lua unul artificial”, a spus suceveanul Vasile Tecuceanu, aflat în căutarea unui pom.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite