Video Imagini cu primul tren electric nou Coradia Stream care a intrat în circulație pe ruta București - Brașov
0Primul tren electric nou Coradia Stream, produs de Alstom, circulă de miercuri, 15 aprilie, pe ruta Bucureşti-Braşov şi retur.





Potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), este primul dintre cele 13 trenuri pe care le va opera compania InterRegional Călători, după ce a câştigat o licitaţie publică pentru atribuirea acestui contract.
Contractul dintre Alstom și Autoritatea pentru Reformă Feroviară prevede livrarea a 37 de trenuri electrice interregionale noi.
„Prin parcurgerea acestui demers, președintele ARF, Claudiu Mureșan, susține că România se aliniază integral cerințelor legale europene și naționale în privința atribuirii contractelor de servicii publice către operatorii interesați, care vizează reducerea costurilor pentru societate, prin diminuarea subvențiilor unitare, creșterea calității serviciilor prestate călătorilor și, în general, eficiența serviciilor publice de transport feroviar de călători”, transmite ARF pe Facebook.
Cele 13 trenuri au fost atribuite operatorului privat InterRegional Călători printr-o licitație publică organizată de ARF, ca parte a unui proiect pilot pentru operarea trenurilor electrice interregionale noi.
Acestea urmează să circule pe următoarele rute:
- București Nord – Brașov – Cluj Napoca;
- București Nord – Brașov;
- Brașov – Deda – Cluj Napoca;
- Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord.
Proiectul, gestionat de Ministerul Transporturilor, este derulat în două etape (finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 și Programul Transport 2021–2027) și are o durată de 24 de luni.
Scopul este modernizarea transportului feroviar interregional, prin servicii mai eficiente și de calitate, atribuirea contractelor prin licitații și o mai bună conectare a Capitalei cu marile orașe.
Valoarea totală a proiectului este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită astfel:
- 1.213.523.359,27 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din fonduri (FEDR);
- 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului;
- 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
La doi ani de la termenul inițial, doar 10 din cele 37 de trenuri Alstom Coradia Stream au ajuns în România, iar doar șase sunt în circulație. Întârzierile au generat penalități de peste 415 milioane de lei, iar disputa dintre Alstom și Autoritatea pentru Reformă Feroviară a ajuns la arbitraj comercial.
Potrivit calendarului de livrare, primul tren Alstom ar fi trebuit să fie livrat în cursul anului 2023, iar până în decembrie 2024 subsidiara din România a gigantului francez ar fi trebuit să aducă toate cele 37 de unități.























































