Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Israelului, Gideon Sa’ar. Ce s-a aflat pe agenda discuțiilor

0
0
Publicat:

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți, 28 octombrie, cu ministrul Afacerilor Externe al Israelului, Gideon Sa’ar, aflat în vizită oficială la București.

Ilie Bolojan și Gideon Sa’ar/FOTO: Gov.ro
Ilie Bolojan și Gideon Sa’ar/FOTO: Gov.ro

Potrivit unui comunicat transmit de Guvernul României, cei doi „au discutat despre stadiul excelent al relațiilor bilaterale și despre modalități concrete de consolidare a cooperării dintre România și Israel, în special în domeniile infrastructurii, transporturilor, industriei de apărare, agriculturii, securității cibernetice și tehnologiei informației.”

Bolojan a subliniat dinamica pozitivă a schimburilor comerciale dintre cele două state și intenția României de a extinde colaborarea economică și industrială.

„În cadrul discuțiilor, a fost evidențiat rolul semnificativ al comunității evreiești din România și al celei românești din Israel în consolidarea relațiilor dintre cele două state. 

Premierul a reiterat angajamentul Guvernului de a combate antisemitismul, intoleranța și discursul instigator la ură, amintind măsurile adoptate în acest sens la nivel național.

Situația de securitate din regiune a reprezentat, de asemenea, un punct important pe agenda întrevederii. Prim-ministrul Ilie Bolojan a salutat concluziile Summit-ului de la Sharm El-Sheikh, care a urmat acordului de încetare a focului și eliberării ostaticilor”, se mai arată în comunicat.

În mai, Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Discuţiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale dintre România şi Israel.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite