IAR 95, avionul de luptă supersonic românesc care nu a apucat să zboare

Una dintre machetele avionului IAR 95 FOTO incas.ro

Povestea lui IAR 95, care trebuia să ajungă primul avion de luptă supersonic românesc, a început în anul 1974 şi s-a terminat în 1988, fără ca nici măcar un astfel de aparat să se fi ridicat de la sol.

Considerat de unele voci similar cu JAS-39 Gripen, IAR 95 ar fi trebuit să ajungă apogeul programului demarat la sfârşitul anilor ’60, care a avut ca faze intermediare proiectarea şi fabricarea IAR 93 (primul avion de luptă modern de producţie românească) şi punerea în exploatare a aeronavei subsonice de şcoală IAR 99, care se află şi acum în dotarea Forţelor Aeriene Române. Nereuşita fazei a treia a acestui program, realizarea unui avion de luptă supersonic, a avut cauze economice, dar nu numai. 

Capacităţile de cercetare avansată au fost create în anii '70 în fostul INCREST, actualul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Aerospaţială (INCAS) şi acestea au inclus chiar şi ridicarea un tunel aerodinamic capabil Mach3 pentru testarea modelelor.

Proiectul iniţial

Iniţial, prin anii ‘70, IAR 95 a fost conceput ca un avion monomotor şi destul de uşor pentru această categorie. În proiect se prevedea ca propulsorul să poată furniza o tracţiune de 91 kN în postcombustie. În plus, fantele de admisie a aerului pentru motor erau plasate lateral. Pentru fabricarea acestui aparat de luptă, autorităţile de la Bucureşti au luat în calcul varianta de a colabora cu Iugoslavia, la fel ca în cazul IAR 93, dar aceasta a refuzat din cauza proiectului propriu, Novi Avion.

Deşi proiectarea structurală a IAR-95 a fost într-un stadiu destul de avansat, lipsa de disponibilitate a unor motoare adecvate a dus, în 1981, la anularea programului. Totul după ce ruşii nu au vrut să ne ofere motoare pentru acest model, iar despre occidentali nici măcar nu se putea pune problema.  

Faza a doua şi renunţarea totală la proiect

Programul de fabricare a unui avion de luptă supersonic românesc a fost reluat, totuşi, câţiva ani mai târziu şi a primit denumirea IAR 101, arată INCAS într-un material documentar.

Avea structura generală oarecum asemănătoare celei a IAR-95, dar avea o fuselaj mai bine dimensionat şi era pervăzut cu patru puncte de acroşaj sub aripi pentru a se putea cre;te cantitatea de armament folosită.

A urmat o nouă fază a proiectului care a fost denumita IAR-S. Mai multe modele au fost construite şi testate în tunelul aerian. Este vorba de avioane cu unul sau cu două propulsoare, dar şi de un model cu două aripi stabilizatoare. Acest aparat era prevăzut să fie propulsat de un motor rusesc Tumansky R-29-300 care se afla şi pe MIG-23 sau SU-22. 

FOTO incas.ro

În fine, la un moment dat, pentru a testa capacităţile de a produce o astfel de aeronavă, s-a luat decizia de a construi mai întâi un aparat demonstrator al tehnologiei denumit IAR-95ME la I.Av. Bucureştiul din Băneasa, actuala Romaero. 

Ajuns astfel într-un stadiu destul de avansat, totuşi, din motive financiare, în 1988, întregul program a fost definitiv anulat.

Supravieţuitorul poate fi întinerit

Singurul supravieţuitor al industriei aviatice militare româneşti este aeronava de şcoală şi atac la sol IAR 99. În prezent este de aşteptat ca acest model să intre într-un program destul de complex de modernizare pentru a ajunge un aparat de şcoală pentru piloţi români de luptă care sunt pregătiţi să zboare pe avioanle F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române. 

“Industria românească de profil are capacitatea de a aduce la standarde moderne acest avion. Trebuie numai ca responsabilii de la Apărare şi cei de la Economie să se pună de acord şi să demareze acest program. Putem merge şi mai departe şi, după ce în prealabil am lua acordul producătorului de F-16, Lockheed Martin, am putea organiza un centru regional de pregătire. Aici chiar şi piloţi din ţări aliate s-ar putea antrena, contra cost, pentru trecerea pe avionul  de luptă american”, a declarat analistul militar Aurel Cazacu.