Hoţ împuşcat în timpul jafului | adevarul.ro

Hoţ împuşcat în timpul jafului

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Patru indivizi mascaţi cu cagule şi înarmaţi cu pistoale şi săbii au atacat, ieri, personalul unui magazin de bijuterii în care se afla şi o casă de amanet din centrul municipiului Călăraşi, furând opt kilograme de bijuterii.

Potrivit poliţiştilor, înainte să intre în magazin, unul dintre cei patru atacatori a tras un foc de armă în uşa magazinului.

Bărbaţii l-au lovit pe angajatul magazinului, somându-l să le dea banii şi bijuteriile, moment în care acesta a apăsat butonul de alarmă.

Dintr-o încăpere din spate a apărut administratorul casei de amanet, care a tras cu o puşcă cu alice, rănindu-l pe unul dintre bărbaţi, care a scăpat pistolul din mână.

Atacatorii au fugit de la locul faptei cu un autoturism BMW, care avea numere de înmatriculare de Polonia.

Poliţiştii au instituit filtre rutiere pentru prinderea atacatorilor. Angajatul casei de amanet lovit a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi nu necesită internarea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite