Graţiată de puşcărie, condamnată la sărăcie. Acasă la Angela Lican, femeia eliberată de Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Lican şi doi dintre copiii săi FOTO Eduard Enea
Angela Lican şi doi dintre copiii săi FOTO Eduard Enea

Angela Lican, o femeie de 38 de ani din satul Valea Roşie (judeţul Călăraşi), a fost graţiată marţi de preşedintele Traian Băsescu din motive umanitare. Ea ispăşea o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare pentru furt şi lăsase acasă o sărăcie lucie şi cinci copii minori.

Dar graţierea Angelei nu e o poveste cu final fericit, aşa cum ar putea să pară, ci doar o pâlpâire de speranţă în viaţa unor oameni care se zbat să supravieţuiască într-un colţ de Românie încremenit în timp.

După ce Traian Băsescu a semnat graţierea femeii din Valea Roşie, Administraţia Prezidenţială s-a grăbit să dea un comunicat către presă. Toată ţara a aflat de gestul de clemenţă al preşedintelui, mai puţin Angela Lican.

„Eram în cameră, mâncam oleacă de pâine şi vine o colegă şi-mi zice: «Tu mănânci pâine şi televizoarele bubuie de tine că eşti liberă să pleci acasă». Am crezut că e o glumă, cum se face în puşcării. După aceea am deschis televizorul, că aveam televizor în celulă, şi de acolo am aflat. Am văzut numele meu scris pe televizor”.

„Eu sunt mama voastră”

Femeia a ieşit din Penitenciarul „Târgşor” (judeţul Prahova) marţi seară, pe la ora 20.00. Ar fi vrut să plece mai devreme, dar conducerea închisorii a aşteptat ca reporterii de televiziune să se răspândească din faţa penitenciarului, anunţându-i pe ziarişti că Angela Lican va fi eliberată abia a doua zi. Când o femeie săracă şi aproape analfabetă iese pe poarta închisorii, nici nu mai contează că a fost eliberată în urma unui decret prezidenţial. Tot singură pe marginea drumului se găseşte.

Angela Lican avea doar 17 lei în buzunar şi a reuşit să ajungă acasă după ce un necunoscut i-a dat bani ca să-şi plătească biletul de tren. „A auzit că sunt femeia graţiată şi m-a ajutat”.

A ajuns la Valea Roşie după miezul nopţii, bâjbâind după copii prin casa fără curent electric. “Era întuneric, i-am strigat după nume să văd care cum unde e. Mi-au răspuns speriaţi, în somn. Le-am spus frumos, eu sunt mama voastră. Copiii atuncea au început unii să plângă, unii să râdă”.

„Se învârte contuaru’ ca la balamuc“

Angela Lican a intrat la închisoare în primăvara anu-lui trecut. A fost prinsă în timp ce fura lalele dintr-un parc bucureştean şi, pentru că avea antecedente, a primit doi ani şi jumătate cu exe-cutare. „Am mai avut trei pedepse cu suspendare, tot pentru lalele. Le furam din parc şi le vindeam ca să pot aduce de mâncare la copii. Am ieşit din puşcărie, dar sunt amărâtă în continuare. Nu avem curent electric, apă, mobilă, nimic. Trăim din alocaţia copiilor şi din ce mai muncim pe unde apucăm. Pe unde am încercat să mă angajez mă vedeau neagră şi ţigancă şi mă alungau”, se vaită femeia. 

La Valea Roşie, pe strada Liliacului, majoritatea locuitorilor sunt de etnie romă şi sunt şomeri. Stau adunaţi grămadă pe la porţi sau în faţa unui magazin care comercializează băuturi alcoolice, dulciuri, mâncare şi tărâţe pentru porci.

E un fel de punct central în care am găsit adunaţi vreo douăzeci de oameni, strânşi în jurul camerelor de luat vederi şi al Angelei Lican. Băiatul mai mare al femeii ne-a informat scurt: „Mama e aici, intră acuma într-un «life»”. La scurt timp, o reporteriţă urcată pe tocuri a tras-o deoparte pe femeia graţiată şi a băgat-o în direct. „Îi mulţumesc domnului Traian Băsescu că şi-a făcut milă de copiii mei”, a declarat, între altele, Angela Lican. Patronul magazinului, care şi-a pus prizele la dispoziţia presei, şi-a pierdut răbdarea şi a ieşit în mijlocul uliţei, cu mâinile în şolduri: „Hai, gata, mai terminaţi cu filmările, că vă scot astea din priză! Se învârte contuaru’ ca la balamuc!”.

„Paparazzi“

În aceste condiţii, s-a plecat către casa familiei Lican, aflată la câteva zeci de metri distanţă. Angela, soţul şi cei cinci copii au colaborat cu presa în mod exemplar. Au făcut poze de grup, au povestit, au îndurat probele de sunet, şi-au cerut scuze că nu se ridică la nivelul aşteptărilor: „E prima dată când dăm interviuri la televizor. Dăm şi noi cum putem, ce să facem?”. Treptat, curtea Licanilor s-a umplut de lume pestriţă. Erau copii de 9-10 ani care învăţaseră un cuvânt nou care le suna bine şi îl repetau obsedant: „Paparazzi, paparazzi“ . Alţii mai mari au venit cu un ceas negru de mână. La început s-au prefăcut că ne întreabă dacă e mecanic sau electronic, dar până la urmă au recunoscut: „Am vrea să-l vindem. Ne daţi trei sute de mii pe el?“. Graţierea Angelei Lican a trezit la viaţă o comunitate mică de ţigani. Dar, la finalul zilei, maşinile ziariştilor au dispărut şi satul s-a cufundat în întuneric. Cei şapte membri ai familiei Lican s-au întors în camera lor pentru a-şi continua viaţa. E şi sărăcia un altfel de închisoare.

Angela merge mai departe

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite