Breaking General al Armatei Române, găsit împușcat în cap într-un imobil din județul Prahova. Avea 61 de ani
Un general a fost găsit mort, vineri, într-un imobil din localitatea Păulești, județul Prahova. Bărbatul prezenta o plagă prin împușcare la nivelul capului, iar lângă trupul său a fost descoperit un pistol deținut legal. Este vorba de generalul-maior (r) Dorin Ioniță, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite. Echipajele medicale și de poliție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul.

Potrivit surselor, în seara de 10 septembrie, generalul a agresat fizic femeia cu care avea o relație. Aceasta a sesizat Poliția, iar polițiștii din cadrul Poliției Orașului Voluntari s-au deplasat la fața locului.
„La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 20:17, polițiști din cadrul Poliției Orașului Voluntari au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către un bărbat. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au efectuat verificări, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului a fost stabilit un risc iminent pentru victimă, respectiv o femeie de 46 de ani. În acest context, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care au fost dispuse măsurile legale pentru protejarea persoanei vătămate, inclusiv obligația bărbatului de a păstra o distanță minimă de 200 de metri, față de aceasta”, a transmis IPJ Ilfov.
În timpul nopții, în jurul orei 01.24, Poliția a fost sesizată din nou. De această dată, apelul a fost făcut de soția generalului, o femeie de 60 de ani.
„În cursul nopții, în jurul orei 01:24, polițiștii au fost sesizați de o altă femeie de 60 de ani, care a relatat faptul că soțul său, cunoscut ca deținător legal de armă, ar fi plecat de la domiciliu având asupra sa un pistol. Polițiștii au dispus de îndată măsuri pentru identificarea și localizarea bărbatului, precum și pentru prevenirea oricărui pericol la adresa acestuia sau a altor persoane”, a precizat IPJ Ilfov.
La scurt timp, polițiștii din Prahova au fost sesizați că un bărbat domiciliat în comuna Păulești nu răspunde la telefon și nici la ușa locuinței.
„La data de 11 septembrie 2026, în jurul orei 08.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au fost sesizați, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat, domiciliat în comuna Păulești, nu răspunde la telefon și nici la ușa locuinței”, a transmis IPJ Prahova.
În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat polițiști și echipaje medicale, pentru acordarea primului ajutor și efectuarea verificărilor specifice.
„Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, în interiorul locuinței, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care prezenta leziuni compatibile cu o plagă prin împușcare, fiind declarat decedat. În proximitatea acestuia a fost identificată o armă de foc, letală, de calibru 9x19 mm, care urmează să fie ridicată, în vederea continuării cercetărilor”, au transmis polițiștii.
La acest moment, o echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Poliției Municipiului Ploiești desfășoară activități de cercetare la fața locului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Totodată, în cauză urmează să fie dispusă efectuarea necropsiei medico-legale, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și mecanismului producerii decesului.
„Cercetările sunt în desfășurare, iar toate informațiile prezentate la acest moment au caracter preliminar. Pe măsura clarificării situației de fapt și în funcție de evoluția cercetărilor, vor putea fi furnizate informații suplimentare, cu respectarea cadrului legal. Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare”, a mai transmis IPJ Prahova.
Cine a fost generalul Dorin Ioniță
General-locotenentul Dorin Ioniță a fost un înalt ofițer de carieră din Armata Română, cunoscut în special pentru că a ocupat funcția de comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu” în perioada 5 septembrie 2017-31 iulie 2023.
A participat la o misiune oficială sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Africa, activând ca observator militar în Republica Democratică Congo (MONUSCO).
De asemenea, din postura de comandant, a coordonat și vizitat contingentele de militari români aflate în teatrele de operații externe, inclusiv în Mali.
În decembrie 2019, având gradul de general-maior, a deținut rolul de coordonator al Paradei Militare Naționale organizate la București cu ocazia Zilei Naționale a României.
De-a lungul carierei a ocupat și alte poziții administrative și de conducere, precum cea de șef al Direcției Instrucție și Doctrină.
Pentru meritele sale militare, a fost decorat de Administrația Prezidențială, fiind avansat inclusiv în cadrul Ordinului „Virtutea Militară”.




















































