FOTO VIDEO Incendiu puternic în Capitală. A ars un cort deţinut de Club Chaboo în cartierul Floreasca
0Un incendiu puternic a izbucnit, joi la prânz, într-un un cort deţinut de Clubul Chaboo de pe Bulevardul Barbu Văcărescu din cartierul bucureştean Floreasca. Momentan nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului. „Sunt degajări mari de fum”, declarau pompierii când au ajuns la faţa locului.
Cortul care a luat foc era alcătuit din profile mecanice şi învelit cu o prelată. În interiorul acestuia se aflau materiale lemnoase şi plastice.
„Incendiul a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112. Este afectată şi o zonă cu vegetaţie uscată unde erau depozitate mai multe gunoaie”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov.
Incendiul a fost localizat în scurt timp, iar pompierii au luat inclusiv măsura de protecţie a clădirilor din vecinătate prin realizarea unui dispozitiv circular în jurul focarului.
La faţa locului au intervenit şapte autospeciale de stingere, fiind trimisă şi o ambulanţă SMURD pentru a asigura măsurile de prim ajutor în caz de nevoie.
Nicio persoană nu a fost rănită. Suprafaţa afectată este de aproximativ 200 de metri pătraţi.
Incendiul a fost stins în jurul orei 16.00.