FOTO „Marele Marş al Secuilor“ s-a încheiat. Tineri cu steaguri româneşti, opriţi de Poliţie în judeţul Covasna şi duşi la secţie
0Câteva mii de persoane s-au adunat azi-dimineaţă la intersecţia Drumului Naţional 11 şi a drumului comunal din comuna Reci, din Covasna, de unde au pornit la „Marele Marş al Secuilor“. Evenimentul a început oficial la ora 11.00, cu o serie de manifestări religioase în aer liber. Manifestaţiile s-au terminat în jurul orei 14.00.
UPDATE 15.28 Un grup de 15 tineri care fluturau steaguri româneşti lângă maşinile personale, pe marginea Drumului Naţional 11, la limita dintre judeţele Covasna şi Braşov, susţin că se îndreptau către un muzeu din Covasna, în jurul orei 13.30, când au fost opriţi de un echipaj de Poliţie. Aceştia spun că ar fi fost duşi la secţie şi ţinuţi o oră şi jumătate acolo, fapt pe care nu îl consideră corect. Tinerii sunt nemulţumiţi pentru că au fost duşi la secţie pe nedrept.
De cealaltă parte, poliţiştii spun că tinerii au fost duşi la secţie pentru a le fi verificate maşinile şi a se asigura că în acestea nu sunt „obiecte contondente“ şi că, ulterior, după întocmirea procesului verbal, aceştia ar fi fost lăsaţi să plece.
Vom reveni cu amănunte şi imagini.
UPDATE 14.05 Marşul secuilor s-a încheiat în jurul orei 14.00. Coloanele de manifestanţi se întorc, la această oră, spre localităţile de unde au plecat, iar traficul de pe DN 11 revine la normal.
UDPATE 13.20 Din localităţile de pe traseu manifestanţii se deplasează în continuare către DN 11 şi se scandează „Autonomie, autonomie!“. „Am ieşit pentru autonomie. De ce să mergem la Alba Iulia dacă avem mai aproape? Cum a fost în anii `50, era autonomie maghiară, Mureşul, Harghita şi Covasna erau un judeţ aşa cum trebuie“, spune Fabrian Imre, unul dintre participanţii la marş. Întrebat dacă se simte român sau maghiar, acesta răspunde: „sunt amândoi“, dar recunoaşte că în adâncul sufletului se consideră secui. „Am făcut armata, am spus jurământul pentru România, ştiu şi româneşte, mă simt aici foarte bine, dar în sufletul meu sunt secui“, a mai spus acesta.
„Strămoşii mei de 300 de ani au trăit în Chichiş (localitate din judeţul Covasna - nota red.), acolo sunt mormintele. Au luptat şi au muncit foarte mult pe pământurile acestea. Îmi sunt rădăcinile aici şi aş vrea să fie toată lumea fericită. Vreau să simt că vin acasă, că sunt acasă aici, că am cuvânt, că pot să-mi dau cu părerea, să contribui la binele ţării“, spune Eva Marton, o altă participantă la protest.
UPDATE 12.40 Participanţii la marş au ocupat deja, în mare parte, una dintre benzile Drumului Naţional 11. Unii dintre ei sunt îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi se intonează cântece patriotice. În localitatea Moacşa, alaiul a fost deschis de o suită de călăreţi îmbrăcaţi în costume populare. În primul rând de participanţi, se află europarlamentarul László Tőkés.
UPDATE 12.10 A început marşul. Coloanele de participanţi se deplasează, în acest moment, din intersecţiile cu localităţile de pe traseu pe Drumul Naţional 11, unde vor forma lanţul uman lung de mai bine de 50 de kilometri. Până la această oră, în toate cele 14 localităţi s-au strâns peste 15 de mii de oameni, potrivit autorităţilor. Cu toate acestea, estimările organizatorilor vorbesc de 50.000 de oameni. Manifestanţii sunt însoţiţi de fanfare şi poartă steaguri secuieşti, dar şi pe cel al Ungariei.
UPDATE 11.45 Câteva mii de persoane s-au strâns deja în localităţile de pe DN11, unde va avea loc marşul. La intersecţia de la localitatea Reci, au ajuns grupuri de maghiari, inclusiv din Ungaria, iar preoţii oficiază, în acest moment, o slujbă religioasă. Printre participanţi se numără şi copii care poartă pancarte atât în limba maghiară, cât şi în limba română, cu mesaje precum: „Vrem autonomie, nu independenţă“, „Ţinutul Secuiesc există şi este în România“ sau „Vrem limba maghiară oficială, lângă limba română“.
În jurul orei 12.00, protestatarii sunt aşteptaţi pe Drumul Naţional 11 pentru a porni marşul.
UPDATE 11.35 Mii de oameni din mai multe judeţe ale ţării, dar şi din Ungaria au început să sosească la Covasna. Aceştia vin cu sute de autobuze şi maşini personale.
Reprezentanţii Uniunii Mondiale a Maghiarilor au venit din Ungaria cu două autobuze, având asupra lor steaguri de mari dimensiuni ale catalanilor, bascilor şi cel secuiesc, fiecare steag având cinci metri lungime şi trei metri lăţime.
Printre participanţi se numără şi câţiva italieni şi thailandezi, care poartă asupra lor cocarde secuieşti.
Participanţii au asupra lor pancarde în limbile română şi engleză, cu inscripţii precum „Vrem autonomie, nu independenţă", „Ţinutul Secuiesc, cealaltă faţă a României", „România este şi ţara noastră", „Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă".
UPDATE 11.30 Trenul care urma să transporte, duminică,1.000 de harghiteni la Marşul Secuilor, din judeţul Covasna, s-a defectat şi, deşi firma de transport feroviar de la care a fost închiriată garnitura a promis că va trimite o altă locomotivă, demonstranţii sunt nemulţumiţi că nu vor mai ajunge la timp.
Vicepreşedintele Organizaţiei Teritoriale Ciuc a UDMR, Bors Bela, a declarat că problemele au apărut încă de la pornirea din localitatea Izvoru Mureşului, trenul oprindu-se după doi metri de la plecare şi, în pofida eforturilor mecanicului de locomotivă, nu a mai pornit. „Trenul a pornit la 7:30 din staţia Izvoru Mureşului, a mers doi metri şi s-a oprit. S-a stricat, nu porneşte pur şi simplu, au încercat de mai multe ori să facă ceva şi nu porneşte", a precizat Bors Bela, citat de Mediafax.
Reprezentanţii companiei feroviare private Regiotrans, de la care UDMR şi CNS au închiriat o garnitură formată din opt vagoane, au spus vicepreşedintelui UDMR Bors Bela că vor trimite o altă locomotivă peste aproximativ două ore şi jumătate, lucru care i-a nemulţumit profund pe oamenii care aşteaptă pe peroane şi care, în aceste condiţii, vor ajunge la manifestare în jurul orei 14:00, cu doar o oră înainte de finalul acesteia.
"Atunci ajungem la Chichiş după ora 14.00, cine ştie, la finele evenimentului aşa că acum avem 1.000 de oameni, numai în Miercurea Ciuc sunt 400 de persoane, care aşteaptă pe peroane şi trenul nu vine şi nici nu ştiu ce le putem spune, cum să le explicăm. Cei de la Regiostrans au spus că trimit o altă locomotivă peste două ore şi jumătate, numai că noi trebuia să fim la Chichiş la ora 10:30, nu la ora două sau ştiu eu când", a mai spus Bors.
Nu a fost prevăzut un plan de urgenţă pentru astfel de situaţii, oamenii încercând să se organizeze rapid şi să plece către judeţul Covasna cu maşinile proprietate personală.
Cu o oră înainte de începerea oficială a manifestaţiilor, câteva zeci de maghiari s-au adunat la intersecţia DN 11 cu drumul comunal din comuna Reci.
Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) organizează, în judeţul Covasna, duminică, 27 octombrie, „Marele Marş al Secuilor“, un eveniment de amploare la care sunt aşteptaţi în jur de 150.000 de oameni care să protesteze faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern şi pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Evenimentul va începe la ora 11.00, cu slujbe ecumenice, în aer liber, iar marşul propriu-zis se va desfăşura între orele 12.00 şi 13.30 de-a lungul DN 11. Manifestanţii vor porni din 14 locuri şi vor forma, la finalul marşului, un lanţ viu pe o distanţă de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, şi Breţcu, la ieşirea către Bacău. Potrivit reprezentanţilor CNS, acest lanţ va lega locul unde s-a născut cu locul unde a căzut în luptă eroul revoluţiei de la 1948-1849, Gábor Áron. „Acţiunea organizată după modelul Marelui Marş de la Washington de acum o jumătate de secol este menită să atragă atenţia întregii lumi asupra doleanţelor de autonomie ale comunităţii maghiare care trăieşte în acest spaţiu în majoritate numerică“, se arată într-un comunicat al CNS.
Pe aceeaşi temă
„Marele Marş al Secuilor“, duminică, în Covasna: 150.000 de oameni şi un lanţ viu de 54 de kilometri
Patru drapele secuieşti de câte 250 de metri lungime, confecţionate pentru „Marele marş al secuilor“
Parlamentul Ungariei, act oficial de agresiune la adresa statului român
Adoptarea legii împotriva manifestărilor extremiste, singura soluţie pentru a opri agitaţia maghiară
Băsescu e îngrijorat că tinerii nu respectă simbolurile României
VIDEO Susţinere catalană pentru manifestanţii secui prezenţi la Târgu-Mureş