Fondatorul Telegram susține că șeful serviciilor secrete franceze s-a aflat în România înaintea alegerilor prezidențiale
0Împiedicat de justiţia franceză să se deplaseze la un forum la Oslo, în Norvegia, fondatorul Telegram, Pavel Durov, şi-a reluat marţi criticile la adresa Franţei, acuzând-o din nou de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din România.

Pavel Durov, pus sub acuzare în Franţa pentru complicitate la activităţi criminale, afirmase deja pe reţeaua socială X că Nicolas Lerner, şeful serviciilor franceze de informaţii externe, i-ar fi „cerut să interzică vocile conservatoare din România” înainte de alegerile câştigate la mijlocul lunii mai de candidatul centrist pro-european Nicuşor Dan.
Serviciile secrete externe franceze (DGSE) au respins rapid aceste acuzaţii, scrie News.
„Ce este interesant este că, după această negare, au apărut alte fapte care au confirmat ceea ce am spus. Domnul acesta, Nicolas Lerner, se afla în România cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale”, a afirmat Pavel Durov în cadrul Oslo Freedom Forum, organizat de Human Rights Foundation (HRF, Fundaţia pentru Drepturile Omului).
„Este foarte important să fim transparenţi în privinţa solicitărilor pe care le primim”, a adăugat el.
În cursul discursului său, el a spus, de asemenea, că autorităţile franceze au cerut în trecut Telegram să „închidă un canal public al militanţilor şi manifestanţilor de extremă stânga”.
„Am examinat acest canal şi această cerere părea complet nelegitimă. Am refuzat să ne conformăm acestei cereri”, a dezvăluit el, fără a da mai multe detalii.
După o arestare spectaculoasă la coborârea din avion, omul de afaceri rus în vârstă de 40 de ani, cu cetăţenie franceză din 2021, a fost pus sub acuzare în august 2024 pentru o serie de infracţiuni legate de criminalitatea organizată, justiţia franceză reproşându-i, în general, că nu a luat măsuri împotriva difuzării de conţinuturi criminale pe platforma sa de mesagerie.
„Am răspuns la toate solicitările legale pe care le-am primit, aşa că, până în prezent, nu înţelegem ce am făcut greşit”, s-a apărat el, adăugând că ancheta avansează „cu o lentoare frustrantă”.
Pavel Durov este supus unui control judiciar strict care îi interzice să părăsească Franţa fără voia autorităţilor. De altfel, justiţia a refuzat recent să-i acorde permisiunea de a se deplasa în Statele Unite din motive profesionale, pe motiv că această deplasare nu pare „imperioasă sau justificată”.
În martie, justiţia îi permisese să se deplaseze la Dubai, unde are sediul compania sa.