Sorin Grindeanu anunță prioritățile Guvernului Niculescu: „Așteptările după un an și jumătate de austeritate cruntă sunt uriașe” | adevarul.ro

Video Sorin Grindeanu anunță prioritățile Guvernului Niculescu: „Așteptările după un an și jumătate de austeritate cruntă sunt uriașe”

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis marți, 20 octombrie, că prioritățile noului Guvern, condus de Luca Niculescu, sunt prezentarea situației finanțelor publice, rectificarea bugetară și pregătirea bugetului pentru 2027.

„Știm că așteptările după un an și jumătate de austeritate cruntă sunt uriașe, dar trebuie să știm exact pe ce ne bazăm. Este simplu să te lauzi cu un deficit mic atunci când nu ți-ai plătit facturile și când nu ai asigurat cheltuielile esențiale pentru funcționarea statului până la sfârșitul anului.

De aceea, Partidul Social Democrat a solicitat prezentarea unei situații complete a finanțelor publice la finalul mandatului domnului Ilie Bolojan.

Al doilea pas este rectificarea bugetară. Serviciile esențiale trebuie asigurate. Apoi, evident, trebuie pregătit bugetul pentru anul 2027, un buget care să respecte angajamentele asumate de România, așa cum am spus și mai devreme, în plenul reunit, dar care, în același timp, să înceapă să repare o parte dintre nedreptățile făcute românilor, începând cu pensionarii, mamele și veteranii.”

„După un an de tăieri iraționale, lumea nu mai are răbdare”

Acesta adaugă că relansarea economică este esențială „pentru a crea spațiu fiscal pentru toate categoriile vulnerabile enumerate mai devreme.”

„Trebuie să producem mai mult, să colectăm mai mult și să reducem cheltuielile, dar nu doar contabil, ci prin eficientizarea reală a activității statului.

Suntem absolut conștienți că, după un an de tăieri iraționale, lumea nu mai are răbdare. De aceea, toți miniștrii PSD vor munci din prima zi pentru a schimba direcția țării.

Nu există perioadă de grație, nu există nicio lună de miere. Există doar multe probleme lăsate în urmă de Ilie Bolojan, care trebuie rezolvate urgent, iar cine nu ține pasul va pleca acasă. Populismul nu se combate cu lozinci, ci cu rezultate concrete pentru viața oamenilor.”

Întrebat dacă PSD își va asuma angajamentele din acordurile politice semnate de premierul Luca Niculescu cu PNL și UDMR, Sorin Grindeanu a declarat că are încredere că acesta este conștient de obligațiile asumate.

„Am încredere în domnul prim-ministru Luca Niculescu, atât timp cât și-a pus semnătura pe aceste acorduri politice. Faptul că a semnat două acorduri politice înseamnă că lucrurile se vor desfășura în parametrii pe care i-am discutat împreună. Altfel, cred că nu ar fi existat semnătura domnului prim-ministru Luca Niculescu.

Nu am ce să verific și nu am ce să îmi asum în plus. Prim-ministrul a făcut acest lucru și am încredere că a făcut-o fiind pe deplin conștient de ceea ce presupune acordul de guvernare pe care îl are cu Partidul Social Democrat.”

Întrebat despre rectificările bugetare și măsurile de combatere a evaziunii fiscale, Sorin Grindeanu a precizat că premierul Luca Niculescu și miniștrii de resort vor oferi răspunsuri în aceste privințe.

Grindeanu a discutat cu Nazare despre bugetul pentru anul 2027

Președintele PSD a spus că are încredere în ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și că se așteaptă ca raportul privind situația finanțelor publice

„De aceea, vă spuneam și mai devreme, am încredere că ceea ce va prezenta în Parlament peste două săptămâni va fi o situație la zi, fără interpretări politice, fiindcă, până la urmă, a asigurat continuitatea în acest minister.

Știe foarte bine ce are de făcut. Sunt convins că știe care sunt necesitățile în acest moment și ce este nevoie pentru rectificarea bugetară.

L-am mai rugat ceva mai devreme, în ședința de Guvern: i-am spus că trebuie să avem bugetul pentru anul 2027 aprobat anul acesta, în 2026, nu așa cum s-a întâmplat anul acesta, când l-am avut aprobat în aprilie. Cred că acest lucru a dus la multe dezechilibre.

Mi-a spus că este posibil și că vom face acest lucru. Se va veni cu bugetul pentru 2027 anul acesta.”

Cabinetul Luca Niculescu a trecut de votul de învestire al Parlamentului. Din cele 338 de voturi exprimate, 280 au fost „pentru”, 58 „împotrivă”.

Din numărul total de 464 de parlamentari, au fost prezenți 355.La ora 19:00, urmează ca premierul şi miniștrii Cabinetului să depună jurământul în faţa președintelui Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.

Top articole

Partenerii noștri