Femeie înșelată de mulți bani de un ucrainean care s-a dat drept polițist. Ce metode folosea individul prins în flagrant
0Un bărbat în vârstă de 20 de ani, cetățean ucrainean, a fost prins în flagrant delict imediat după ce ar fi primit o sumă de bani provenită din săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune.

Un tânăr ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore, pentru înșelăciune, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la o femeie pe care a înșelat-o cu bani.
S-a întâmplat pe 6 iulie, când o femeie de 35 de ani a reclamat la poliției că a fost indusă în eroare de o persoană care a contactat-o telefonic și care s-a prezentat drept polițist.
Pentru a crea aparența de legalitate și a o determina să urmeze indicațiile primite, acesteia i-au fost transmise documente nereale care purtau însemnele unor instituții publice.
”Sub pretextul că pe numele său ar fi fost contractat în mod fraudulos un credit, persoana vătămată a fost determinată să retragă suma de 100.000 de lei și să o înmâneze unui bărbat, cu care s-a întâlnit într-un parc din Sectorul 2. Întrucât persoana vătămată le-a relatat polițiștilor că i s-a solicitat să retragă și alte sume de bani, în vederea remiterii către aceeași persoană, au fost dispuse de îndată măsuri specifice pentru documentarea activității infracționale. Astfel, în urma activităților desfășurate cu operativitate, în aceeași zi în care a fost formulată sesizarea, polițiștii Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice au prins în flagrant delict un bărbat, imediat după ce acesta a primit de la persoana vătămată suma de 10.000 de lei. În momentul intervenției, acesta a încercat să fugă, însă a fost imobilizat și condus la sediul structurii de poliție”, potrivit Poliției Capitalei.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat în fața magistraților cu propunere legală.























































