Doi frați români din Italia, jefuiți de trei polițiști. Agenții au pătruns în casa lor și le-au furat 35.900 de euro dintr-o casetă de valori

0
Publicat:

Trei agenți ai poliției italiene și un cetățean albanez au fost arestați, după ce au jefuit doi frați români. Pe lângă acuzația de jaf, cei trei polițiști sunt cercetați și pentru efectuarea unei percheziții ilegale.

Trei polițiști italieni, acuzați de furt FOTO: Arhivă, Adevărul
Trei polițiști italieni, acuzați de furt FOTO: Arhivă, Adevărul

Trei agenți ai poliției italiene și un cetățean albanez au fost arestați pentru o jaf cu circumstanțe agravante, comis pe 27 martie 2025. Ei au pătruns într-un apartament din Roma, pe strada Carmelo Maestrini, folosindu-se de legitimații oficiale și de pretextul unei percheziții, reușind astfel să sustragă 35.900 de euro dintr-o casetă de valori aflată în dormitorul locuinței, potrivit rotalianul.

Polițiștiia arestați sunt Danilo Barbieri și Dario Scascitelli, ambii din Roma, Matteo Vita, originar din Formia și rezident în Sant’Apollinare, provincia Frosinone, precum și Erjon Abazi, de cetățenie albaneză, rezident la Roma. Cei trei polițiști sunt angajați ai secției Salario Parioli.

Potrivit anchetei conduse de Parchetul din Roma, susținută de Direcția pentru Combaterea Criminalității, arestările au fost efectuate de colegii inculpaților, ofițeri din cadrul Brigăzii Mobile, în baza unei ordonanțe de arest la domiciliu.

Ce a scos la iveală ancheta procurorilor

Procurorii precizează că investigațiile s-au bazat pe declarațiile victimelor, pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, precum și pe analiza detaliată a convorbirilor telefonice.

Potrivit sursei citate, cei patru suspecți au intrat în apartamentul fraților români prezentând legitimațiile de serviciu și susținând că efectuează o percheziție, deși s-a dovedit că nu aveau mandat.

I-au obligat pe cei doi să rămână în sufragerie, în timp ce ei au mers direct în dormitor, unde au deschis seiful cu o cheie pe care o aveau asupra lor. După ce au luat banii, au închis seiful și au părăsit locuința.

Unul dintre frații români, care lucrează în domeniul hotelier, a povestit că unul dintre polițiști l-a chemat separat în dormitor și l-a întrebat dacă deține obiecte ilegale în casă, precum droguri, hașiș sau altele. Acesta l-ar fi amenințat că, în cazul în care nu colaborează, va fi efectuată o percheziție oficială. 

Pe lângă acuzația de jaf, cei trei polițiști sunt cercetați și pentru efectuarea unei percheziții ilegale.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite