Doar 90 de zile în România cu maşini înmatriculate în Bulgaria!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Ori o înmatriculează în România, ori o duce înapoi, ori circulă cu ea doar 90 de zile", spune şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă. 19.800 maşini înmatriculate în Bulgaria circulă în prezent în România.

Autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii, conform unei decizii adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului.

Decizia a fost luată printr-un proiect de lege care va intra în vigoare după ce va fi aprobat şi de Parlament, informează Mediafax. "Aceste maşini înmatriculate în alte state vor avea dreptul să circule 90 de zile într-un an pe teritoriul României de la momentul la care cetăţeanul român intră în posesia autovehiculului, practic de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii. Unii vor fi tentaţi să îşi reînnoiască acest contract, la sfârşitul termenului de 90 zile, dar maşinile vor fi luate în evidenţă", a declarat, la Guvern, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă. "Fiecare, ori o înmatriculează în România, ori o duce înapoi, ori circulă cu ea doar 90 de zile", a declarat Lucian Diniţă.

Amenzi usturătoare


Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 560 lei sau până la 1.420 lei, în funcţie de gravitatea contravenţiei, şi reţinerea certificatului şi a plăcuţelor de înmatriculare.

Decizia a fost luată pentru a evita cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, este evitată plata în România a taxei de înmatriculare. Potrivit conducerii Poliţiei Române, în România circulă în prezent aproximativ 19.800 maşini înmatriculate în Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 autovehicule înregistrate în alte state, incluzând Italia, Spania, Marea Britanie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite