Decorat la catafalc, atacat în presa străină
0PF Patriarh Teoctist este condus pe ultimul drum pământesc de înalte personalităţi ale lumii creştine Astăzi se desfăşoară funeraliile PF Patriarh Teoctist. Participă delegaţi
PF Patriarh Teoctist este condus pe ultimul drum pământesc de înalte personalităţi ale lumii creştine
Astăzi se desfăşoară funeraliile PF Patriarh Teoctist. Participă delegaţi importanţi din celelalte ţări ortodoxe, în frunte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol. Vaticanul va fi reprezentat de Eminenţa Sa Card. Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor (CPUC), şi de Excelenţa Sa Mons. Brian Farrel, secretar CPUC. La finalul înmormântării se va trage o salvă de 21 de lovituri de tun.
Ceremoniile funerare vor începe cu slujba Sf. Liturghii, oficiată de PS Sebastian Ilfoveanu, Episcop de Bucureşti, alături de un sobor de preoţi şi diaconi (între orele 7.00 şi 8.30 dimineaţa). După şedinţa comemorativă a Sf. Sinod (orele 9.00 - 10.30) în care delegaţiile oficiale vor adresa mesaje de condoleanţe, la ora 11.00 va începe slujba de înmormântare, oficiată de membrii Sf. Sinod al BOR, cu participarea reprezentanţilor celorlalte Biserici.
Ceremonia va fi condusă de S. S. Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului şi de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cel care asigură locotenenţă la conducerea BOR până la alegerea unui nou Patriarh.
Puţină lume ştie că în cazul înmormântării PF Teoctist este un ritual funerar special, cel prevăzut pentru monahi şi ierarhi, diferit şi de cel al mirenilor, şi de cel al preoţilor. Cartea dedicată slujbei de înmormântare intitulată "Panihida" cuprinde toate amănuntele legate de o astfel de ceremonie. Spre deosebire de monahi, Patriarhul va fi înmormântat în sicriu.
Slujba înmormântării Patriarhului, potrivit orânduielilor bisericeşti, va cuprinde citiri şi cântări care vorbesc despre viaţa monahală, despre lucrarea monahului, despre îndatoririle lui şi despre "cununa" pe care Dumnezeu o pregăteşte celor care îi slujesc. Inedită este citirea Psalmului 118 din slujbă care se diferenţiază prin antifoanele Învierii cântate pe opt glasuri - ceea ce nu se cântă la slujbele mirenilor.
În cazul înmormântării unui ierarh, se înconjoară biserica cu sicriul adormitului. La groapă, episcopii vor arunca ţărână în semnul crucii spunând: "Al Domnului este pământul şi plinirea lui" şi vor vărsa cenuşa din cădelniţă.
Remarcabil este faptul că România este singura ţară ortodoxă în care Patriarhul este într-o ţinută complet albă. Croiala veşmântului simbolizează apartenenţa la ortodoxie, iar culoarea acestuia, latura latinităţii poporului român.
Necrolog dur făcut în presa străină
O parte din presa occidentală i‑a făcut Patriarhului Teoctist o prezentare foarte critică. Inspirat din ziarele româneşti, cotidianul francez "Le Monde" scrie că acesta lasă în urma sa o comunitate creştină care riscă să se divizeze între modernişti şi tradiţionalişti. Publicaţia britanică "The Independent" este şi mai dură. Îl numeşte pe şeful Bisericii Ortodoxe Române "susţinător entuziast al regimului Ceauşescu".
Teoctist, al cărui nume va rămâne mereu asociat cu prima vizită a unui Papă în România de la Schisma din 1054, este totuşi un personaj controversat, precizează cotidianul francez. Suspectat că a colaborat cu fosta Securitate, el a fost supranumit "Patriarhul roşu".
Mai multe asociaţii ale drepturilor omului au făcut presiuni pentru a avea acces la dosarele preoţilor care au colaborat cu fostul aparat represiv, dar Teoctist a reuşit întotdeauna să le blocheze demersurile, scrie "Le Monde". Încă înainte de moartea Patriarhului, succesiunea a înveninat relaţiile dintre membrii Sinodului, mai scrie corespondentul cotidianului francez.
Potrivit tradiţiei, tronul Patriarhiei ar trebui să revină mitropolitului Daniel al Moldovei, dar acesta riscă să fie contestat de aripa conservatoare a Bisericii, condusă de Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, şi el un candidat redutabil pentru cea mai înaltă funcţie din BOR. Şi cotidianul britanic "The Independent" insistă asupra relaţiei "entuziaste" a Patriarhului Teoctist cu puterea, în general, şi a colaborării cu fosta poliţie politică.
În timpul patriarhatului său, BOR, scrie "The Independent", a susţinut legi ce defavorizează alte culte şi a adoptat o linie dură în problema restituirii proprietăţilor bisericilor greco-catolice confiscate de regimul comunist. Cu toate acestea, Teoctist l-a invitat în România pe Ioan Paul al II-lea în mai 1999, prima vizită a fostului Papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Teoctist a mers, la rândul său, la Vatican, în 2002. (Viorica Marin)
"O situaţie atipică"
Gestul preşedintelui României, Traian Băsescu, de a-l decora post-mortem pe Patriarhul Teoctist cu "Steaua României" în grad de Colan, cea mai înaltă distincţie a statului, rezervată de obicei şefilor de stat sau monarhilor, este cel puţin neobişnuit. Potrivit istoricului Petre Guran, rareori decorarea post-mortem se face până la înhumare. "Este o situaţie atipică. De obicei, decoraţia este remisă familiei sau instituţiei din care a făcut parte decedatul, la aproximativ o lună după înmormântare", a declarat istoricul. Cu toate acestea, nimeni nu ştie de vreo normă protocolară în acest sens. Gestul preşedintelui este văzut de Petre Guran ca o reparaţie morală.
"A fost, probabil, un gest faţă de un om care în timpul vieţii a fost nedreptăţit. Să nu uităm că a fost acuzat, fără niciun fel de dovezi, că a avut un trecut legionar sau că ar fi colaborat cu Securitatea. A fost un gest de reparaţie morală", a mai spus P. Guran. Potrivit acestuia, în toată istoria României nu a fost consemnat decât un singur caz în care un Patriarh a primit cea mai înaltă distincţie în stat. Este vorba de Miron Cristea, decorat în perioada interbelică. (Sorin Ghica)
CRP cere Bisericii mai multă transparenţă
Clubul Român de Presă a adresat un comunicat Sf. Sinod prin care îi cere să înţeleagă nevoia publicului de a avea acces la informaţiile legate de situaţia BOR. În scrisoare se semnalează cu îngrijorare faptul că până în prezent nu s-a făcut publică lista membrilor Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea succesorului Patriarhului Teoctist. Comisia Sinodală care se ocupă de funeraliile Părintelui Patriarh Teoctist a hotărât ca datele privind alegerea noului Patriarh să fie comunicate după ceremonia de înmormântare de vineri şi cu acordul Sfântului Sinod, a anunţat Patriarhia.
Lumea creştină onorează memoria Patriarhului
Alături de reprezentanţii Constantinopolului şi ai Vaticanului şi-au mai anunţat prezenţa: ÎPS Petros, Mitropolit de Axomis (Patriarhia Alexandriei), PS Episcop Niphon de Philipolis (Patriarhia Antiohiei), ÎPS Arhiepiscop Theophanis de Gerasa şi Exarh al Sf. Mormânt (Patriarhia Ierusalimului), ÎPS Mitropolit Juvenalie de Kruteţk şi Kolomna, ÎPS Mitropolit Vladimir al Chişinăului (Patriarhia Moscovei), PS Episcop Vasile de Srem (Patriarhia Sârbă), ÎPS Neofit, Mitropolit de Ruse, ÎPS Mitropolit Ilarion de Durostorum (Patriarhia Bulgară), ÎPS Mitropolit Isaia de Tamassos şi Oreina (Biserica Ortodoxă a Ciprului), ÎPS Hrisostom de Peristerion, (Biserica Ortodoxă a Greciei), PF Anastasios, Arhiepiscop de Tirana (Biserica Ortodoxă a Albaniei), ÎPS Abel, Arhiepiscop de Lublin şi Chelm (Biserica Ortodoxă a Poloniei), PF Krisostof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor Cehiei şi al Slovaciei, PS Arsenie de Joensu, Episcop Vicar (Biserica Ortodoxă a Finlandei), PS Irineu Duvlea, Episcop de Dearborn Heights şi Vicar de Detroit (Biserica Ortodoxă din America), ÎPS Arhiepiscop Grigoris Buniatyan (Biserica Armeană din Ucraina), ÎPS Arhiepiscop Gomidas Ohanian (Catolicosatul Armean al Ciliciei, Liban), PS Episcop Damian al Germaniei, PS Episcop Anghelos din Marea Britanie (Biserica Coptă), S.S. Abuna Paulos, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Etiopia, PS Mar Odisho Oraham, Episcop de Europa (Biserica Asiriană a Răsăritului), Rt Rev'd Christhpher Chessun, Episcop de Woolich (Biserica Anglicană), Venerabilul Collin Williams, Secretar General, Conferinţa Bisericilor Europene (KEK).























































