De Ziua Naţională ne bucurăm la cârciumă şi la pomeni

Când mergi prin comuna dobrogeană Grădina, parcă te deplasezi printr-un sac cu aer: te mişti într-o atmosferă care nu pare clintită de nimic. Nu mişcă natura şi nimic nu-ţi revelează

Când mergi prin comuna dobrogeană Grădina, parcă te deplasezi printr-un sac cu aer: te mişti într-o atmosferă care nu pare clintită de nimic. Nu mişcă natura şi nimic nu-ţi revelează oamenii. Aşa a fost şi aşa va fi, probabil, şi la Ziua naţională din toţi anii: Grădina va rămâne un sac de aer, mut, înţepat când şi când de asaltul vulpilor.

Chiar în aceste zile, unii localnici din Grădina vorbesc că au dat iama vulpile turbate prin coteţe, că au prăpădit păsăretul. Lângă primărie, întâlnim primele semne de viaţă: într-o curte, careva despică buturugi, iar alături, o bătrânică îndoapă raţe.

O zi naţională cât o noapte polară la "bufet"

În faţa cârciumii ("bufetului comunal"), câţiva bărbaţi sporovăiesc, strâns uniţi în jurul unei sticluţe. Ştim dinainte ce ne vor spune: pensiile sunt mici, primarul e "de treabă", se poate şi mai bine, fermierii vor ajutor, copiii sunt în Spania, viaţa e grea. Ziua naţională?

Ce-i cu Ziua naţională?, se miră ei, cu aerul că mai bine se instala ziua aceea naţională pe la culesul viilor, când dă tulburelul pe-afară şi pe dinăuntru. S-o serbeze primarul, că-i om cu stare, cu relaţii şi cu hotel în Constanţa. Cetăţeanul Iulian Bădoi, care a împlinit 56 de ani aici, la Grădina, priveşte oţărât "problema" asta.
"Am gânduri bune pentru 1 Decembrie, dar cam atât, buzunarele sunt goale.

Înainte nu se făcea Ziua, acu' se mai face, de cei cu bani", zice el. Nu prea ştie, în general, cum este cu Ziua naţională, presupune, însă, că "a fost cu Unirea, că au trăit oameni mari atunci, bărbaţi adevăraţi". La sfârşit de tot, mă întreabă dacă am un pol la mine. "Că tot îs la modă polii", îşi întinde el buzele într-un zâmbet de pioasă aducere aminte.

"Acu' vreo câţiva ani, venise unu să ne-anunţe că la Constanţa s-a făcut pol de dreapta. Politic, zicea el. I-am şi zis atunci: îi bun un pol de-ăsta, da vorba este - în politică, polul are tot 20 de lei?"

Ţuică, fotbal şi fasole: reţeta patriotică

Tăia omul lemne când l-am oprit din lucru ca să-l întrebăm ce program are de Ziua naţională. Sprintenă şi emoţionată de prezenţa ziariştilor, nevasta lui nea Petre a dat sfoară-n sat, să vină să-l vadă pe bărba-su, "care e vedetă", aşa că am apucat păreri diverse despre acelaşi subiect, după ce au apărut pe după garduri mai mulţi ochi curioşi.

Stăpânul casei, cel cu lemnele, Mihalcea Petre pe numele său, se luminează la faţă, semn că are gânduri mari cu ocazia apropiatei sărbători. "Suntem mai mulţi băieţi din sat care ne ducem la o miuţă, pe urmă ajungem la cârciumă, la un trăscău", mi se descrie programul de 1 Decembrie al ţăranilor din comuna Corlăteşti. Ajungi acolo dacă o iei pe şoseaua spre Ploieşti, venind din Capitală, undeva pe la graniţa dintre judeţele Ilfov şi Prahova.

Fotbal de sărbătoare

De undeva din spatele unui gard vin şi alte idei, dar legate strict de ograda fiecărui sătean, că mai ai de dat mâncare la porc, dimineaţa, de trebăluit prin casă, de curăţat soba, dacă e nevoie. "Sărbătorim prin muncă", ne strigă o voce piţigăiată, de nevastă care nu se dă în vânt după obiceiurile bărbaţilor.

"Taci, fă, din gură, că a venit ziariştii de la Bucureşti, nu mai da cu clanţa", sare din altă parte un şuierat revoltat. "Ne bucurăm la cârciumă", conchide acelaşi "bariton" care i-a pus capac consoartei supărate. "Avem teren de fotbal, domnule, ne-am amenajat şi noi un loc numai al nostru. De ani de zile ne bucurăm şi noi acolo, de zilele mari", îmi explică acelaşi cetăţean cu grămada de lemne lângă el.

Masa festivă de la ţară

Intrăm apoi în zona mai "fierbinte", a oalelor care vor da în clocot cu ocazia specială a aniversării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. De data asta, numai femeile au cuvântul, iar la capitolul ăsta e unanimitate. Inclusiv pe gustul soţilor care vor veni acasă înfierbântaţi de rachiul "tricolor". Pe masa de sărbătoare va fi mâncarea specifică evenimentului.

E vorba de fasole cu ciolan. "În fiecare an, de 1 Decembrie, am mâncat fasole cu ciolan", sunt anunţat de omul cu toporul, care zice că asta e tradiţie deja. La care altcineva adaugă semnificaţia aceleiaşi fierturi pentru bucureşteni. "Mâncăm şi noi ce mâncaţi voi, la Capitală. Dar voi vă îmbrânciţi la fasolea primăriilor, pe când noi o mâncăm liniştiţi din oala noastră", zice nea Mihalcea, după care se aud din toate părţile râsete pe care un om de la oraş nu le "înghite" prea bine.

Vreau să ştiu apoi ce cunosc oamenii de aici despre Ziua naţională. Şi mai ales ce părere au, dacă au, despre ideea de patriotism. Poate, cine ştie, o fi având careva prin casă şi un steag al României, pe care să-l agaţe de streaşina casei, cu ocazia zilei celei mari.

La faza asta se cam lasă liniştea în jurul meu. De steag nu poate fi vorba. Nu are nimeni aşa ceva. Nu că n-ar vrea lumea. "Nu avem, neică, de unde să cumpărăm.

O pune ceva steaguri ăia de la primărie, în mijlocul comunei". Imnul de stat e ştiut, "Deşteaptă-te române", dar mai mult de atât nu se cunoaşte, alte versuri, aşa că despre un "recital" ad-hoc nu poate fi vorba. Patriotism? Iar e linişte. Oamenii se fac că nu aud şi bagă iar placa "beuturii", că dacă se strâng mai mulţi la "ţuicomicină", în numele ţării, al Zilei naţionale, oare ăsta nu tot patriotism o fi? Părerea lor…

Garsoniera soţilor Ichim se află pe strada Postăvarului, din sectorul 3, într-un bloc cenuşiu şi pătrăţos. Ziua, un flux neobosit de flămânzi se scurge pe lângă imobil către supermarketurile alimentare din apropiere, iar noaptea, blocul cu steaguri este încercuit de urletele bandelor de motociclişti şi ale găştilor de cartier.

Doar drapelele rămân înfipte la geamul familiei Ichim, fluturând suveran şi insensibil, deasupra tumultului cotidian. "Cred că e singurul bloc din cartierul ăsta, din Titan, care a afişat steagurile", ne spune Elena Ichim.

Şedinţe cu locatarii despre rolul UE

Soţii Ichim locuiesc de aproape 30 de ani în blocul de garsoniere şi pare că se completează fericit şi în prezent: el este pensionar, ea - casnică, el este din Ialomiţa, ea - bucureşteancă, el - şef de bloc, ea - femeie de serviciu ("Mai luăm un ban şi noi…"). Soţul Elenei Ichim este preşedinte de bloc de mulţi ani ("E un om activ", îl descrie soţia, "pune flori în faţa blocului, iar ceilalţi nu-l ajută, zic că au servici"), funcţie la care a avansat după ce a fost un timp administrator.

Steagurile de la geamul garsonierei din Titan au fost puse în 2001 şi sunt egal vizibile pentru restul vecinilor: asta pentru că Ichim stă la etajul 5, iar blocul este un turn cu zece niveluri. La început, ceilalţi locatari au fost surprinşi de fâlfâitul drapelului naţional şi al celui european, dar s-au obişnuit. "Am avut plăcerea asta să punem steagurile", spune Elena Ichim.

"Unii din vecini s-au bucurat, li s-a părut ceva deosebit, alţii nu s-a bucurat, au zis că de ce le punem aşa devreme steagurile? Dar nouă ne place ţara noastră, am fost şi în Maramureş, când eram mai tineri, după Revoluţie n-am mai avut bani şi timp. Ne place şi UE, chiar dacă n-am vizitat nicio ţară din Europa.

Soţul meu, la câteva şedinţe cu locatarii, le-a vorbit vecinilor despre UE", adaugă doamna. Femeia este tranşantă: spune că şi-ar dori să viziteze Germania şi Spania, dar dacă ar fi plece, ar apuca drumul spre America ("că-s posibilităţi mai mari").

"Le-am fixat bine, să nu le ia vântul!"

Sprijinită de un televizor pe care este afişat cunoscutul slogan "Poliţia de proximitate (recomandă)", doamna Ichim identifică acum, la ceas aniversar, calităţile şi defectele statului român: peisajele ţării sunt frumoase, spune ea, dar de partea cealaltă, nu prea sunt locuri de muncă.

Chiar şi în acest context sumbru, femeia zice că se descurcă destul de bine cu cheltuielile zilnice, mai ales că nu are copii. "Căci, ce-am cerut de la România? Sau de la Uniunea Europeană?

Să fie, adică, traiul mai bun, să fie, adică, alimentele mai ieftine", insistă Elena Ichim, fără a face referiri la faptul că multe din stindardele lumii, ca simbolistică ascunsă a luptei pentru prosperitate, sunt fixate la geamul bucătăriilor.

"Le-am fixat bine cele două steaguri, să nu le ia vântul. Ne mândrim că le avem la fereastră, orice-ar zice unul şi altul. Acuma, mă scuzaţi că trebuie să mă duc la secţia de votare", ne-a spus la plecare Elena Ichim.

"Îi mai înjură câte unii: cică-s comunişti…"

"Uite, eu fac 51 de ani pe 1 Decembrie, deci este dublă semnificaţie pentru mine această zi naţională. Dânsa locuieşte de mult în blocul ăsta, brava, foarte bine, este om simplu doamna şi, totuşi, a pus steagul la geam! E geamul dânseia, face ce vrea, fiecare cu opinia lui, iar eu respect opinia altora.

Doamna cu soţul şi-au pus drapel la geam încă înainte de integrarea ţării şi îi cam înjură unii din bloc, că cică-s comunişti şi de-aia au pus steagul naţional la fereastră. Eu zic că n-are nimic arborarea steagului cu altceva! Este un simbol naţional, nu?", a "recitat" pe nerăsuflate Velu Borş, locatar în blocul cu steaguri din Titan. (Au mai colaborat: Oana Iuraşcu, Roxana Pall, Cornel Toma)

Tricolorul - la pachet pentru românii din străinătate

Trebuie să dai roată Bucureştiului de nu ştiu câte ori până când găseşti un loc unde se vând steaguri tricolore. După căutări "seculare", am dat de un "bun român", cum s-a recomandat patronul magazinului de steguleţe, brelocuri, fulare inscripţionate şi alte mărunţişuri de acest fel, în general bune pentru suporterii echipei Steaua.

Dar important e că steagul României era, mai presus de toate celelalte mărfuri, pus în vitrină, că doar aşa ne-a sărit şi nouă în ochi.

Gazda zice că afacerea îi merge bine, comerţul cu însemnele naţionale nu-i de colea. De ani de zile, îşi umple magazia cu "obiecte patriotice", care se vând fără probleme înaintea Zilei naţionale. Şi nici măcar nu sunt scumpe, după părerea noastră, evident. Un steag mic, bun de pus pe birou costă 4 lei, în timp ce unul mare, de montat la scara blocului, să-l vadă tot poporul, urcă la 14 lei.

Cine sunt cumpărătorii? Oameni de toate vârstele. Tineri şi bătrâni. De notat că steguleţele, sute la număr, aproape că s-au epuizat. A mai rămas doar stocul de drapele mari, dar omul din faţa noastră zice că "se vor duce şi acestea repede".

Un alt fapt la fel de interesant, răsărit de pe urma experienţei căpătate de vânzător în comerţul de acest fel, e că mulţi dintre cumpărători trimit simbolul României peste graniţă, la rudele plecate la muncă în cele patru zări. "Cei mai mulţi ne spun că au neamuri în străinătate, aşa că vor să le facă o bucurie, înainte de 1 Decembrie. Le trimit un steag la pachet", zice bărbatul, care nu vrea să-şi dea numele din buletin. Se recomandă sec: "un român". (Dan Gheorghe)

Mâncăm şi noi ce mâncaţi voi, la Capitală. Dar voi vă îmbrânciţi la fasolea primăriilor, pe când noi o mâncăm liniştiţi din oala noastră.
Mihalcea Petre,
ţăran din Comuna Corlăteşti

Patriotism pe DVD

Unii îşi pun steaguri la fereastră, printre prosoapele şi izmenele fluturând la uscat. Să se vadă că sunt patrioţi. Alţii dau buzna în pieţe sau în parcuri, la pomana porcului de la primărie. Noi am găsit un om care sărbătoreşte Ziua naţională, împreună cu prietenii, în faţa televizorului. Dar nu se uită la programele sărbătoreşti ale televiziunilor, ci pune pe DVD un film.

Acelaşi film, la fiecare 1 Decembrie. E vorba despre "Mihai Viteazul". E un alt mod de a-ţi arăta patriotismul, spune Lucian Negoiţă, psiholog de meserie. "Suntem mai mulţi prieteni care ne strângem, de 1 decembrie, să vizionăm de fiecare dată acelaşi film. Asta facem de ani de zile. Aşa înţelegem noi să ne bucurăm de ziua asta", ne-a spus interlocutorul nostru.

"Ne credem mai slabi ca alţii"

Ca psiholog şcolar, Lucian Negoiţă e de părere că patriotismul se învaţă, iar tinerii au nevoie de modele adecvate, "dacă vrem să vorbim de o generaţie tânără care să ţină la valorile româneşti".

Specialistul consideră, în schimb, că "ziua de 1 Decembrie a fost asociată, în ultimii ani, cu fasolea şi cârnaţii, în timp ce educaţia lasă de dorit", referindu-se mai ales la rolul familiei în acest sens. "Din păcate, nici politicienii n-au ştiut să inoculeze aceste valori poporului român".

Pe de altă parte, e de părere psihologul, românii şi-au perpetuat prostul obicei de a se compara tot timpul cu alte popoare, "rezultând de aici un complex de inferioritate, considerând că alţii sunt mai buni ca noi, în orice domeniu". De aici rezultă şi un fel de dezangajare a oamenilor faţă de ideea de patriotism, conchide interlocutorul nostru. (Dan Gheorghe)