De la „roşu vişiniu“ la „roşu închis“: paşapoartele electronice, schimbate din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paşaport românesc

Printr-o modificare legislativă, Ministerul Afacerilor Interne vrea să schimbe forma paşapoartelor electronice. În primul rând se doreşte schimbarea culorii copertei paşaportului electronic simplu din ,,roşu vişiniu” în ,,roşu închis”.

MAI susţine că viitoarele paşapoarte vor „asigura un puternic impact vizual la prezentarea documentelor de călătorie, de către titulari, personalului cu atribuţii în verificarea acestor documente la controlul la frontieră”.  Oficialii de la Interne susţin că prin adoptarea acestor culori, paşaportul românesc se va alinia trendului european existent în acest domeniu. 

O altă modificare de imagine a documentului va fi „implementarea coroanei la nivelul elementelor ce conţin stema României”.

În plus, MAI îşi doreşte şi uniformizarea formei şi conţinutului celor trei tipuri de paşapoarte electronice existente. Este vorba de paşapoartele electronic diplomatic, electronic de serviciu şi electronic simplu, care vor avea rubrici identice, diferind numai culorile coperţilor. Conform trendului european, cel diplomatic este negru, iar cel de serviciu are culoarea albastră. Apoi, pentru că există numeroşi cetăţeni români care au domiciliul în străinătate, în document va exista o rubrică specială care va preciza acest lucru. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite