Exclusiv De ce par România și diplomația sa condamnate la mediocritate. Strategia care ar schimba totul, explicată de un cunoscut expert
0România nu excelează la capitolul dipomație, iar principala prioritate ar trebui să fie recâștigarea poziției sale în arhitectura strategică europeană. Expertul în relații internaționale Radu Albu Comănescu explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, ce este de făcut pentru a avea o prezență mai activă și mai articulată a României pe scena europeană și internațională, care să ajute țara noastră să își valorifice potențialul și să devină mai importantă la orice nivel.
Radu Albu Comănescu este lector universitar la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Specializat în instituţii europene, el predă la facultate cursurile de „Negocieri europene” şi „Guvernanţă europeană: modele de integrare”. În opinia lui Radu Albu Comănescu, nu este deloc ușor de definit un stadiu al diplomației românești actuale, iar contradicțiile ar fi prezente la tot pasul.
Într-o analiză pentru „Adevărul”, el arată ce îi lipsește României pentru a conta mai mult în „liga mare” și pentru a căpăta o altă anvergură la nivelul Uniunii Europene și nu numai, așa cum reușește să o facă spre exemplu Polonia.
O prioritate ar fi recâștigarea poziției României în arhitectura strategică europeană, mai ales după episodul alegerilor anulate, care nu a ajutat deloc imaginea țării. Pentru aceasta, este nevoie de o diplomație performantă și de viziune, începând de la cel mai înalt nivel, consideră profesorul Comănescu.
De unde vin eternele probleme
„Cred că este dificil de definit un stadiu al diplomației românești actuale în măsura în care, în ultimii 35 de ani am avut atât evoluție cat și involuție din punct de vedere al practicilor diplomatice, viziunii de ansamblu a rolului României, și a funcționalității rețelelor diplomatice de care dispune țara noastră. Suntem nevoiți să diferențiem între agenții diplomatici școliți internațional, cu înțelegere multietajată a rolului diplomației, atenți la sferele politice, economice și social-culturale, la diplomația publică și corporativă, receptivi față de interacțiunea cu exteriorul instituției și cu terți din spațiul public care pot acționa ca auxiliari ai diplomației noastre, și agenți mai puțin versați în această pluralitate, conservatori în abordare sau — din varii motive — chiar ostili deschiderii față de căile diplomatice alternative”, spune Radu Albu Comănescu.
Și asta nu ar fi singura problemă. În multe cazuri, diplomația românească a avut de suferit din motive mai mult sau mai puțin obiective.
„Au existat faze de incompatibilitate între spiritul ministrului și cel al personalului din minister sau uneori dezamăgirea personalului mai dinamic față de direcția și stilul de conducere venit din cabinetul reprezentativ al ministerului. Și exista întotdeauna și personalități puternice în rândul diplomaților noștri, care dau o interpretare personală atât rolului diplomației românești cat și legăturii cu autoritatea centrală din instituția aferentă. Dar toate aceste variabile și dinamica lor sunt părți dintr-o mai amplu context, cel al rolului ministerului afacerilor externe în structura de guvernare a României, pentru că în funcție de importanța percepută a acestui minister, și importanța acordată efectiv acestuia, putem vorbi de un grad de implicare și dedicație mai mare sau mai mic, perceptibil la nivelul diplomaților noștri.”
Modestia inovației diplomatice
În ultimii ani, diplomația românească a devenit tot mai evident subordonată șefului statului. Evident, acest lucru a echivalat cu un regres. De altfel, începând cu 1990, prezența României pe scena internațională s-a diminuat substanțial, mai spune Radu Albu Comănescu.
„Imaginea lăsată de diplomația românească este suficient de compozită pentru a nu-mi putea permite să nominalizez specific plusuri și minusuri, cu două mari excepții. Este vorba de declasarea treptată a rangului acestuia odată cu trecerea în sfera prezidențială a unei părți considerabile din sfera reprezentativității și acțiunii diplomatice a României la nivel internațional (ceea ce face din MAE un secund al Cotrocenilor mai mult decât un instrument politic activ) și modestia inovației diplomatice (strâns legată de primul minus), care văduvește România de beneficiile unei diplomații private și paradiplomații, ambele în serviciul țării prin validarea capacității de acțiune diplomatică pe care o pot avea inițiativele din sfere economice, politice, culturale. Altfel spus, rețelele private de conexiuni internaționale (care există la nivelul businessului de vârf și de calitate, a legăturilor universitare și academice, sau chiar a contactelor personale din rândul vechilor elite românești) ar putea fi fost de multă vreme puse în serviciul țării. Aceasta cu atât mai mult cu cât prezența României pe scena internațională s-a diminuat substanțial după 1990, și din lipsă de fonduri, dar și datorită reorientării țării către o relație de predilecție cu spațiul european și Nord-Atlantic”, adaugă profesorul clujean.
Ce ar fi de făcut
Aflată într-un con de umbră, diplomația românească ar avea șansa unui reviriment. Un reviriment care s-ar traduce într-o prezență mai substanțială a României la nivel înalt, inclusiv la Bruxelles. Iar acest lucru ar face ca România să fie capabilă să se implice mai mult în programul decizional și nu doar să încuvințeze o politică sau alta. Pentru aceasta, însă, este nevoie de o schimbare reală, Profesorul Radu Albu Comănescu explică exact la ce se referă.
„Reînnoirea personalului, valorificarea rețelelor internaționale private, deschiderea către cooperare cu instituții cu capacitate paradiplomatică -atât cât există la noi - folosirea căilor diplomatice multiple (prin cele de mai sus, alături de diplomația parlamentară), revalorificarea ministerului afacerilor externe și a rolului său, legarea acestuia de o formă de prezență activă, articulată, vocală a României pe scena europeană și internațională — care ar ilustra inclusiv ideea unei demnități naționale mai bine exprimate. Și să nu uităm că de absența ei au beneficiat curentele antieuropene în perioada electorală. Ideea acestei demnități naționale mai bine exprimate, alături de un grad de comunicativitate crescută și mai fermă, toate alcătuiesc posibilități de transformare eficientă”, punctează expertul.
Numai că, fără voință politică și fără sprijin de la cel mai înalt nivel, diplomația românească nu are cum să performeze și va rămâne mai degrabă precum o oglindă a societății. În plus, pentru ca vocea României să devină mai puternică la nivel internațional, mai este nevoie de ceva, pe lângă diplomație.
„Pentru aceasta trebuie să existe voință politică, asumare, viziune și încredere că partenerii cei noi «întru diplomație» sunt compatibili cu interesele țării. Cele menționate mai sus ar reînnoi instrumentarul de acțiune al MAE și capacitatea de a ajunge mai adânc în forurile de decizie sau influență ale statelor partenere și aliate. Dar pentru a conta în Uniunea Europeană, diplomația nu mai este suficientă: executivele noastre trebuie să înțeleagă România ca pe un contributor la creșterea Uniunii Europene, cu input de politici la nivel european și în procesul de integrare, ceea ce nu este posibil decât printr-o reeducare în sens european a mediilor politice românești și colaborarea cu instituțiile care generează asemenea politici educaționale dedicate Europei”, conchide Radu Albu Comănescu.
Se încarcă comentariile...
