Criza la ţară: din nou la sapă

Dacă în ultimii ani ţăranii îşi dăduseră terenurile în arendă la asociaţiile agricole, acum, din cauza crizei, şi le muncesc singuri pentru a reduce costurile. În comuna Stoicăneşti (Olt), oamenii speră să supravieţuiască întorcându-se la înde­letnicirile strămoşilor: munca pământului, pescuitul, vânătoarea şi culesul de ciuperci.

Între anii '70 şi '90, Stoicăneşti a fost poate cea mai bogată comună din judeţul Olt. În vremea când Scorniceştiul nu devenise încă oraş rivaliza făţiş cu localitatea unde se născuse însuşi „cârmaciul" ţării. Producţiile la hectar raportate de CAP Stoicăneşti şi numărul impresionant de „capete de vită furajată" stârneau invidia şi puneau pe jar toate conducerile de colective din judeţ şi chiar din ţară.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

Mai citeşte şi:

Bonul ţăranilor din piaţă, isterie fără rost

După 1990, tinerii s-au orientat repede către munca în străinătate, banii trimişi au mai cârpit nevoile celor rămaşi acasă, gospodăriile au început să fie refăcute, case noi au apărut ici-colo printre sutele de case bătrâneşti. Cum toţi sătenii lucraseră la fostul CAP şi nu făcuseră nimic altceva decât agricultură, în noua societate au continuat să facă ce ştiau mai bine, adică tot agricultură. Sapa le-a rămas cea mai „prietenoasă" unealtă şi-n vechiul, şi-n noul regim.

De câţiva ani, subvenţiile pentru pământ şi pensiile care începuseră să crească îi făcuse să creadă că, în sfârşit, ţara se găseşte pe drumul cel bun. Numai că, reducerile de pensii anunţate acum o săptămână îi îndreaptă din nou spre pragul sărăciei. Se plâng că nu vor mai avea bani pentru medicamente, pentru sămânţa ogoarelor, pentru hrană, pentru creşterea animalelor, pentru munca pământului. Aceleaşi frământări fără soluţii sunt şi-n rândul bugetarilor din Stoicăneşti.

Politica sapei

Vineri, a doua zi de Înălţare, pe la ora 10 dimineaţa, nea Traian Ciobanu (65 de ani) venea pe mijlocul drumului cu sapa la spinare, de parcă toată şoseaua era a lui. Fusese la sapă la porumb. Nu era nici vesel, nici trist, mai degrabă avea chef de ceva politică, fiindcă fusese stătut de vorbă cât săpase singurel ogorul. „Taică, auzii azi dimineaţă la radio că ăia de lucrează la şosele au cheltuit de două ori mai mult decât trebuia. D-aia s-a ales praful de ţara asta. Şi ei vor acu' să astupe găurile din buget cu pensiile noastre".

Nea Traian a muncit la colectivă ca tractorist şi are o pensie de 679 de lei. Ca pământ are două hectare, semănate cu porumb. „Nu e bine că se umblă la pensii, că banii ăia ni-i ia degeaba. Ce vină am eu că ţara a fost şi este prost guvernată? De ce să plătesc eu jafurile lor? Când o să-i văd că donează ţării jumătate din avere, atunci o să dau şi eu bucuros din pensie", se înfurie bătrânul. Aici s-a născut, aici a crescut, aici a muncit toată viaţa. Are patru copii, dintre care numai unul a rămas acasă.

„Nu împart pământul pe care-l am la niciunul. Cât timp trăiesc, pământul e al meu! După ce mor, pot să-l împărăţească ei", râde zgomotos nea Traian şi-o ia fluierând la vale pe mijlocul drumului.

Tuşa Elena Cioabă (71 de ani) venea tot de la câmp, alături de cumătra Frosa Cioabă. Vreme de 35 de ani a lucrat la CAP, la grădina de zarzavaturi şi la livada de meri. Momentan are o pensie de 350 de lei, din care 150 se duc pe medicamente. Restul de bani îi bagă în pământ.

Lucrări agricole. De doi ani însă, cum fusese secetă şi nu se prea făcuse recolta, constatând că mai mult o costă lucrul pământului decât banii luaţi pe produse, lăsase pământul pârloagă şi nu-l mai însămânţase. Acum mai are doar o postaţă pe care pusese roşii şi pe care tocmai le săpase puţin la rădăcină. „Eu cred că murim cu toţii dacă ne mai iau din bani. N-o să mai am nici cu ce să-mi plătesc medicamentele. Deja m-am apucat să culeg plante pentru leacuri băbeşti, învăţate de la maica şi de la mama-mare. Da', poate s-o milui Dumnezeu, pupa-L-aş, să mă ia mai repede, decât să ajung să mor de foame", spune tuşa Lina, cum îi zic cunoscuţii.

Costică Smaranda, unul dintre sătenii care practică pescuitul de subzistenţă 

Nicio masă fără peşte

Fără serviciu şi fără bani, tot mai mulţi oameni din sat îşi petrec ziua lumină la balta de la marginea satului. Cu două-trei undiţe aruncate în apă, moţăie pe scăunele în speranţa că vor avea seara ce pune pe masă. Pentru ei, un kilogram de peşte ar fi suficient să hrănească familia la o masă. Ba unii îl mai vând cu 5 lei kilogramul ca să-şi poată cumpăra ţigări. Printre ei, nea Costică Smaranda, zis „Pipilea".

Are 69 de ani şi a muncit la CAP de la vârsta de 12 ani. Împreună cu soţia cumulează un venit de 700 de lei, care toţi se duc pe lucrările agricole. Venit de la ora 5 pe baltă, până la prânz prinsese numai un cărăşel. Poate şi din cauza asta era nervos, fumând ţigară de la ţigară.

După o viaţă de muncă la „inima lui Stalin" (o lopată în formă de inimă folosită de încărcătorii-descărcătorii de piatră de pe basculante), nea Pipilea a ieşit cu o pensie de 350 de lei. „Dacă peşte nu prinsei, iote, adunai o şapcă de bureţi ca să facă muierea o ciulama deseară. Că murim de foame şi nimeni nu ne întreabă dacă avem ce pune pe masă", oftează, dându-şi şapca pe spate, Pipilea. Pluta ţopăie de câteva ori şi se aşază pe lat. Pipilea trage smucit şi un caras cât degetul mijlociu se zbate în ac. Poate până în seară face şi de-o ciorbă...

Un primar îngrijorat

Marius Preoteasa (40 de ani) este la primul mandat de primar în Stoicăneşti. Născut şi crescut aici, îşi aminteşte cât de bogată era comuna şi cât de săracă a ajuns. „După '90 s-a distrus CAP-ul şi n-a mai rămas nimic. Când alţii, în acei ani, se chinuiau să-şi construiască şi să-şi deschidă carmangerii, noi o aveam deja făcută. La fel şi moara. Atunci le-au luat asociaţiile agricole, le-au împărţit şi s-a ales praful de ele", spune cu ciudă primarul.

Înciudat este şi de noua situaţie a reducerilor salariale. Are 17 angajaţi la primărie şi îi pare rău că le vor fi reţinuţi din bani. „Nouă ni s-a mai luat 20% din salariu şi-n ianuarie. Secretara noastră, care este şi juristul primăriei, primeşte în momentul de faţă 1.000 de lei net. Şi urmează să i se ia 25%. E normal ca un om care are atâta răspundere şi semnează atâtea acte să fie remunerat atât de puţin? Dacă aş şti că prin această măsură ţara îşi revine în doi ani, aş spune că merită făcut sacrificiul. Dar, ştim?", se întreabă retoric edilul.

Unul dintre bătrânii din Stoicăneşti care nu mai poate munci

Viaţă de dascăl

Cadrele didactice din comună sunt în aceeaşi disperată situaţie. Iulian Zorzoliu (34 de ani) este directorul Şcolii cu clasele I-VIII. Salariul său este de 900 de lei. „Niciun profesor nu este de acord cu cei 25% luaţi din salariu, dar nu cred că vom îngheţa anul şcolar. Tot timpul noi am ţinut orele, chiar dacă pe hârtie am scris că suntem de acord cu greva. Am făcut asta pentru elevi, pentru părinţi, pentru sat. Este ruşinos să treci pe lângă un părinte şi să-i spui c-ai îngheţat anul şcolar", afirmă directorul.

Olimpia Brăgaru (50 de ani) este educatoare la grădiniţa cu program normal. Mărturiseşte că parcă niciodată nu a fost o situaţie mai rea decât cea care urmează să vină. „Oamenii sunt foarte săraci, mulţi trăiesc din alocaţiile copiilor. Cu ce să-i mai dea la grădiniţă? Eu şi toate colegele mele avem rate la bănci şi ne întrebăm cu ce le vom mai achita şi ce bani ne vor mai rămâne ca să trăim. O să ajungem ca-n povestea fetiţei cu chibriturile, pe care o povestim copiilor".

Leacuri băbeşti pe vreme de criză

În tot mai multe sate oamenii se reîntorc la me­­­dicina naturistă. Mitruţa Nedelcu (68 de ani), din comuna gălăţeană Pechea, este cunoscută ca fiind pricepută la toate leacurile. Pentru câteva ouă sau câţiva lei, femeia rezolvă glezne şi încheieturi luxate, pune ventuze sau chiar „aranjează" amestecuri de buruieni pentru tot felul de ceaiuri tămăduitoare. „Vin tot mai mulţi oameni, mai ales bătrâni. Spun că nu mai au bani de medicamente, că pensia e mică şi toate-s scumpe. La mine pot să rezolve cu 4-5 ouă, la farmacie nu-i primeşte nimeni fără bani", spune femeia.