Cotidianul spaniol El Pais, interzis şi el în Maroc
0
Cotidianul spaniol El Pais a anunţat luni că distribuţia sa a fost blocată duminică în Maroc din cauza publicării unor caricaturi cu membri ai familiei regale marocane, măsură aplicată deja săptămâna trecută în cazul ziarului francez Le Monde, relatează AFP.
El Pais a precizat că a fost acuzat de autorităţile marocane că a 'atentat la instituţia monarhică' în Maroc pentru că a reprodus sâmbătă desenele publicate deja în Le Monde, scrie Agerpres.
Este vorba despre un desen al caricaturistului Le Monde, Jean Plantu, şi despre un alt desen publicat la sfârşitul lunii septembrie de marocanul Khalid Gueddar, în ziarul marocan Akhbar Al Youm.
Federaţia asociaţiilor de jurnalişti spanioli (FAPE) a deplâns luni seară, la Madrid, într-un comunicat, această interdicţie, apreciind că este "lamentabil ca Ministerul marocan al Comunicaţiilor să opteze pentru cenzură" şi să ameninţe "pluralismul surselor de informare" în Maroc.
Grupul spaniol Prisa, care editează El Pais, deţine circa 15% din capitalul social al Le Monde, notează























































