Corneliu Coposu, alungat de Silviu Brucan de la poarta televiziunii în 1989: „Oricine, dar ăsta nu!“

Ion Andrei Gherasim, președintele Fundației „Corneliu Coposu“, a dezvăluit de ce nu a apărut Seniorul în Studioul 4 al Televiziunii Române în zilele Revoluției.

Corneliu Coposu

În ziua de 22 decembrie 1989, Corneliu Coposu a mers la Televiziunea Română pentru a citi un mesaj. Ajuns la intrarea de pe strada Pangratti, a scris pe un bilețel cine este și a rugat ofițerul de la poartă să-l transmită în Studioul 4 de unde se făceau transmisiile în direct. Bilețelul pe care era scris „Corneliu Coposu, fost secretar particular și politic al lui Iuliu Maniu“ a ajuns în mâinile lui Silviu Brucan, care, citind cele scrise a albit instantaneu, așa cum a povestit ulterior Ion Caramitru și a răcnit la ofițer: „Oricine, dar ăsta nu!“.

Cei doi se cunoșteau de mult timp. Brucan fusese cel care, în 1949, în ziarul „Scânteia“, i-a cerut condamnarea la moarte țărănistului.

Mesajul pe care marele om politic Corneliu Coposu voia să-l transmită țării conținea cuvinte de mulțumire celor care au făcut România liberă și, la final, spunea cine aste el.

„Români, Dumnezeu este cu noi. Să păstrăm o clipă de tăcere pioasă în memoria celor care și-au vărsat sângele pentru libertatea care începe astăzi și pentru noi“, începea el.

Mesajul se încheia astfel: „Cel care vă vorbește a înfruntat pușcăriile comuniste vreme de 17 ani și a fost târât în hrubele Securității de 184 de ori în ultimii ani de dictatură, numai pentru vina de a fi fost secretar adjunct al Partidului românesc condus de Iuliu Maniu, scos în afara legii în 1947“.

Secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al Partidului Naţional Ţărănesc, Corneliu Coposu a fost arestat la 14 iulie 1947. În mai 1950, după trei ani de la momentul arestării, printr-o decizie a MAI, pe baza Decretului 6/1950, a primit o condamnare de 24 luni, majorată apoi cu încă 24 luni.

Abia după şapte ani de detenţie a fost judecat şi condamnat de către Tribunalul Militar Bucureşti la 15 ani muncă silnică pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

Corneliu Coposu a trecut prin închisorile şi lagărele de muncă: MAI Bucureşti, Malmaison, Piteşti, Văcăreşti, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud, Râmnicu-Sărat. În iulie 1962, la expirarea pedepsei, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în localitatea Rubla, până în 1964.