Clotilde Armand pierde definitiv lupta cu ANI și locul în Senat. Reacția fostei primărițe
0Înalta Curte a respins apelul făcut de Clotilde Armand împotriva deciziei Curții de Apel București privind raportul ANI de incompatibilitate. Fosta primăriță de la Sectorul 1 va pierde și mandatul de senator. Ea anunță că va ataca decizia la instanțele europene.
UPDATE: 17.30 Președintele USR București, Vlad Voiculescu, a anunțat într-o postare pe Facebook că partidul va iniția noi demersuri juridice, catalogând decizia drept o „nedreptate”.
„Clotilde Armand este pentru mine un simbol al integrității și al curajului în fața unui sistem corupt și ostil schimbării. Clotilde a luptat pentru transparență, pentru dreptate, împotriva jafului din banul public. În această luptă, nu de puține ori, a deranjat interesele unor mafioți și ale unor politicieni din buzunarele acestora”, a mai spus Vlad Voculescu.
UPDATE: 17.15 Purtătorul de cuvânt al USR, Cristina Prună, a confirmat pentru Adevărul că fosta primărița nu își va putea prelua mandatul de senator. De altfel, Cristina Prună a explicat că actuala hotărâre a instanței nu se aplică în cazul unei decizii a Biroului Național a USR, care privește excluderea membrilor de partid condamnați în primă instanță pentru fapte penale. „Decizia este una în contencios administrativ și nu are legătură cu decizia pe care noi am luat-o în Biroul Național”, a explicat Cristina Prună.
„Din câte am înțeles, nu își va putea prelua mandatul, rămâne conflictul de interese și are aplicabilitate. (...) Decizia de astăzi face referire la un alt proces. Este cel din contencios administrativ, nu este cel penal. Clotilde a cerut anularea acelui raport ANI privind conflictul de interese. Asta înseamnă că raportul ANI rămâne definitiv, deci nu are nicio legătură cu decizia Biroului Național, care se referă la condamnări în primă instanță pentru fapte penale. (...) ANI a stabilit conflictul de interese. (...) Asta avem astăzi”, a mai explicat Cristina Prună.
UPDATE: 15.35 Clotilde Armand a reacționat printr-un mesaj pe Facebook, după decizia Înaltei Curți. Ea îl atacă pe liderul PSD Marcel Ciolacu și anunță că va ataca decizia de astăzi la instanțele europene.
„Justiția lui Ciolacu funcționează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Așa <funcționează Justiția> lui Ciolacu. Eliminând din competiție electorală adversarii politici folosind instituțiile cheie ale statului român. Și avem atâtea și atâtea exemple în ultima vreme. În cazul meu, nimeni nu poate spune care este prejudiciul cauzat de fapta în speță. Nici măcar procurorii sau inspectorii ANI. Este un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de patru procurori să fie schimbați până când PSD a găsit unul care să execute ordinele”, a scris Clotilde Armand, pe FB.
Prefectul și directorii departamentelor juridic și economic din primărie au semnat pentru legalitatea acelor dispoziții declarate acum cu probleme, susține fostul primar al Sectorului 1.
„O mascaradă. Sunt sute de primari PSD PNL care beneficiază de aceleași condiții. (...) Pentru un lucru mult mai grav și flagrant, precum cazul Toni Greblă - care și-a mărit ilegal salariul cu zeci de mii euro conform raportului Curții de Conturi a României. ANI tace și nu face nimic după două luni în care am depus plângeri. (...) Eu voi merge mai departe și voi ataca decizia de astăzi la instanțele europene”, a mai adăugat Clotilde Armand.
Decizia instanței
„Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Clotilde Marie Brigitte Armand împotriva sentinţei nr. 389 din 11 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, arată decizia ÎCCJ.
Amintim că, în noiembrie 2022, ANI a concluzionat că Armand s-a aflat în conflict de interese și incompatibilitate.
Practic, inspectorii de integritate au stabilit că, în perioada februarie – august 2022, Clotilde Armand a semnat cinci dispoziții prin care s-a numit manager al unui proiect finanțat din fonduri europene, în cadrul Primăriei Sectorului 1. Aceasta a majorat indemnizația lunară cu până la 30%, obținând astfel un venit suplimentar de 18.720 de lei.
ANI susține că Armand a încălcat prevederile Legii nr. 161/2003 privind integritatea în exercitarea funcțiilor publice.
Fosta primariță de la Sectorul 1 al Capitalei, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată în aprilie, fiind cercetată cu privire la proiectul pentru care s-a desemnat singură manager. Potrivit acuzațiilor semnalate, a obținut venituri brute lunare în valoare de peste 18 mii de lei, ca urmare a unor dispoziții pe care le-a emis.
Fosta primăriță riscă să piardă mandatul de parlamentar
Armand a obținut un mandat de senator în scrutinul de pe 1 decembrie, dar ANI a cerut ca aceasta să nu poată ocupa nici o funcție publică timp de trei ani.
Potrivit Regulamentelor celor două camere, Comisia de validare constituită din 30 de deputați și 15 senatori va face propuneri de validare sau de invalidare cu votul majorităţii membrilor prezenţi din Camera Deputaţilor, respectiv din Senat.
O decizie a Biroului Național al USR propune excluderea în cazul condamnărilor penale în primă instanță. Anterior, regulile partidului prevedeau o decizie definitivă.