Ciudata dinamică a accidentelor rutiere în România: sunt mai puţine, dar cu victime mai multe. Principalii vinovaţi

0
Publicat:

Comparativ cu anul precedent, în 2021 am avut mai puține accidente rutiere, dar numărul victimelor a fost mai mare. Vinerea și duminica au avut loc cele mai multe tragedii, iar pietonii și bicicliștii sunt principalii vinovați de producerea lor

Numărul victimelor accidentelor rutiere din România rămâne unul crescut
Numărul victimelor accidentelor rutiere din România rămâne unul crescut

În anul 2021, pe drumurile din România s-au produs 26.806 accidente rutiere. Dintre acestea, 4.915 au fost accidente rutiere grave (18,3%), evenimente care au condus la decesul a 1.779 de persoane, rănirea gravă a 3.790 de persoane și rănirea ușoară a altor 2.235 de persoane, potrivit unui raport al Poliției Române.

Foarte ciudat, față de anul 2020, în anul 2021 s-au produs cu 1.356 mai puține accidente rutiere grave (-21,6%), în timp ce numărul celor decedați în astfel de evenimente este mai mare (+133, +8,1%) în 2021 față de anul precedent, iar specialiștii au explicat că cel mai probabil vorbim de evenimentele rutiere care au fost mult mai violente.

Pietonii, bicicliștii și pandemia

Consultat de „Adevărul”, campionul naţional de raliu şi proprietar al unei şcoli de pilotaj Vali Porcişteanu spune că aceste cifre vin pe câteva direcții principale. „Vorbim în primul rând de pietoni indisciplinați, dar și de bicicliști care nu țin cont de reguli. Dacă ne referim la pietoni, mai avem și neacordarea priorității de către șoferi. În fine, anul 2021 a fost anul pandemic în care s-a mai dat drumul la circulație, cât de cât. Oamenii au fost dornici să plece, să meargă în concedii, să-și viziteze rudele, să circule, în general. Toate bune, dar această dorință a venit după ce mai bine de un an am stat în case și nu am prea circulat din cauza restricțiilor impuse. Putem vorbi de o periculoasă lipsă a rutinei de condus, lucru care s-a tradus în accidente violente în care șoferii au fost implicați cu tot cu familii, din păcate”, a precizat Vali Porcișteanu.

Tiparul accidentului

În medie, pe drumurile publice din România, în fiecare lună a anului 2021, au avut loc 410 accidente rutiere grave, în care și-au pierdut viața 148 de persoane, iar 316 persoane au fost rănite grav. Începând cu luna mai, odată cu încălzirea vremii, numărul accidentelor rutiere grave produse lunar înregistrează creșteri treptate (cu o medie zilnică de 13,1 accidente rutiere grave/zi), ajungând ca în lunile tradiționale de vacanță, adică în iulie și august, să atingă valori maxime. În luna august, numărul accidentelor rutiere atinge vârful anual de 508 (media zilnică a lunii august fiind superioară celorlalte luni – 16,4 accidente/zi). Începând cu septembrie și până în noiembrie, suma lunară a evenimentelor rutiere începe să scadă, se arată în raportul Poliției Române.

Săptămâna tipică a anului 2021 s-a caracterizat printr-o creștere a frecvenței accidentelor rutiere grave către ziua de vineri, atingând atunci valoarea maximă înregistrată. În ziua de sâmbătă se remarcă o reducere a frecvenței de apariție a unor astfel de evenimente, iar în ziua de duminică se înregistrează din nou o creștere a numărului de accidente rutiere grave. În restul zilelor săptămânii, tendința este descrescătoare.

Tot în 2021, din punct de vedere al dinamicii orare, între orele 5.00 și 6.00 dimineața, numărul accidentelor rutiere grave a crescut semnificativ, fiind înregistrată o valoare de aproximativ două ori mai mare comparativ cu o oră în urmă. Urmează un interval (6.00-10.00) în care numărul accidentelor se menține relativ constant pentru ca o nouă creștere semnificativă să aibă loc între orele 10.00 și 12.00, ajungând ca în intervalul orar 11.00-12.00 să se înregistreze o creștere de aproape 7 ori mai mare față de intervalul orar 4.00-5.00. Accidentele rutiere produse în intervalul 4.00-5.00 sunt caracterizate de o mortalitate mai ridicată, ceea ce sugerează faptul că, în condiţii de trafic mai puţin intens, comportamentele rutiere pot deveni mai imprudente, implicând riscuri de victimizare mai mari, se mai arată în raportul realizat de polițiști.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite