China îşi prezintă noile arme de Ziua Naţională

China îşi va prezenta noile arme, între care rachete nucleare şi de croazieră, cu ocazia paradei militare de la 1 octombrie marcând împlinirea a 60 de ani de la crearea Republicii Populare Chienze.
„Cele 52 de tipuri de echipamente militare vor fi 100% de producţie chineză şi aproape 90% vor fi arătate pentru prima dată la o paradă“, a declarat Gao Jianguo, purtător de cuvânt al comisiei însărcinate cu organizarea evenimentului.
Beijingul va lua măsuri fără precedent pentru a împiedica ploaia sau ceaţa să afecteze buna desfăşurare a festivităţilor. În perioada aceasta, chinezii nu au voie să divorţeze.
Ofiţerii stării civile susţin că sunt atâtea cereri de căsătorie încât nu mai au timp să le soluţioneze şi pe cele de divorţ. Va fi organizat şi cel mai mare foc de artificii din lume, de două ori mai intens decât cel de la Jocurile Olimpice din august 2008.
Ziua Chinei va fi marcată şi la New York. Empire State Building, cel mai înalt zgârie-nori din metropolă, va fi luminat, astăzi, în culorile drapelului chinez.





















































