Caracatița din azilele groazei. Cum acționau rețelele care au umilit zeci de bătrâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României cere schimbări legislative privind funcționarea azilelor, după ancheta DIICOT care a scos la iveală că 98 de bătrâni din astfel de centre au fost înfometați, bătuți și au rămas fără pensii sau apartamente. Investigațiile jurnalistice arată legături ale unor apropiați ai Gabrielei Firea cu rețeaua anchetată. 

image

„Toate centrele de copii, bătrâni trebuie verificate şi reanalizate toate autorizaţiile. Termenul va fi o săptămână, sub coordonarea prefecţilor. Solicit autorităţilor toleranţă zero faţă de persoanele care au jefuit aceste persoane. În afară de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat şi bunurile, şi casele“, a fost anunţul premierului după o şedinţă cu responsabilii în domeniu.

Reacţia vine după ce cercetările procurorilor DIICOT și anchetele jurnalistice arată că bătrânii din „azilele groazei“ nu sufereau doar de foame, agresiuni fizice și batjocură, ci erau și drogați sau rămâneau fără pensii ori apartamente. Totul, sub ochii cel puțin ciudat de îngăduitori ai unor reprezentanți ai autorităților.

Informațiile apărute în spațiul public, prezentate de buletindebucuresti.ro, centrul de investigații media și libertatea.ro, arată șirul ororilor la care au fost supuși beneficiarii centrelor din Voluntari.

Din interceptările procurorilor aflăm că, pentru a nu da nimic de bănuit, atunci când inspectorii ITM veneau în control, zeci de bătrâni erau mutați noaptea pentru că erau mult mai mulți decât numărul pentru care căminele au cerut acreditarea, dar și raportat la numărul îngrijitorilor.

Un angajat le-ar fi spus procurorilor că înainte de controlul de la ITM oamenii erau mutați noaptea fie la Bălăceanca, fie într-o casă pe care administratorii o aveau închiriată. „M-a întrebat și pe mine dacă pot să-i țin acasă pe pacienții de la centru, respectiv 30 de persoane. I-am spus că nu pot face așa ceva, pentru că nu am spațiu“, a mai spus angajatul. Aceștia erau ținuți în afara azilelor până când se încheiau controalele.

De asemenea, când venea control de la DSP, mâncarea stricată era dosită în garajul din curte. Astfel, alimentele nu erau aruncate la gunoi, ci erau folosite în continuare pentru prepararea hranei pacienților din centre.

Sedarea victimelor

În plus, conform investigațiilor Buletin de București, victimele ar fi fost sedate, deși acuzau dureri abdominale, iar insecticidele pentru ploșnițe și păduchi ar fi fost date după ureche, inclusiv pe hainele celor internați. Un asistent medical generalist de la unul dintre centrele vizate de oamenii legii „a acționat contrar jurământului depus în calitate de asistent medical generalist, întrucât fiind deranjat de faptul că o beneficiară a centrului i-a solicitat un consult, acuzând probleme cu stomacul, a pedepsit-o pe aceasta prin aceea că i-a oferit acelei beneficiare o pastilă de Diazepam (un sedativ puternic) mințind-o că îi oferă o pastilă pentru afecțiuni digestive“, se arată în referatul procurorilor, citat de publicația menționată.

Le „curățau“ conturile și le vindeau casele

În plus, victimele din azile au fost exploatate și financiar, arată documentele procurorilor DIICOT, potrivit buletindebucurești.ro. Pe lângă retrageri de la bancomate de pe cardurile victimelor, procurorii au descoperit că parte dintre persoane nici nu știau sub tutela cui se află.

Mai mult, într-un caz, managerul unui azil de bătrâni vizează, din nou, obținerea de sume de bani necuvenite din valorificarea unor bunuri imobile „deținute de persoane lipsite de capacitate civilă sau cu diferite probleme psihice, sens în care aceasta face demersuri de a obține calitatea de tutore sau curator în vederea vânzării acestor bunuri“.

Practic, angajații „curățau“ în fiecare lună conturile victimelor și „vânau“ bătrânii care aveau proprietăți pentru a le vinde, mai rezultă din stenograme.

Am fost de i-am făcut lu’ ăla buletinul, că nu avea buletin, ca să dau la Autoritatea Tutelară. Trebuie să vină de la Autoritatea Tutelară să-i facă, ăăăă…, apartamentul și să ne dea acceptul, ca să poată să vină Nae să facă poze, să-l «mărităm».(...) Că mai repede scăpăm de ăla decât de…(...) Na, e cu trei camere, două băi, îți dai seama, că nu l-aș da pentru nimic în lume, că am doi copii“, ar fi spus, conform interceptărilor, managerul unui azil.

Toca banii pe droguri și prostituate

Patru suspecți au fost arestați preventiv, 11 arestați la domiciliu, 6 au fost plasați sub control judiciar, iar 3 lăsați fără nicio măsură. DIICOT a contestat măsura, solicitând ca toate cele 24 de persoane să fie arestate.

Conform informațiilor publice, liderii rețelelor ar fi Cristina Dumitra, femeia care conducea centrul de la Gerbera și Casa Cora, ale cărei „afaceri“ au fost expuse în investigația „Lagărele Cristinei“, publicată de Centrul de Investigații Media, dar și Ștefan Godei, care controla Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz“. Unii dintre beneficiari aveau aparţinători, care plăteau pentru servicii, alţii erau cazuri sociale, pentru care se încasau bani de la bugetul de stat.

În cazul lui Godei, acesta ar fi obţinut, potrivit procurorilor, 3,7 milioane de lei, în mai puţin de doi ani, de la mai multe direcţii de asistenţă socială, printre care cele din Ilfov, Sector 3 și Sector 6, pentru a „avea grijă“ de bătrâni din respectivele unități teritoriale.

Ștefan Godei ar fi cheltuit o parte din banii câștigați pe distracții, constând în petreceri cu droguri, prostituate și lăutari. „Potrivit discuțiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracții, într-o noapte, suma de 25.000 de lei“, reiese din referatul procurorilor, potrivit Digi24.

Controalele în centre ar fi fost anunțate în prealabil, iar funcționarii îi învățau pe angajați cum să se acopere în documente, potrivit jurnaliștilor Libertatea. DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3, DGASPC Sector 6, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov sunt instituțiile care ar fi sprijinit gruparea infracțională, potrivit referatului procurorilor. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, respectiv Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sunt aparatele centrale în subordinea cărora lucrau funcționarii care au partizanat cu proprietarii căminelor groazei, mai precizează sursa citată.

Gabriela Firea susține că se vrea intimidarea ei

Potrivit Centrului de Investigații Media, sora Gabrielei Firea ar fi lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din anul 2017. Inițial, aceasta a fost inspector, însă ulterior a ajuns să conducă instituția. De asemenea, sursa citată arată că Nela Vica Andrieș a plecat din cadrul DAS pe 20 februarie anul în curs.

Sursa citată arată că DAS Voluntari și DGASPC Ilfov sunt instituțiile care trebuie să se asigure că furnizorii de servicii sociale publice sau private din Voluntari și, respectiv, cele din întregul județ Ilfov își țin beneficiarii în condiții demne, omenești, legale.

De asemenea, sursa citată susține că timp de doi ani, încă de la înființarea asociației și până la demisia din ianuarie 2023, vicepreședintele Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz“ a fost, în acte, Ligia Gheorghe, cea mai bună prietenă a ministrului Firea.

„Se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea mea din viața politică. (...) Care este vina mea? Sunt vinovată că exist? Acum două luni vindeam copiii românilor, iar acum chinui bătrânii! Este evident o campanie orchestrată împotriva mea ca om, ministru și candidat la Primăria Capitalei! Am spus încă de la apariția informațiilor cu privire la aceste cazuri grave că persoanele responsabile pentru neregulile constatate trebuie să plătească. Este inacceptabil orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, iar cine se face vinovat trebuie să răspundă“, a fost reacţia Gabrielei Firea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite