Ucraina analizează planul propus de SUA pentru încheierea războiului cu Rusia. Reacția Europei: „Pacea nu poate fi capitularea”

0
Publicat:

Ucraina a anunțat joi că a primit din partea Statelor Unite un proiect preliminar al unui plan menit să pună capăt războiului cu Rusia, confirmând că este dispusă să colaboreze „constructiv” cu Washingtonul în vederea identificării unei soluții diplomatice, relatează France24.

FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

„Preşedintele ucrainean (Volodimir Zelenski) a primit un proiect al unui plan din partea Statelor Unite care, potrivit evaluării americane, ar putea redinamiza diplomaţia”, a transmis președinția ucraineană într-un mesaj publicat pe Telegram.

Potrivit sursei, Zelenski urmează să discute „în zilele următoare” cu președintele american Donald Trump despre „posibilități diplomatice disponibile și despre principalele puncte necesare în vederea păcii”.

„Suntem pregătiţi să cooperăm în mod constructiv cu partea americană şi partenerii noştri din Europa şi din lumea întreagă pentru a ajunge la pace”, mai precizează administrația prezidențială de la Kiev.

Un plan controversat, favorabil Moscovei

Un oficial de rang înalt, citat sub protecția anonimatului de AFP, a confirmat că Ucraina a primit o propunere americană ce vizează încetarea conflictului, aflat în al patrulea an.

Planul – compus din 28 de puncte – ar prevedea recunoașterea cuceririlor teritoriale ale Rusiei în Ucraina, aproximativ 20% din suprafața țării, reducerea la jumătate a armatei ucrainene, renunțarea la armamentul cu rază lungă de acțiune.

Documentul, considerat „foarte favorabil Kremlinului”, recunoaște anexarea Crimeei și a regiunilor ocupate de Rusia și ar limita drastic capacitatea de apărare a Kievului. Casa Albă a refuzat până acum să comenteze.

Planul apare într-un moment delicat pentru administrația Zelenski, afectată de un scandal de corupție care a dus la demisia a doi miniștri, dar și pe fondul pierderilor teritoriale lente și constante în fața armatei ruse.

Între timp, Rusia intensifică bombardamentele asupra orașelor ucrainene și a infrastructurii energetice, provocând întreruperi repetate de curent odată cu apropierea iernii.

Reacția Europei: „Pacea nu poate fi capitularea”

Miniștrii de Externe ai Uniunii Europene, reuniți la Bruxelles, au evitat comentariile detaliate asupra proiectului american, dar au respins ideea unor presiuni asupra Ucrainei pentru a accepta concesii majore.

„Pentru ca un plan să funcţioneze, trebuie ca ucrainenii şi europenii să fie implicaţi, acesta este un lucru foarte clar”, a declarat șefa diplomației europene, Kaja Kallas.

Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a formulat un avertisment tranșant: „Pacea nu poate să fie capitularea.”

Oficialii europeni insistă că orice acord trebuie să asigure o „pace dreaptă și durabilă” și că Ucraina trebuie să aibă mijloace pentru a se apăra.

„Trebuie să înţelegem că, în acest război, există un agresor şi o victimă. Iar noi nu am auzit Rusia vorbind despre concesii”, a adăugat Kallas.

UE a transmis încă din vară, imediat după întâlnirea dintre Vladimir Putin și Donald Trump din Alaska, că va refuza orice scenariu care ar putea echivala cu o capitulare a Ucrainei.

Presiuni crescute asupra Rusiei, nu asupra Ucrainei

Franța și Germania au reiterat joi că orice negociere trebuie să pornească de la poziția Kievului.

„Noi vrem o pace durabilă care să se afle în centrul unor garanţii necesare în vederea prevenirii oricărei noi agresiuni a Rusiei lui Vladimir Putin”, a declarat Barrot.

Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a subliniat: „Toate negocierile cu privire la o încetare a focului și orice dezvoltare pașnică ulterioară a Ucrainei nu pot fi discutate şi negociate decât cu Ucraina. Iar Europa trebuie să fie implicată.”

Unii miniștri și-au exprimat îngrijorarea că planul american ar putea limita capacitatea Ucrainei de a se apăra.

„Sper că nu victimei i se vor impune restricţii în capacitatea de a se apăra, ci agresorului, al cărui potenţial agresiv trebuie să fie limitat”, a declarat ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski.

Alți lideri europeni încearcă să păstreze o perspectivă optimistă, în condițiile în care Washingtonul își reorientează politica externă sub administrația Trump.

„Nu văd o mare tragedie în faptul să existe idei despre modul de a pune capăt acestui război. Asta vine din Statele Unite”, a spus ministrul lituanian de Externe, Kestutis Budris.

„Priviţi partea pozitivă. Dacă muncesc la asta, asta înseamnă că se angajează”, a adăugat el.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite