Campionii din Cluj cresc la Palatul Copiilor
0Instituţia are o ofertă foarte avantajoasă pentru părinţi, care îi pot îndruma pe cei mici către performanţă. Aflat în centrul municipiului Cluj, Palatul Copiilor reprezintă baza de selecţie pentru viitori campioni ai acestui judeţ.
Instituţia are filiale şi în zonele de munte, în comunele Poeni şi Băişoara Indiferent de sport, cei mici au început să practice din ce în ce mai mult cât mai diverse discipline.
Cele mai multe dintre acestea se desfăşoară în mod organizat, la cluburi. Palatul Copiilor din Cluj are o ofertă foarte avantajoasă pentru părinţi, care îi pot aduce pe micuţi la această instituţie, unde fiecare poate alege ceea ce doreşte să facă.
Cei care iubesc baschetul pot veni la grupa profesorului Cornel Bochiş, după cum informează site-ul instituţiei.
Antrenamentele se desfăşoară în sala de educaţie fizică şi sport din incinta Palatului Copiilor, construcţie care este multifuncţională. Selecţia poate începe chiar şi de la opt ani, iar grupele sunt alcătuite pe categorii de vârstă.
Piscină pentru înot
Cercul de nataţie se desfăşoară în piscina proprie, acoperită. Sub îndrumarea profesorilor Octavian Preda, Adrian Suciu şi Ciprian Beşe, cei mici deprind aici tainele înotului, de la iniţiere până la marea performanţă.
Bazinul nu are dimensiuni olimpice, însă este dotat cu tot ceea ce trebuie pentru selecţie. Durata unui curs este de zece ore, o oră pe zi, timp de două săptămâni.
Copiii sunt grupaţi în funcţie de vârstă, dezvoltare fizică şi nivel de cunoştinţe. În cazul în care nu doresc să continue sportul de performanţă, cei mici pot alege şedinţe de pregătire doar pentru menţinerea sănătăţii.
SELECŢII ŞI LA SCHI ALPIN
La schi alpin, Palatul Copiilor din Cluj-Napoca se situează printre primele centre din ţară şi rivalizează cu cele de pe Valea Prahovei, după cum anunţă pagina de web a instituţiei.
Peste 400 de copii practică în acest moment această disciplină sub îndrumarea profesorilor de la cercul de specialitate. Avantajul este staţiunea turistică Băişoara, acolo unde cursanţii se pregătesc în fiecare iarnă.
Baza este una dintre cele mai moderne din ţară şi are toate condiţiile necesare pentru iniţierea, selecţia şi practicarea acestui sport. Radu Oprea, Larisa Cohuţ, Ştefan Fediuc, Laszlo Gebefugi şi Paul Curte sunt cei care se ocupă de elevi la schi alpin.
Şi la secţia de judo se poate face performanţă. Selecţia se face în mod inedit, în formă de competiţii la nivel de municipiu, acolo unde se organizează cel puţin şapte concursuri. În perioada vacanţelor, cursanţii pot participa la tabere şcolare, iar după ce au ales să practice acest sport componenţii grupelor de judo de la Palatul Copiilor primesc gratuit echipamentul specific acestei discipline.
Pentru copiii care nu pot practica sportul de performanţă din diferite motive, instituţia oferă cercuri extrasportive. Părinţii au şi aici foarte multe alegeri.
Cercuri de specialitate
BASCHET. Profesor Cornel Bochiş, telefon: 0264.595.765
NATAŢIE. Profesor Octavian Preda, telefon: 0742.326.390
JUDO. Profesor: Gelu Arion, telefon: 0264.595.765
SCHI ALPIN. Profesor Radu Oprea, telefon: 0744.890.599
TENIS. Teren special, telefon: 0264.595.765
VOLEI. Profesor Cornel Bochiş, telefon: 0264.595.765