Campanie electorala cu împuşcături la Găneasa-Olt (RTV) | adevarul.ro

Campanie electorala cu împuşcături la Găneasa-Olt (RTV)

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Scandal la Găneasa, în judeţul Olt, în urma alegerilor de duminică, transmite Realitatea TV.  Un grup venit de la Slatina, de 12 persoane, a ajuns în Găneasa, unde a intrat într-o

Scandal la Găneasa, în judeţul Olt, în urma alegerilor de duminică, transmite Realitatea TV. 

Un grup venit de la Slatina, de 12 persoane, a ajuns în Găneasa, unde a intrat într-o casă şi a agresat patru persoane (VEZI VIDEO DREAPTA)

Câteva persoane au fost rănite, ieri seară, în urma unui incident izbucnit în comuna Găneasa, judeţul Olt, între două grupuri de simpatizanţi ai celor doi candidaţi care se vor confrunta duminică în turul doi al alegerilor pentru primărie, în timpul conflictului fiind folosit un pistol cu gaze, relatează NewsIn.

Conform primelor cercetări, în timpul incidentului izbucnit între cele două grupuri, au fost avariate două maşini şi au fost rănite şase persoane, patru simpatizanţi PSD şi, potrivit purtătorului de cuvânt al PDL Olt, Roxana Dragomir, doi susţinători ai PDL. Incidentul a dus la blocarea, timp de peste un sfert de oră, a circulaţiei pe DN 64 RmVâlcea - Caracal. Drumul a fost deblocat la intervenţia forţelor de ordine - poliţişti, jandarmi şi forţe DPIR.

Potrivit poliţiştilor, în timpul conflictului au fost trase trei focuri de armă, cu un pistol cu gaze, cele trei tuburi găsite la locul incidentului fiind ridicate de anchetatori.

Trei ehipaje de Ambulanţă au sosit în localitatea unde a izbucnit conflictul, însă nicio persoană nu a fost spitalizată.

La ora transmiterii acestei ştiri, jandarmii asigurau ordinea în satul Dranovăţu, acolo unde s-a produs incidentul electoral. Şeful IPJ Olt, Ion Voicu, a declarat că Poliţia audiază două persoane despre care are informaţii că ar fi participat la incident. Forţele de ordine au organizat filtre la intrările şi ieşirile din Slatina, de unde ar fi venit unele persoane implicate în scandal.

Duminică, la Găneasa se va desfăşura al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului, candidaţii rămaşi în cursă fiind Dumitru Costea (PDL) şi actualul viceprimar Nicolae Preda (PSD).

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite