Bucureşti: VIDEO Băsescu le-a spus fermierilor: 'Bugetul nu are bani acum'

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucureşti: VIDEO Băsescu le-a spus fermierilor: 'Bugetul nu are bani acum'
Bucureşti: VIDEO Băsescu le-a spus fermierilor: 'Bugetul nu are bani acum'

Crescătorii de animale din toate judeţele au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de neplata subvenţiei pe cap de animal în cuantum de 44 lei. Ei s-au îmbrâncit cu jandarmii pentru a sparge lanţul de protecţie. Protestele vor continua iar ciobanii ameninţă că vor aduce în faţa Palatului Parlamentului şi animale. (GALERIE FOTO)

UPDATE 20.19 Fermierii vor bloca drumurile naţionale dacă până săptămâna viitoare nu vor primi prima tranşă şi promisiunea în scris a celei de-a doua tranşe, după ce, în această seară, au decis să suspende protestul din Capitală, a declarat preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine, Costel Caraş.

"Am decis să suspendăm protestul şi să lăsăm răgaz această săptămână pentru rezolvarea problemelor de ordin financiar. Dacă până miercuri nu vom avea cei 200 de lei pentru vaci şi 15 lei pentru oi primiţi, şi nu vom avea în scris că vom primi şi a doua tranşă joi (5 noiembrie n.r) vom bloca drumurile naţionale. Oamenii vor ieşi cu tractoare şi animale pe drumuri şi vă garantez asta pentru că oamenii sunt disperaţi"
spus Caraş.

UPDATE 18.30 Fermierii aflaţi la Palatul Cotroceni se pregătesc de plecare.

UPDATE 18.00  Băsescu discută la Cotroceni cu fermierii protestatari. Fermierii vor primii subvenţie 15 lei la oaie şi 20 lei la vită. "Dacă vreţi să acceptaţi asta este, dacă nu, nu avem altă soluţie. Dacă acceptaţi acestă soluţie, dacă nu, rămâne cum a stabilit Guvernul", le-a spus preşedintele fermierilor. 

Preşedintele a precizat că bugetul de stat nu are bani acum: "Singura soluţie posibilă e cea anunţată de liderii voştri (...) până în luna decembrie să primiţi banii din alte formule şi nu din bugetul de stat".

"Cine v-a păcălit că sunt bani de la UE, nu a fost cinstiti cu voi. Subvenţiile la animale nu se plătesc de UE", a spus Băsescu.

"Am discutat cu Guvernul, cu preşedintele CEC şi urmează să discut cu directorul fondului de garantare a fondului rural", a declarat Băsescu.

"Prima tranşă acum. Cu 1 noiembrie încep plăţile pentru animale. Până în 15 noiembrie. Tranşa a doua numai în luna decembrie. Cât e tanşa a doua nu se ştie", a mai explicat Traian Băsescu.

"Lasaţi-mă pe mine să negociez pentru voi", le-a transmis Traian Băsescu. " Vă promit că pănă în luna decembrie găsim o soluţie şi pentru tranşa a doua", a adăugat el. Preşedintele le-a promis crescătorilor de animale că încearcă să îi ajute, dar până miecuri nu poate avea un răspuns.

"Lăsaţi-ne până miercuri şi miercuri veţi avea un răspuns limpede", le-a cerut Băsescu protestarilor.


REALITATEA.NET - Traian Băsescu către fermierii furioşi: Până în luna decembrie vom găsi soluţii şi pentru tranşa a doua a subvenţiilor

UPDATE 17.22 După discuţiile purtate cu şeful statului, preşedintelui Sindicatului Crescătorilor de Taurine, Costel Caraş le-a transmis fermierilor că Traian Băsescu doreşte să le adreseze câteva cuvinte. Liderul de sindicat a explicat că Traian Băsescu a promis că, după ce va discuta şi cu Guvernul şi cu Banca Naţională, se va căuta o soluţie pentru ca printr-un împumut statul să le rezolve doleanţele, dar ei vor plăti dobânda.

UPDATE 16.40 Deşi iniţial Băsescu  declarase că nu se va întâlni cu fermierii protestatari, în cele din urmă, şeful statului a acceptat să discute cu la Cotroceni, cu delegaţia fermierilor protestatari.  Întâlnirea a început de aproximativ 20 de minute.

UPDATE: 15.55 Preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae susţine că sindicatul pe care îl conduce va continua protestele săptămâna viitoare, iar dacă nu se vor găsi soluţii pentru planta subvenţiilor, protestele se vor radicaliza. Fermierii sunt decişi să-şi aducă animalele pentru care nu-şi mai pot asuma responsabilitate.

Sindicatul Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România şi Sindicatul Crescătorilor de Bovine din România, afiliate la Federaţia Agrostar, se desolidarizează de acţiunea de pichetare a palatului Cotroceni, acţiune organizată de Sindicatul Crescătorilor de Taurine, a anunţat Agrostar.

"Considerăm că prerogativele Preşedintelui României sunt cele stabilite de Constituţie, neavând puterea de decizie în ceea ce priveşte acordarea subvenţiei pe cap de ovină şi caprină în cuantum de 44 lei, hotărârea de acordare a subvenţiei este a Guvernului Interimar al României şi a Ministrului Interimar al Agriculturii , şi nu a Preşedintelui", a declarat preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan.

UPDATE 15.45 Potrivit preşedintelui Sindicatului Crescătorilor de Taurine, Costel Caraş, dacă fermierii nu vor găsi sprijin nici la Palatul Cotroceni vor demara proteste la nivel naţional. "Nu plecăm din Bucureşti până nu ne vom lua banii. Dacă nu vom reuşi, trecem la planul B, adică pichetarea prefecturilor şi blocarea drumurilor naţionale. Nu am luat niciodată banii fără să facem presiuni", a spus Costel Caraş.

UPDATE 15.30 O delegaţie a protestatarilor a intrat la discuţii la Cotroceni. Traian Băsescu a declarat că nu se va întâlni cu reprezentanţii crescătorilor de animale.

UPDATE 15.20 Jandarmii au reuşit să refacă zidul de protecţie, deşi în continuare spiritele sunt încise. Ei au autorizaţie de la primărie până la ora 20.00, timp trei zile. Bucureştenii sunt sfătuiţi să folosescă rute ocolitoare, pentru că circulaţia în zonă se desfăsoară cu dificultate.

UPDATE 15.10 Fermierii au rupt zidul jandarmilor, format la Palatul Cotroceni, nemulţumiţi că nu au primit subvenţii.  Furia protestatarilor a fost mai puternică decât dispozitivul format de forţele de ordine. 500 de jandarmi asigură paza celor 600 de protestatari.

La ora 14.00 protestul din piaţa Constituţiei s-a încheiat, iar zeci de autocare cu fermieri s-au oprit în zona Leu.

UPDATE 13.30 Negocierile ferrmierilor cu ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea şi cu ministrul interimar al Agriculturii, Radu Berceanu au eşuat. Fermierii vor să primească toţi banii până la 22 noiembrie, guvernanţii sunsţin că nu există bani.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!


REALITATEA.NET - Fermierii sunt furioşi! Au rupt gardurile de protecţie la Palatul Cotroceni şi ameninţă cu blocarea drumurilor

UPDATE 5, ora 11.00: Crescătorii sunt înarmaţi cu clopote, trompete, un cap de berbec împăiat şi un sicriu şi au ameninţat că vor bloca şoselele României cu animale. Ei ţin pe braţe un sicriu pe care este scris: „Aici odihneşte oieritul nostru strămoşesc ucis de politică“.

„La protest sunt 1.100 de fermieri. Unul dintre protestatari va fi amendat fiindcă a încercat să bată un jandarm. Circulaţia rutieră a fost oprită timp de 20 de minute pe breteaua Constituţiei, care leagă Bulevardul Unirii de Bulevardul Libertăţii“, a declarat, pentru “Adevărul de Seară”, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.

UPDATE 4, ora 9.50: Protestatarii au fost readuşi în spaţiul pentru protest de către jandarmi. "Avem peste 500 de jandarmi aduşi aici dar, dacă nu facem faţă, vom aduce echipaje de rezervă", a spus Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

UPDATE 3, ora 9.43: "Am venit să luptăm pentru pământ, nu mai avem cu ce-l munci şi cu ce să ne hrănim animalele. Dacă aşteptăm în linişte să primim subvenţiile nu vom primi nimic. Trebuie să ne bage şi pe noi cineva în seamă, de aceea facem gălăgie. Vom sta aici până vine cineva să vorbească cu noi", a spus unul dintre protestatari.

Alţii şi-au pierdut deja speranţa. "Degeaba ţipăm că ei nu ne aud. O să ne ducem animalele la abator că nu avem ce face cu ele. Guvernanţilor nu le pasă, buzunarele lor sunt mai mari ca ale noastre", a spus un fermier care are de primit de la statul român peste 20.000 de lei  subvenţie pentru animale.

UPDATE 2, ora 9.33: Ciobanii au ridicat gardul de protecţie al forţelor de ordine. Jandarmii spun că organizatorii protestului au promis ieri că evenimentul de astăzi se va desfăşura în linişte.  

UPDATE 1, ora 9.25: "Fermierii au perfectă dreptate, e normal să protesteze pentru că nu şi-au primit subvenţiile de la stat. Este vorba de mâncarea noastră de zi cu zi", a spus Adrian Rădulescu, ministrul desemnat al Agriculturii.

Mitingul de protest este organizat de Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România afiliat la Federaţia 'Agrostar' şi va dura până la ora 14.

Federaţia 'Agrostar' atrage atenţia Ministerului Agriculturii şi Guvernului României că neplata subvenţiei va duce la falimentarea acestui sector de activitate, iar 6,5 milioane de capete ovine şi caprine sunt în pericol de a fi sacrificate.

Guvernul a hotărât în urmă cu o săptămânp să aloce 160 de milioane de lei pentru plata subvenţiilor pe cap de bovină, ceea ce reprezintă doar 35 la sută din suma cuvenită în 2009, de 571 lei. Pentru plata subvenţiilor la ovine/caprine, Guvernul nu a alocat nici o sumă pentru 2009.

Subvenţiile din bugetul naţional la ovine şi caprine trebuie alocate pentru un efectiv de circa 6,3 milioane de capete.



Sursa: Realitatea.net

Sursa: Realitatea.net

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite