Belgia: Doi hoţi au murit zdrobiţi de zidurile unei bănci pe care au jefuit-o!
Doi răufăcători ghinionişti au murit sâmbătă zdrobiţi de prăbuşirea zidurilor unei bănci în timp ce încercau să forţeze seifurile cu explozibil, a anunţat justiţia belgiană, relatează AFP.
Ţinta lor a fost o agenţie a Record Bank instalată într-o casă la Dinant, în apropiere de Namur, la 100 de km sud de Bruxelles. Răufăcătorii au operat în cursul nopţii, iar explozia s-a produs la ora locală 03.20. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au scos de sub dărâmături un bărbat rănit grav, în posesia unor documente de identitate kosovare. El a murit ulterior la spital.
Încărcătura explozivă a fost atât de importantă încât a provocat prăbuşirea unei jumătăţi din clădire. Autorităţile au fost nevoite să apeleze la o firmă specializată pentru a stabiliza acoperişul astfel încât anchetatorii să poată lucra în ruine.
Ulterior, după reluarea căutărilor sub dărâmături, poliţiştii au găsit corpul unui al doilea bărbat, a anunţat primarul oraşului, Richard Fournaux.
Directorul băncii a subliniat că banii din agenţia sa erau plasaţi în 'valize protejate' care dacă ar fi fost forţate 'ar fi provocat explozia unui cartuş de cerneală, făcând bancnotele inutilizabile'.





















































