Autoritățile ar putea interveni de urgență în cazul urșilor și șacalilor agresivi. Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege
0Camera Deputaților a adoptat miercuri, 17 septembrie, un proiect de lege care completează Legea vânătorii și a protecției fondului cinegeticnr. 407/2006. Potrivit proiectului, autoritățile pot interveni de urgență în cazul urșilor agresivi, fără a mai fi nevoie de o hotărâre judecătorească.

Deputatul PSD Ştefan Ovidiu Popa, care a anunţat adoptarea proiectului, a explicat că „prin modificarea adoptată astăzi, autorităţile vor avea posibilitatea de a interveni prompt în caz de atacuri sau distrugeri cauzate de aceste animale sălbatice. Este o măsură echilibrată şi un pas important pentru siguranţa oamenilor, dar şi pentru menţinerea echilibrului natural”, scrie Mediafax.
Parlamentarul a caracterizat măsura ca fiind „echilibrată şi un pas important pentru siguranţa oamenilor, dar şi pentru menţinerea echilibrului natural”, subliniind urgenţa reglementării în contextul în care „prezenţa urşilor crescând semnificativ faţă de anul trecut”.
„Fără posibilitatea de a acţiona urgent în astfel de situaţii, se ajunge mult prea des la tragedii”, a avertizat deputatul.
„Această lege oferă autorităţilor instrumentele necesare pentru a interveni rapid şi responsabil, atunci când viaţa şi siguranţa cetăţenilor sunt puse în pericol”.
„Camera Deputaţilor este primul for legislativ, proiectul urmând să fie dezbătut în Senat”, conchide Popa.