Asasinul Rîmaru i-a supt sângele unei victime de-ale sale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihiatrii care l-au consultat în celulă pe Ion Rîmaru au rămas stupefiaţi după ce au constatat că ucigaşul a înţepat una dintre victime şi i-a supt sângele.Verdictul medicilor: vampirism.

Ancheta psihiatrilor a relevat că Ion Rîmaru a fost prins în liceu întreţinând relaţii sexuale cu fata unui profesor şi a suferit o condamnare de cinci luni pentru tâlhărie. Mai mult, criminalul a ajuns student la Medicină Veterinară, întrucât în anul 1966, când a dat la facultate, erau mai puţini candidaţi decât locuri. Profesorii l-au descris ca un agramat cu un vocabular de maxim 300 de cuvinte. Prezentăm, în continuare, „Raportul de expertiză psihiatrică 82 din 16 iulie 1971", care a ajuns pe masa judecătorilor.

Tatăl ştia de violenţele fiului său

Face parte dintr-o familie dezorganizată, părinţii divorţaţi, sunt trei copii, el fiind cel mai mare. Al doilea copil, tot de sex masculin, prezintă tulburări comportamentale. În familie, atmosferă de imoralitate, are un unchi cu antecedente penale. Tatăl cunoscând o serie de violenţe şi jafuri comise de fiul său, nu numai că nu a luat atitudine, ci l-a sfătuit uneori cum să ascundă obiectele şi banii furaţi.
Însuşi inculpatul are antecedente penale. În august 1965 a lovit grav un paznic care l-a suprins furând pepeni din gospodărie, fapt pentru care a fost condamnat la cinci luni de închisoare pentru tâlhărie (n.r. din care a executat trei luni de închisoare).

Sex cu fata unui profesor

În timpul şcolarizării rezultatele au fost slabe, a rămas repetent în clasa a IX-a, iar liceul l-a absolvit cu media 5,33. În clasa a IX-a a provocat un scandal public în oraşul natal Corabia, fiind suprins în relaţii sexuale cu fata unui profesor de la liceul unde învăţa. Fata era minoră.
O discrepanţă apare între nota de la purtare (10 în cursul liceului) şi unele declaraţii din partea profesorilor şi a colegilor care arată că încă de atunci prezenta o serie de manifestări deosebite (într-o excursie a fost suprins urinând pe o clanţă).

Evitat de colegii din căminul studenţesc

A intrat la facultate în anul 1966, profitând de faptul că erau mai puţini candidaţi decât locuri şi a fost admis cu media 5,33. A rămas repetent în anul II şi în anul III, pe care la data arestării, îl repeta cu perspectiva exmatriculării pentru absenţe nenumărate şi rezultate catastrofale la învăţătură.
În timpul facultăţii a locuit la cămin, unde, din declaraţiile colegilor şi ale profesorilor, reiese că tulburările comportamentale şi asociabilităţile lui Rîmaru Ion, erau evidente pentru toţi.

A urinat pe patul unui coleg

Acest fapt a făcut ca să fie din ce în ce mai evitat de colegi care au refuzat să locuiască cu el în cameră.
S-au semnalat beţii, însoţite de asemenea de probleme comportamentale severe, ca de exemplu, a urinat într-o cameră alăturată peste patul unui student, altă dată a călcat pe sticle sparte cu picioarele goale în mod demonstrativ.

„Un agramat cu vocabular sărac"

Conţinutul gândurilor sale, problematica legată de şcoală şi de alte preocupări este extrem de slabă. Colegii îşi dădeau seama de acest lucru. Un profesor, Ciurea Viorel, îl caracterizează ca un timid agramat cu un limbaj sărac, neposedând mai mult decât 300 de cuvinte, ceea ce reprezintă fără îndoială o exagerare, dar care arată totuşi incultura şi un orizont extrem de îngust pentru un student.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite